Ilie Bolojan, despre tragedia de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria”: Problemele țin și de mentalitate. Schimbările nu se fac de pe o zi pe alta”

Ilie Bolojan a abordat subiectul tragediei din Spitalul de Copii „Sfânta Maria”, unde șapte copii și-au pierdut viața după ce au fost infectați cu bacterii. Acesta a subliniat faptul că problemele majore nu țin de lipsa banilor, ci de organizare, responsabilitate, mentalitate.
Alexandra Dumitrescu
29 sept. 2025, 22:15
Ilie Bolojan, despre tragedia de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria”: Problemele țin și de mentalitate. Schimbările nu se fac de pe o zi pe alta”

Ilie Bolojan afirmă că tragedia recentă din sistemul sanitar scoate la iveală probleme grave de organizare și lipsa responsabilității celor aflați la conducerea spitalelor.

„Vreau să transmit încă o dată sentimentul de compasiune pentru aceste familii care și-au pierdut copiii.

În acești ani, în sistemul sanitar din România, sumele au crescut an de an. Cea mai mare creștere de bugete din ultimii zece ani din toate sectoarele e în sănătate. Avem acum 80 mld lei pe sănătate. Din păcate, aceste investiții n-au fost dublate nici de calitatea serviciilor, nici de percepția pacienților și asta ține de organizarea sistemului.

Am propus în pachetul 2 un set de măsuri care să facă sistemul mai eficient și mai orientat către cetățeni.

Din ce am înțeles, în acest spital nu s-au respectat măsurile de igienă, de curățenie, nici DSP nu a făcut ceea ce a trebuit și asta trebuie să corectăm în sectorul sanitar: o responsabilitate mult mai mare.

Responsabilitatea directorilor, a șefilor de secții, a celor care trebuie să-i controleze din instituțiile de stat.

În Oradea toate spitalele sunt la primărie. Cu cea mai bună intenție, numești un manager. Din acel moment, responsabilitatea e a conducerii spitalului.

Dacă aveam un spital universitar, șeful de secție nu era numit de manager, ci de universitatea carea tutela spitalul. Nu exista o verticală.

În sistemele mari, dacă nu verifici zi de zi, lucrurile scapă de sub control. Fiecare lucru care nu e făcut cu responsabilitate poate genera lucruri devastatoare”. 

Citește și: Ilie Bolojan, biciul şi zăhărelul: „Este nevoie de mai multe tăieri, dar Guvernul va asigura plata integrală a pensiilor și salariilor până la sfârșitul anului 2025”

De asemenea acesta a afirmat că problemele din sistemul sanitar se vor schimba în momentul în care se vor stabili clar responsabilitățile cadrelor medicale, dar și când se vor rezolva problemele ce țin de mentalitate.

„Sincer, nu cred că e o măsură bună. Cel puțin până nu se stabilesc cât se poate de clar responsabilitățile e bine ca cei care sunt vizați să facă un pas în lateral.

Problemele țin și de mentalitate. Schimbările nu se fac de pe o zi pe alta.

Ca să îmbunătățești lucrurile într-un spital nu se schimbă dacă schimbi un șef, trebuie să schimbi practici: respectarea procedurilor, chiar duritate în anumite zone.

Trebuie să fie ca la armată. Dacă nu e ca la armată într-o sală de operații sau la UPU, omul nu mai e salvat. Trebuie să facem acest lucru zi de zi, peste tot”.

Citește și: Ilie Bolojan redeschide conflictul cu PSD: Nu mai facem alte plăți prin Anghel Saligny!

Nicușor Dan, reacție dură după tragedia de la Iași: „Avem nevoie urgentă de spitale noi și protocoale stricte”

„Avem urgentă nevoie de spitale noi, de investiţii majore în secţiile de terapie intensivă şi de protocoale ferme de prevenţie şi control al infecţiilor”, a transmis şeful statului, conform AGERPRES.

El a felicitat Fundaţia Română a Inimii, Societatea Română de Cardiologie şi Ministerul Sănătăţii pentru elaborarea Strategiei Naţionale pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare 2025 – 2030, parte integrantă a Strategiei Naţionale de Sănătate.

„Lansarea acestui document strategic esenţial marchează un pas major în reforma sistemului sanitar românesc, având ca obiectiv reducerea mortalităţii cauzate de aceste boli, prin măsuri care vizează creşterea capacităţii de diagnostic precoce, înfiinţarea de centre comunitare şi modernizarea spitalelor”, a adăugat şeful statului.

El a arătat că medicina românească are multe poveşti de succes, exemple de oameni profesionişti şi dedicaţi, care merită preţuirea noastră, pentru că rezultatele lor generează standarde tot mai înalte în practica medicală din România, cu beneficii directe pentru oameni.

„Încurajez promovarea excelenţei şi sunt convins că, prin eforturile noastre comune, putem contribui la reconstrucţia sistemului de îngrijire medicală din ţara noastră, modelând un viitor mai sănătos şi mai prosper”, a afirmat Nicuşor Dan.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Cum arată casa lui Gheorghe Dincă după 7 ani de la crima care a îngrozit România. Locuința a ajuns o ruină | FOTO
Fanatik.ro
Cristi Balaj, verdict ferm la golul anulat Rapidului și cartonașul roșu provocat de Burmaz
Capital.ro
Reguli pentru gunoi în România. Obligațiile care pot aduce sancțiuni dacă nu sunt respectate. Legea interzice această practică
Playtech.ro
Povestea lui Lamine Yamal. Fotbalistul Spaniei a explicat ce înseamnă cu adevărat presiunea: „Mama m-a avut la 16 ani, iar tatăl meu aduna lucruri de pe stradă”
Adevarul
Românul genial la care au apelat NASA și Elon Musk: „Nu vom avea orașe în spațiu în următorii 20 de ani. Spațiul este un mediu neiertător”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lumea actoriei este îndoliată! Dana Tapalagă a pierdut lupta cu o boală gravă, la 57 de ani
iamsport.ro
Sorin Cârțu s-a supărat și a plecat de la Universitatea Craiova: ”Am zis că nu mai lucrez pentru nimeni”
MediaFlux
Horoscop marți, 21 iulie. Ziua care schimbă regulile jocului! Zodiile lovite de surprize incredibile și decizii care le pot transforma viitorul
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România