Nicușor Dan, zero barat pe audiență cu interviul de luni seară. România TV a fost, din nou, lider absolut

Românii s-au cam plictisit să-l vadă pe Nicușor Dan dând interviuri. Sau, cel puțin, asta reiese din datele privind audiența de luni seară a posturilor de știri, conform cărora Euronews, postul unde a vorbit șeful statului, a avut audiență medie 0,00, în timp ce România TV a fost, din nou, postul preferat al românilor amatori de știri.
Alina Costache
01 oct. 2025, 13:11
Nicușor Dan, zero barat pe audiență cu interviul de luni seară. România TV a fost, din nou, lider absolut

Nicușor Dan a acordat luni, între orele 21:00 și 23:00, un amplu interviu pentru postul Euronews, în care a abordat cam toate subiectele de interes general ale momentului – alegerile din Republica Moldova, securitatea națională, măsurile de austeritate inițiate de guvern și multe altele. Degeaba. Românii n-au fost interesați de interviul președintelui, lucru demonstrat de cifrele audiențelor.

Cu Nicușor Dan, Euronews a avut la nivel național, pe publicul cu vârsta de cel puțin 18 ani, ratingul mediu de 0,00!!! S-a înregistrat, totuși, un vârf al audienței, în jurul orei 22:30, când ratingul a urcat la 0,2 puncte, remarcă gandul. Asta înseamnă că, la acest moment, interviul cu șeful statului era urmărit de circa 34.000 de oameni, număr total nesemnificativ.

Citește și Nicuşor Dan, despre pericolul extremist în România. „Reuşeşc să ia nişte frustrări reale ale oamenilor şi să le ducă într-o direcţie populistă”

Prin comparație, România TV a făcut, din nou, legea, fiind din nou postul preferat al românilor care se uită la știri. Pe tronsonul interviului cu Nicușor Dan, România a difuzat emisiunea ”Punctul culminant”, realizată de Victor Ciutacu. Printre subiecte s-au numărat așa-zisa rețea a miliardarului George Soros și trădătorii lui Călin Georgescu, iar în partea a doua a fost invitată în studio Dana Budeanu, care a comentat, de asemenea, subiecte de actualitate.

Rezultatul? România TV a fost iar lider absolut în rândul televiziunilor de știri, cu un rating mediu de 1,875 puncte. Vârful de audiență al emisiunii realizate de Ciutacu a fost de 2,1 puncte de rating, ceea ce înseamnă 357.000 de telespectatori, de zece ori mai mulți decât cei care s-au uitat la interviul cu Nicușor Dan!

La jumătatea lunii septembrie, Nicușor Dan a acordat un interviu postului Antena3, care s-a luptat atunci tot cu ”Punctul culminant” de la România TV. Deznodmântul a fost același: victorie pentru Ciutacu și România TV, dar la un scor mult mai strâns decât cel din ”confruntarea” cu Euronews.

Citește și Sorin Grindeanu: Aproximativ 2,7 milioane de pensionari vor primi bani chiar înaintea Crăciunului

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Un avion a rămas blocat sub podul din Otopeni. Totul a fost filmat
Fanatik.ro
S-au terminat banii! Cutremur în SuperLigă: două cluburi sunt pe marginea prăpastiei după ce au rămas fără finanțare: „Situația este disperată”
Capital.ro
Două camere încălzite la fel, dar cu temperaturi diferite. Ce a făcut diferența
Playtech.ro
Cât poate câștiga un român ca șofer de TIR în Spania. De ce unii renunţă în ciuda sumei destul de mari
Adevarul
Ținuta Mirabelei Grădinaru, analizată de stiliști după ce a fost acuzată că a purtat-o cu fața în spate
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Vlad Bălțățeanu este audiat vineri de procurori. Principalul suspect în cazul Valentinei este cercetat pentru omor calificat
iamsport.ro
”Ar trebui să plătească și să dispară din fotbal!”. Adi Mutu a ieșit la atac
MediaFlux
Horoscop 9 octombrie 2026. Vinerea marilor surprize! Patru zodii pot avea noroc la bani, iar o veste schimbă planurile de weekend
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte