Ilie Bolojan: Facturile la energie ar putea să scadă, odată cu finalizarea hidrocentralelor și a unităților de stocare

Premierul Ilie Bolojan avertizează că România trebuie să-și asigure securitatea energetică prin investiții în producție și stocare. De asemenea, acesta a subliniat că facturile ar putea scădea începând cu anul viitor, odată cu finalizarea unor proiecte întârziate.
Alexandra Dumitrescu
29 sept. 2025, 22:29
Ilie Bolojan: Facturile la energie ar putea să scadă, odată cu finalizarea hidrocentralelor și a unităților de stocare

Ilie Bolojan a afirmat, luni, 29 septembrie, la Digi24, că dezvoltarea economică a țării depinde de capacitatea de a gestiona eficient resursele energetice, în contextul în care infrastructura este depășită. Acesta subliniază că facturile nu pot scădea peste noapte. Însă, odată cu finalizarea hidrocentralelor și introducerea unităților de stocare, românii ar putea plăti mai puțin începând cu a doua jumătate a anului viitor.

Unul dintre lucrurile pe care trebuie să le facem ca țară este să ne asigurăm securitatea energetică. Aceasta este baza dezvoltării în anii următori. Pentru prime e o prioritate în perioada următoare.

La electricitate, avem câteva probleme de sistem pe care le-am neglijat în acești ani. Există o realitate diferită azi de cea de acum 40-50 de ani când a fost gândit sistemul nostru energetic.

În orele de vârf avem supraproducție de energie ieftină pe care o pierdem, iar seara avem supraconsum din importuri.

Citește și: Ilie Bolojan, implicat într-un grav accident rutier pe vremea când era primar în Oradea: „M-am făcut praf și pulbere, cu fracturi de coaste, claviculă, capul spart”

Datorită faptului că ne-am închis o parte din centrale care erau vechi, uzate, dar n-am pus nimic în loc, nu avem suficientă capacitate de producție.

Am minți să spunem că scădem facturile de pe o zi pe alta. Îți trebuie producție, trebuie să terminăm hidrocentralele. Pe diferite probleme de mediu, am lungit foarte mult finalizarea hidrocentralelor.

De anul viitor, în a doua jumătate, facturile ar trebui să scadă pentru că vor intra în funcțiune unități de stocare a energiei.

Citește și: Bolojan anunţă concedieri masive: „Ne place, nu ne place, personalul este supradimensionat”

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Răzvan Sava a luat decizia finală: vine la U Craiova? Anunțul făcut de tatăl său
Capital.ro
Salarii de până la 3.600 de euro pentru românii care vor să lucreze în străinătate. Domeniile în care se fac angajări
Playtech.ro
Românii care pot circula fără centură în 2026. Lista completă a bolilor acceptate prin lege, aşa nu primesc amendă
Adevarul
O bacterie „devoratoare de carne” se înmulțește rapid în Marea Neagră. Și turiștii de pe plajele din România se pot infecta
wowbiz.ro
„Folosea medicamente antidepresive puternice” Mărturia explozivă a mamei lui Ece Irtem. Prin ce trecea celebra actriță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine e Vozinha, portarul echipei Capul Verde care a devenit viral după meciul cu Spania. Mama lui nu a putut fi alături de el, deoarece nu a avut bani de viză
iamsport.ro
Boateng ar putea fi înlocuit la Dinamo de ”achiziția excelentă” realizată de club: ”Singurul care poate face asta! Vine dintr-o altă lume”
MediaFlux
Scad facturile la gaze naturale. Noile tarife aprobate de la 1 iulie 2026
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Din ce sunt fabricate brichetele de foc și cât de eficiente sunt în sezonul rece