Diana Şoşoacă a făcut show la Parchet: „Abia aştept să fiu arestată! Va veni momentul când voi fi preşedintele României”

După modelul Călin Georgescu, lidera partidului S.O.S. a făcut baie de mulţime în faţa Parchetului General, unde este audiată într-un dosar cu 11 capete de acuzare.
Filip Stan
06 oct. 2025, 12:42
Diana Şoşoacă a făcut show la Parchet:

UPDATE: Europarlamentarul Diana Şoşoacă, vizată într-un dosar penal cu mai multe infracţiuni, între care lipsire de libertate în mod ilegal, negarea Holocaustului, promovarea cultului persoanelor condamnate pentru genocid şi crime de război, precum şi a unor idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, s-a prezentat, luni, la Parchetul General pentru a fi audiată, iar la final a anunţat că i s-a comunicat că are calitatea de inculpat.

”Mi s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect. Ulterior, după ce mi s-au adus la cunoştinţă faptele şi învinuirile, imediat mi s-a băgat sub nas – deşi trebuia să fiu lăsată să studiez dosarul – o ordonanţă prin care din suspect sunt făcută inculpat”, a afirmat Şoşoacă.

Aceasta a susţinut, de asemenea, că ”procesul va fi unul care se va termina extrem de repede”.

”Au nevoie ca Diana Şoşoacă să intre pentru 25 de ani la puşcărie”, a declarat europarlamentarul.

Diana Șoșoacă a transformat audierea de la Parchetul General într-un adevărat miting al S.O.S. România. Susținută de zeci de simpatizanți care i-au oferit flori și au aplaudat-o, Diana Şoşoacă a folosit portavocea pentru a lansa noi atacuri și chiar amenințări la adresa jandarmilor: „Va veni momentul când SOS România va guverna România, când eu voi ajunge președintele țării. Niciunul dintre voi nu veți mai fi în funcție!”

EXCLUSIV – Diana Șoșoacă tună şi fulgeră după ce Parchetul a cerut ridicarea imunității europene: „De abia aștept să dau foc la pușcărie și la casa de nebuni”

Europarlamentara și președinta formațiunii SOS România, Diana Șoșoacă, a ajuns joi la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte pentru a i se aduce la cunoștință calitatea de suspectă într-un dosar complex în care este cercetată pentru mai multe infracțiuni, între care promovarea ideilor fasciste, glorificarea persoanelor responsabile de crime de război și negarea Holocaustului, au transmis surse oficiale.

La sosire, Șoșoacă a fost așteptată de un grup numeros de susținători care i-au scandat lozinci și i-au oferit flori. Conform martorilor care s-au aflat la fața locului, lidera SOS România a luat un megafon și a susținut în fața adunării un scurt discurs în care a respins acuzațiile procurorilor şi a acuzat instituţiile statului de „intimidare”. Sursele presei prezente redau din declarația sa următorul pasaj: „Va veni momentul când SOS România va guverna România, va veni momentul când eu voi ajunge președintele României — niciunul dintre voi nu veți mai fi în funcție”, adresat, în termeni duri, și forțelor de ordine de la fața locului.

Diana Şoşoacă riscă ani grei de puşcărie. Europarlamentara, audiată în dosarul cu 11 capete de acuzare. Fostul soţ ar putea să o denunţe!

Imediat după discurs, Șoșoacă a avut un schimb de replici aprins cu jandarmii – instituții care, potrivit procedurii, asigurau ordinea publică în zona Parchetului. Forțele de ordine au intervenit pentru a calma spiritele și pentru a păstra accesul liber către intrarea în sediul instituției. Martorii au relatat că tonul a fost tensionat și că, la un moment dat, dialogul s-a apropiat de un schimb de amenințări verbale între europarlamentară și unii reprezentanți ai jandarmeriei.

Referitor la motivul pentru care a fost chemată la Parchetul General, Diana Șoșoacă a menționat că: „este cel mai incomod om politic

„Sunt cel mai incomod om politic, pentru că spun adevărul, pentru că singura anti-sistem, pentru că suntem singurul partid din sistem, a declarat aceasta în fața unuia dintre jurnaliștii aflați la fața locului”

Mulți dintre susținătorii au sărit să o îmbrățișeze pe Diana Șoșoacă, sau chiar să-i sărute mâna, în semn de respect. Susținătorii senatoarei scandau: „Diana te iubim” și aveau steaguri cu emblema partidului SOS și pancarte pe care scria „Solidari cu Ioana Șoșoacă”.

Lidera SOS s-a dezlănțuit împotriva acuzatorilor: „Parchetul General este cea mai coruptă instituție a statului român”
Diana Șoșoacă și manifestanții din fața Parchetului General au început, apoi, să își manifeste nemulțumirea față de actuala conducere: „Jos Guvernul”.

„Parchetul General este cea mai coruptă instituție a statului român. Parchetul European este cea mai coruptă instituție a Uniunii Europene. Eu nu am venit să mă supun. Puteți să scandați, dar nu faceți acte de violență pentru că vor provoca. Sunt doar niște animale care nu mai gândesc Nu am niciun respect față de nicio instituție a statului român pentru că nu ne mai reprezintă. Libertate!” a transmis Diana Șoșoacă, înainte de audierile la Parchetul General.

Reamintim că Diana Șoșoacă fusese citată anterior la Parchet, însă nu s-a prezentat la primul termen, invocând deplasări în străinătate; în lipsa ei, procurorii au cerut ridicarea imunității sale pentru a putea continua ancheta. La revenirea în țară, politica a susținut că ancheta ar reprezenta o încercare de a o reduce la tăcere.

În dosar este cercetat, totodată, și Silvestru Șoșoacă, fostul soț al europarlamentarei, care urmează să fie audiat de procurori în cursul zilei. Ancheta, descrisă de anchetatori ca fiind „complexă”, vizează un număr de 11 acte și declarații ale persoanei investigate, pentru care procurorii verifică dacă au fost comise infracţiuni prevăzute de Codul penal.

Reacția reprezentanților Parchetului rămâne, până la o eventuală comunicare oficială, una procedurală: procurorii urmează să finalizeze administrarea probelor și să decidă măsurile procesuale. Diana Şoşoacă a ieşit, declarând că totul este o prostie, fără a oferi alte detalii.

 

DailyBusiness
Laureatul Nobel Joseph Stiglitz spune că inteligența artificială nu doar că îți poate lua locul de muncă, dar va face clasa „tech bro” și mai bogată
Spynews
Halucinant! Oana Ciocan nu știa că e despărțită de Jador! A aflat din presă. Declarații exclusive de la fosta cântărețului
Fanatik.ro
Porecla neștiută a lui Gică Mihali: „Mă tachina încontinuu!”
Capital.ro
Pensia pe card și prin Poștă în aprilie 2026. Ziua în care se plătesc pensiile. CNPP ar putea trimite banii mai devreme
Playtech.ro
Ce taxe trebuie să plătești dacă vinzi o mașină în 2026. Ce obligații fiscale apar după tranzacție
Adevarul
Israelul a distrus avionul privat al lui Khamenei. Informații contradictorii despre locația și starea noului lider suprem
wowbiz.ro
Vești bune pentru pensionari! Primesc tichete sociale în valoare de 200 de lei. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
”Dacă afla Valentin Ceaușescu, ne spărgea în două”. Loți Bölöni a făcut lumină după 40 de ani
MediaFlux
Mai mulți bani pentru 2,8 milioane de pensionari şi 300.000 de copii. Ministrul Muncii anunță ajutoarele cuprinse în buget
stirilekanald.ro
Se taie pensiile! Bolojan a făcut anunțul
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj