Perversul de pe Târgu Ocna și-a luat perversa de la o tânără de 22 de ani în Gala RXF. A rezistat numai patru minte în fața campioanei europene la box la juniori

Perversul de pe Târgu Ocna nu mai e ce a fost. În timp ce, pe vremuri, împărțea perverse în stânga și în dreapta, recent, la finalul lui septembrie, a fost învins de o campioană la box în vârstă de numai 22 de ani, care l-a potolit în numai patru minute.
Irina Dumitrescu
04 oct. 2025, 10:43
Perversul de pe Târgu Ocna și-a luat perversa de la o tânără de 22 de ani în Gala RXF. A rezistat numai patru minte în fața campioanei europene la box la juniori

Perversul de pe Târgu Ocna, pe numele real Sorin Ion a intrat din nou, în ring, în gala RXF, unde a luptat cu Loredana Marin, campioană europeană la box la juniori.

Perversul de pe Târgu Ocna și-a luat și el perversa de la o fată de 22 de ani

Totuși, meciul nu s-a sfârșit la fel ca cel în care Perversul s-a luptat cu două femei, Bettyshor (n.r. Beatrice Ungureanu) și Roxana Țuțu, când acesta le-a împărțit zeci de pumni în cap și a jurat la final că nu va mai intra vreodată în ring cu o femeie.

Gala RXF 50 a avut loc pe 30 septembrie și, pe lângă meciurile cu miză, precum cel dintre George Zănoagă și Bogdan Barbu, au avut loc și meciuri demonstrative cum este și acesta.

Citește și : Ce i s-a întâmplat lui Culiță Sterp chiar înainte să urce pe scenă cu fosta sa soție, Carmen de la Sălciua

În ciuda diferenței evidente de categorie, Loredana Marin a reușit să îl învingă pe Perversul de pe Târgu Ocna, care a rezistat numai patru minute în fața campioanei europene. După ce mai mult s-au evitat decât s-au lovit, Sorin Ion s-a dus la arbitru și i-a transmis: „Nu mai pot”.

Deși meciul s-a terminat cu huiduielile publicului, care n-a văzut vreo lovitură care să îl ridice în picioare, Loredana Marin a ieșit pe Instagram, după meci, și a transmis: „Am vrut să demonstrez că și o femeie poate să stea în fața oricui. Forța și disciplina nu au gen.”

Sorin Ion s-a mai bătut cu femei și a câștigat

În mai 2024, Perversul intra în ring împotriva lui Bettyshor și a Roxanei Țuțu. Meciul nu a fost unul foarte lung pentru că Sorin Ion a început să împartă pumni și picioare, astfel că a câștigat într-un timp scurt. La finalul meciului a făcut declarații care au făcut înconjurul internetului și care i-au șocat pe internauți.

„Eu nu am avut ținta pe Roxana, pe Bettyshor, doar că minte, a vorbit mai așa… A zis că nici nu are nevoie de Roxana să mă bată. Eu am luat meciul în serios, pentru că nu ai de unde să știi pe cine ai în față. Mama nu se uită, dar copiii, da.

L-am tratat serios, le-am văzut ca pe două luptătoare și cum s-a văzut și acolo. Am dat tot ce trebuie. Le-am anunțat și mi-am cerut scuze constant de la ele, pentru că știam cum o să stea situația.

Citește și : Simona Gherghe, schimbări surprinzătoare la Mireasa: ”Ceva ce nu s-a mai întâmplat până acum!”

Și Bettyshor a vorbit. A zis că am dat foarte tare, că ‘violența asta a văzut-o la el în familie’. Cum să vorbești așa, că eu am copii, fete mari? Nu poți să vorbești așa.

Eu m-am luat strict de ea, nu m-am dus mai departe. Ea probabil în căpuțul ei o fi crezut că mă bate. Nu a apucat să îmi reproșeze nimic, pentru că a plecat. După care, a venit și tatăl ei să îmi dea cu scaunul”, a declarat Perversul la Xtra Night Show.

DailyBusiness
Japonia: Sanae Takaichi, o ultra-conservatoare, ar putea deveni prima femeie prim-ministru a țării
Spynews
Cum a arătat nunta de 30 de minute a unei românce. Evenimentul emoționant a durat cât o pauză de masă | VIDEO
Fanatik.ro
Dan Alexa a trecut peste divorțul de Andrada. A apărut în compania unei brunete
Capital.ro
Tipurile de construcții care nu mai au nevoie de autorizație. Senatul a adoptat propunerea legislativă
Playtech.ro
Când poate asociația de proprietari să îți taie căldura sau apa. Care sunt prevederile legii
Adevarul
Cum poate fi blocată aderarea Moldovei la UE. Lecția Austria-România se repetă
wowbiz.ro
Apariție neașteptată la înmormântarea Ioanei Popescu! Un bărbat apropiat din trecutul jurnalistei a venit să-și ia rămas-bun și a lăsat pe toată lumea fără cuvinte | EXCLUSIV
Economica.net
Noile magazine cu preţuri mici. Unde se vor mai deschide
Prosport.ro
O medaliată olimpică a încins internetul! Ce fotografii a putut să posteze
kanald.ro
Cod galben de inundații până duminică dimineața! Care sunt județele vizate
Cancan.ro
P. Diddy, CONDAMNAT! Câți ani va sta artistul controversat în spatele gratiilor
iamsport.ro
Concluzia unei jucătoare de tenis din Franța: ”Sânii foarte mari o handicapau pe Simona Halep!”
MediaFlux
Ninsorile și vijeliile fac prăpăd în România. ANM anunță cum va fi vremea pe 4 și 5 octombrie
stirilekanald.ro
Rezultatele necropsiilor copiilor morți la Spitalul „Sf. Maria” din Iași. Raportul Ministerului Sănătății ajunge la Parchet, ancheta ar putea duce la arestări: „Este strigător la cer”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar