Un cunoscut medic s-a stins din viață la vârsta de 74 de ani: „A lăsat o amprentă de neșters asupra medicinei românești”

Comunitatea medicală din România este în doliu după moartea profesorului universitar doctor Emil Coriolan Ulmeanu, în vârstă de 74 de ani. Acesta a fost unul dintre cei mai respectați pediatri din țara noastră.
Mircea Filipescu
01 oct. 2025, 16:36
Un cunoscut medic s-a stins din viață la vârsta de 74 de ani:

Societatea Română de Pediatrie, a anunțat, recent, trecerea în neființă a cunoscutului profesor universitar doctor Emil Coriolan Ulmeanu. Acesta s-a stins din viață la vârsta de 74 de ani, fiind cunoscut drept unul dintre cei mai buni pediatri din țară.

Emil Coriolan Ulmeanu s-a născut la data de 19 noiembrie 1950 și a absolvit Facultatea de Pediatrie a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, în anul 1976. Acesta a obținut media 10 la examenul de diplomă, fiind recunoscut de la început un student excepțional. Ulterior, Ulmeanu a avut o carieră strălucită, devenind medic primar pediatru, doctor în științe medicale și profesor universitar, reușind să formeze generații întregi de medici.

Una dintre cele mai importante funcții pe care le-a ocupat a fost cea de director general al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București, pe care l-a condus în perioada 1994-2009. În perioada sa de management, spitalul a devenit un centru de referință pentru pediatria românească, tratând anual peste 34.000 de copii.

Citește și: Doliu uriaș în muzică. A murit pe patul de spital marele Julio Iglesias al Italiei, avea 82 de ani

Profesorul Ulmeanu a inițiat numeroase proiecte inovatoare: a fondat primul serviciu de apel telefonic din România – Toxapel, dedicat acordării de prim ajutor în intoxicațiile acute la copii și a contribuit și la înființarea unui hotel pentru părinți în curtea Spitalului „Grigore Alexandrescu”, realizat alături de Primăria Sectorului 1 și Fundația Ronald McDonald, unic în Europa de Sud-Est. Totodată, acesta a coordonat activitatea medicală a zeci de cabinete școlare și a fost implicat în campanii de sponsorizare și dezvoltare pentru unitatea spitalicească, inclusiv pentru construirea bisericii ortodoxe în incinta spitalului.

Manualele de pediatrie care îi aparțin lui Emil Coriolan Ulmeanu

Pe lângă activitatea clinică și managerială, Ulmeanu a avut o importantă contribuție academică. Acesta a fost autor și coautor a șase manuale de pediatrie și a peste 130 de articole și studii științifice. El a fost membru fondator al Societății Române de Cardiologie Pediatrică, Gastroenterologie Pediatrică și Ultrasonografie, precum și membru al unor organizații europene prestigioase în domeniul toxicologiei, dializei și ultrasonografiei.

Pentru stundeți și medicii tineri, acesta a fost un mentor și un model de devotament profesional, recunoscut pentru exigența sa, dar și pentru grija față de copii.

„Profesor remarcabil, medic dedicat și formator de generații de pediatri, profesorul Emil Coriolan Ulmeanu a lăsat o amprentă de neșters asupra medicinei românești”, a transmis Societatea Română de Pediatrie, adăugând că „amintirea sa va rămâne vie prin toți cei pe care i-a format și inspirat”.

Citește și: Un fost fotbalist de la Arsenal a murit la vârsta de numai 21 de ani, în urma unei accidentări suferite la meci. Fanii clubului sunt în doliu

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Anunț de ultimă oră despre transferul lui Arnold Garita la FCSB. „Actele s-au semnat!”. Exclusiv
Capital.ro
Conducerea Romsilva, convocată de urgență la Ministerul Mediului. Contracte de peste 28 de milioane de lei, atribuite fără publicare
Playtech.ro
Motivul pentru care poţi observa o panglică galbenă prinsă de clanţa uşii. Mesajul pe care vor să îl transmită proprietarii
Adevarul
O escortă din Rusia este acuzată că ar fi provocat atentatul din Sevastopol, care a dus la moartea comandantului trădător ucrainean
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un incident cumplit a avut loc în apropierea Capitalei. O mașină a fost strivită între două camioane
iamsport.ro
Scouterii vin la derby-ul Rapid - Dinamo! Grameni, pe radarul unei echipe din Europa League. Există interes și pentru Alex Dobre
MediaFlux
Weekendul 15-16 august este influențat de ecourile Eclipsei de Soare în Leu. Ce se întâmplă cu zodiile de foc
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat