Un academician de 57 de ani, admis la Facultatea de Fizică din Cluj-Napoca

Un academician româno-american în vârstă de 57 de ani, care are un doctorat şi două masterate, a fost admis în sesiunea din iulie ca student la buget, în anul I, la Facultatea de Fizică a Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB) Cluj-Napoca.
Iulian Tudor
31 iul. 2013, 09:21
Un academician de 57 de ani, admis la Facultatea de Fizică din Cluj-Napoca

Adrian Toader-Williams a declarat, miercuri, că a ales să devină student în anul I la Fizică, deşi are un titlu de academician, un doctorat şi două masterate, considerînd că educaţia şi studiul sunt calea către echilibrul personal, indiferent de vârstă, „neuronii fiind regeneraţi atunci când sunt solicitaţi spre a învăţa ceva nou”, potrivit Mediafax.

„Eu cred că educaţia şi studiul sunt calea către echilibrul personal, indiferent de vârstă, neuronii se regenerează atunci când sunt solicitaţi spre a învăţa ceva nou. Suntem precum o unealtă care trebuie permanent folosită, dar fiind inteligentă, creierul, precum şi restul sistemului nervos, trebuie exersaţi. Nu ne putem pune în vaselină, spre conservare. Eu îmi trăiesc acum adolescenţa, nu simt că aş avea 57 de ani. De ce am ales Fizica? Pentru că este prima mea pasiune în zona ştiinţelor, pasiune născută încă din clasa a VI-a. Fizica stă la baza tuturor ştiinţelor fixe. Urmând cursurile de Fizică la UBB, întrevăd că va reprezenta o sursă de inspiraţie, pe lângă cunoştinţele fundamentale, care unele trebuie împrospătate, iar altele dobândite de la zero. Fiind expuse subiectelor de interes, ideile se nasc, legăturile interdisciplinare sunt astfel formate, încât noile cursuri reprezintă oportunităţi de stimulare a minţii, de idei, de a face interconexiuni”, a spus academicianul.

Acesta nu a susţinut examen de admitere, intrând la Facultatea de Fizică a UBB pe baza mediei de licenţă – 8,67 – obţinută în 2007 la prima universitate absolvită în România, „Lucian Blaga” din Sibiu.

Adrian Toader-Williams a subliniat că admiterea ca student în anul I reprezintă „o provocare autoindusă”, care speră să dea rezultate foarte bune, în condiţiile în care, în paralel cu cursurile pe care le va urma, va desfăşura şi o activitate de cercetare.

„Cred că mă voi înţelege foarte bine cu viitorii mei colegi de la Fizică. Am început Santa Monica College, din California, la 40 de ani, şi aveam colegi studenţi şi de 16 ani, mici genii, cu care am făcut echipă. La cursurile de Chimie organică de la Santa Monica College făceam calcule termodinamice. Atunci am realizat că activitatea izotopică de o anumită manieră ce are loc la nivelul sistemelor vii a început să domine interesul meu de moment care, de fapt, stă la baza multor lucrări aflate în lucru în acest moment, inclusiv proiectul pe care l-am înaintat către NASA la începutul lunii iulie”, a mai spus Adrian Toader – Williams.

Acesta a susţinut că va fi un student „model”, care nu va lipsi de la cursuri, seminarii şi laboratoare, fiind de părere că „absenteismul la cursuri, lipsa de participare activă şi interactivă, cu adresarea de întrebări şi comentarii, duce la scăderea calităţii învăţământului, atât din punct de vedere al unei instituţii de învăţământ superior, cât şi al studentului”.

„Intenţia mea este să nu lipsesc, pe cât posibil, pentru că sunt implicat în diverse proiecte de cercetare şi merg des şi în SUA. Eu nu merg la şcoală de formă, ci ca să acumulez informaţii. Plus că este o chestiune de respect pentru profesori, una dintre cele mai mari jigniri pentru un cadru didactic fiind absenteismul studenţilor de la cursuri. Resursa cea mai importantă este timpul, trebuie investit în viitor, iar noţiunea de facultate nu înseamnă că prezenţa la cursuri trebuie să fie facultativă. Studiul trebuie să aibă loc permanent, iar perioada sesiunilor trebuie folosită pentru recapitulări. Contează şi notele obţinute la examene pe parcursul facultăţii pentru că din ce în ce mai mulţi angajatori sunt interesaţi nu numai de diploma obţinută, dar şi de modul cum a fost obţinută, ce note a avut absolventul şi ce anume ştie. Drept pentru care seminariile, colocviile, orele de laborator, precum şi practica sunt extrem de importante”, a subliniat academicianul.

Acesta a precizat că diploma pe care o va obţine după absolvirea cursurilor îl va ajuta pe viitor în proiectele la care lucrează, putând să demonstreze că este şi fizician.

„Eu nu merg la şcoală pentru diplomă, merg pentru cunoştinţe, dar diploma mă va ajuta, pentru că voi putea să declar că sunt şi fizician. La proiectele la care lucrez, multă lume s-ar putea întreba cine sunt eu de îmi permit să enunţ anumite teorii, şi atunci voi putea să demonstrez că am şi cunoştinţe de fizică”, a explicat acesta.

