Ministerul Mediului: Autovehiculele dobândite prin partaj vor plăti timbrul de mediu

Autovehiculele dobândite prin partaj nu mai sunt exceptate de la plata timbrului de mediu, tocmai pentru a evita situaţiile abuzive, a anunţat, miercuri, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice.
Cristina Dinu
31 iul. 2013, 10:40
Ministerul Mediului: Autovehiculele dobândite prin partaj vor plăti timbrul de mediu

Conform sursei citate, în cadrul şedinţei de Guvern din data de 30 iulie 2013 a fost aprobată Ordonanţa pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, în care este prevăzută şi modificarea articolului 8 şi a articolului 15 din Ordonanţa de Urgenţa a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, scrie Agerpres.

Astfel, articolul 8 se abrogă, iar la articolul 15, alineatul (1) şi (3) se modifică şi prevede că pentru achiziţionarea de vehicule noi, nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, persoanele fizice, persoanele juridice, unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice care achiziţionează autovehicule electrice noi beneficiază de un tichet cu valoare nominală, pentru fiecare autovehicul nou achiziţionat, denumit în continuare ecotichet.

Totodată, „criteriile de eligibilitate, modelul ecotichetului prevăzut la alin. (1), modalitatea de utilizare, precum şi metodologia de finanţare, se stabilesc prin Ghid de finanţare a Programului aprobat prin ordin al ministrului mediului şi schimbărilor climatice”.

În prezent, conform prevederilor legale privind timbrul de mediu pentru autovehicule, sunt exceptate de la plata taxei autovehiculele dobândite prin partaj.

Ministerul de resort consideră că, în acest fel, s-a creat un mecanism de eludare a plăţii timbrului prin achiziţionarea unui autovehicul second-hand din spaţiul comunitar în coproprietate, iar anterior înmatriculării acestuia co-proprietarii făcând partajul pe cale notarială, prin buna învoială, asupra autovehicului respectiv.

„Prin urmare, prin aplicarea excepţiei prevăzută la art. 8 lit. f) din OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule (neplata timbrului de mediu de către coproprietarul dobânditor), se creează atât o discriminare între beneficiarii excepţiei şi cei care sunt obligaţi la plata timbrului prin achiziţionarea autovehicului second-hand tot din spaţiul comunitar, cât şi un prejudiciu adus bugetului general consolidat”, menţionează MMSC.

Încasările din timbrul de mediu s-au cifrat, în primul trimestru al anului, la 65 de milioane de lei, respectiv jumătate din totalul raportat (132 milioane lei), care include şi banii din taxa veche.

În data de 15 martie 2013 a intrat în vigoare timbrul de mediu pentru autovehicule, din acel moment taxa auto urmând să fie calculată exclusiv pe baza emisiilor de CO2, înscrise în cartea de identitate a maşinii.

Conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind timbrul de mediu pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, în noua formulă de calcul, timbrul de mediu menţine cote similare celor din prezent pentru tehnologia Euro5 şi măreşte cotele pentru tehnologiile Euro4 şi Euro3. Pe de altă parte, pentru maşinile cu motorizări non-Euro, Euro1 şi Euro2, valoarea timbrului de mediu va scădea faţă de nivelul cuantumului actual.

Timbrul de mediu se aplică pentru autovehiculele din categoria M1, M2, M3 cu precizarea că pentru categoria de autoturisme cu normă de poluare Euro5, Euro4 şi Euro3 formula de calcul ia în proporţie de sută la sută emisia de CO2, iar pentru autoturismele cuprinse în normele de poluare non-euro, Euro 1 şi Euro 2 se aplică actuala formulă prevăzută prin Legea 9/2012, ce ia în calcul capacitatea cilindrică.

Pe de altă parte, taxa creşte pentru maşinile Euro3 şi Euro4 în cazul versiunilor diesel, întrucât, potrivit Rovanei Plumb, ‘emisiile din pulberi sunt mai mari în cazul maşinilor care merg cu motorină’.

Potrivit ministrului Mediului, Rovana Plumb, pentru acest an sunt estimate încasări din timbrul de mediu mai mari cu 100 milioane de lei, comparativ cu anul 2012, în timp ce valoarea sumelor ce trebuie restituite celor care au achitat taxa auto va fi de 400 milioane lei.

DailyBusiness
Nicușor Dan: Voi participa la orice dezbatere cu George Simion
Spynews
Oksana Ionașcu, mesaj subtil pentru Cezar Ionașcu?!: ”Să fii în viața mea este un privilegiu” | VIDEO
Bzi.ro
Câți ani are Ilinca, soția lui George Simion: Nimeni nu se aștepta la asta!
Fanatik.ro
Variantă surpriză de premier dacă George Simion câștigă alegerile. Sociolog: “Călin Georgescu iese din discuție”
Capital.ro
Se retrage permisul auto în România. Șoferii care vor pierde carnetul în 2025. Nu poți contesta
Playtech.ro
Pensia anticipată cu penalizări: când o poți solicita și ce reduceri se aplică
DailyBusiness
PNL a decis să îl susțină pe Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale
Adevarul
Un economist din BNR explică prăbușirea leului după alegeri: „După ce au împins baba pe scări, PSD-iștii se retrag”
wowbiz.ro
BREAKING! Fostul atacant al „Generației de Aur”, internat în stare critică, după ce a suferit un infarct! Va fi operat de urgență
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Spynews
Dan Alexa și soția lui divorțează! De ce s-a despărțit concurentul Asia Express de partenera lui, Andrada
Evz.ro
Locul sfânt, pierdut în codrii Moldovei. Comuniștii au încercat să-l transforme în fermă agricolă
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: „Suntem un cuplu!”
kanald.ro
Mai puțini bani, mai rar! Cum se schimbă voucherele de alimente pentru românii cu venituri mici
Cancan.ro
Noi DETALII în cazul Mariei, tânăra de 20 de ani găsită în stare gravă după o petrecere cu șeicii din Dubai: 'Șchiopăta, iar un paznic era în spatele ei' 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Răsturnare de situație. George Simion s-a răzgândit. Funcția pe care o va avea Călin Georgescu: Exclus premier!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
Doi români plâng moartea fiului lor. Tânărul de 20 de ani a fost ucis cu sânge rece, pe o stradă din Italia: "De ce l-au omorât pe el? Fiul meu nu se va mai întoarce"
Când se măresc alocațiile copiilor. Ce trebuie să știe toți părinții
MediaFlux
Surpriză pentru pensionari: Statul oferă sume suplimentare lunare. Cine beneficiază și cât se acordă
Shtiu.ro
Ce se întâmplă dacă vreunul dintre candidați moare până la turul al II-lea? Cine ajunge președinte?
Puterea.ro
Alegerile în aer: contestația-bombă care aruncă România într-o criză democratică