UBB a anunţat, marţi, pe site-ul instituţiei, candidaţii admişi la sesiunea din iulie în urma examenului de admitere pentru anul universitar 2013-2014. La Facultatea de Fizică, la specializarea Fizică, au fost scoase la admitere un număr de 14 locuri bugetate la linia română, din care au fost ocupate doar patru.

Adrian Toader – Williams s-a născut la Medgidia în anul 1956, iar la 16 ani, în 1972, a câştigat medalia de argint la Târgul Internaţional de Invenţii la Tokyo, cu proiectul unei pompe electromagnetice cu flux continuu, fără rotor.

La 23 de ani, în 1978, a emigrat în SUA, ca dizident politic care a făcut parte din Mişcarea „Paul Goma”. În SUA, s-a stabilit în California unde, la vârsta de 42 de ani, în 1998, a absolvit Santa Monica College şi a obţinut o diplomă în ştiinţe generale. În perioada studenţiei a fost preşedintele Asociaţiei Studenţeşti a Colegiilor de Stat din sudul Californiei şi a răspuns de problemele a peste 1,3 milioane de studenţi.

După dobândirea cetăţeniei americane, în 1982, şi-a schimbat numele în Adrian Williams, dar foloseşte numele Adrian Toader – Williams în scrierile ştiinţifice.

În 1998 s-a reîntors în România, a absolvit Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, s-a stabilit la Cluj-Napoca şi şi-a luat două diplome de master, în Gestiunea durabilă a zonelor montane, la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu şi în Managementul calităţii alimentelor, la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca.

În 2012, şi-a luat doctoratul în zootehnie la USAMV Cluj-Napoca, cu o teză despre productivitatea melcilor sub aspect bioeconomic.

Din 2010, este cercetător independent, abordând o tematică vastă, de la socio – economie, la ecologie, agricultură, bioeconomie şi ecoeconomie.

În anul 2010, a fost invitat la o conferinţă internaţională la Moscova, pentru a prezenta în plen despre problemele ecologice şi criza mondială, conferinţă organizată de Universitatea de Stat pentru Ştiinţe Umanitare „M. A. Sholokhov”, sub egida Academiei Internaţionale de Ştiinţe, unde a susţinut o lucrare cu titlul „Mintea umană ca cel mai puternic agregat poluant”.

În urma acestei prezentări, în acelaşi an, a fost propus şi primit prin vot unanim ca membru activ al Secţiei Ruse a Academiei Internaţionale de Ştiinţe şi a primit titlul de academician.

Academia Internaţională de Ştiinţe a fost înfiinţată în anul 1982, având sediul central la Munchen, Germania. Instituţia are circa 1.000 de membri – oameni de ştiinţă şi cercetători, printre care se numără 58 de laureaţi ai Premiului Nobel.

Adrian Toader – Williams a trimis, la începutul lunii iulie, la NASA, un proiect în care propune cercetarea stabilităţii şi protecţia produselor alimentare faţă de efectele radiaţiilor cosmice în misiunile şi zborurile spaţiale.

DailyBusiness
Și-au făcut cruce când au văzut nota de plată. Incredibil pentru ce au fost taxați patru turiști la o terasă din Italia!
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată părinții lui Andrei Lemnaru de la Insula Iubirii 2025. Imaginea care a devenit virală
Fanatik.ro
Ce a pățit un pescar care a vrut să facă o poză cu un rechin: ”Tocmai terminam de scos cârligul din gură”
Capital.ro
Pensionarii din România care renunță la pensia pe card. Refuză să mai scoată banii de la bancomat
Playtech.ro
Orașul din România cu cele mai multe credite ipotecare. Românii cu Brașov sau București sunt mai precauți la investiții imobiliare
Adevarul
Momentul cumplit în care un copil de 10 ani, aflat pe o trotinetă electrică, este lovit de o maşină pe o stradă din Calafat
wowbiz.ro
Scena SFÂȘIETOARE cu fetița Silvanei, în timp ce își ținea mama înjunghiată de mână. Ultimele cuvinte pe care a apucat să i le spună fiicei sale, înainte să moară. TULBURĂTOR
Evz.ro
Radu Buzăianu îl critică pe Claudiu Năsui (USR) pentru apariția la Realitatea TV: Nu mai există rușine
Prosport.ro
FOTO. Femeia care ia bani pentru pozele cu ea și pentru a ieși la întâlniri cu bărbați
kanald.ro
Mesajele disperate ale tinerei din Timișoara, înainte ca șoferul de ride-sharing să provoace accidentul sângeros: „I-a fost frică, s-a speriat”
Cancan.ro
Șoc TOTAL! Meghan Markle, acuzată că are o fetiță secretă, iar Harry vrea să divorțeze!
iamsport.ro
Marea controversă din jurul Serenei Williams! Adevărul despre compania care produce "medicamentul-minune" care a ajutat-o să slăbească
MediaFlux
ANAF impune măsuri pentru românii care organizează nunți, botezuri și aniversări!
stirilekanald.ro
Georgiana și Cătălin, tinerii care și-au pus capăt zilelor pe A1, s-au logodit cu puțin timp înainte să recurgă la gestul extrem. Fata a postat imaginile: „Ești regele meu. Te voi iubi toată viața!”
Durere, reumatism, vene varicoase și artrită: remedii naturale și cum să le folosești corect