Trei tineri au murit arşi de vii într-o Tesla. Cum s-a întâmplat tragedia, acuzaţii grave la adresa companiei

O tragedie cumplită a avut loc în orașul Piedmont, California, unde trei tineri cu vârste între 19 și 20 de ani au murit arși de vii după ce mașina în care se aflau, un Tesla Cybertruck, a luat foc în urma unui accident grav, petrecut pe 27 noiembrie 2024. Vehiculul s-a izbit de un zid, iar sistemul electronic al ușilor s-a blocat, împiedicându-i pe pasageri să iasă.
Filip Stan
07 oct. 2025, 08:25
Trei tineri au murit arşi de vii într-o Tesla. Cum s-a întâmplat tragedia, acuzaţii grave la adresa companiei
Trei tineri au murit arşi de vii într-o Tesla. Cum s-a întâmplat tragedia, acuzaţii grave la adresa companiei

Noi detalii în cazul morții celor trei tineri din California care au ars de vii într-o Tesla Cybertruck, Krysta Tsukahara (19 ani), studentă, Soren Dixon (19 ani), șoferul mașinii, și Jack Nelson (20 de ani), pasager. Un al patrulea tânăr, Jordan Miller, a supraviețuit după ce un trecător a reușit să spargă parbrizul cu o creangă și să-l scoată din vehiculul în flăcări.

Potrivit plângerii depuse la Tribunalul Superior din Alameda County de părinții Krystei, tânăra ar fi fost conștientă după impact, dar a murit intoxicată cu fum și arsă de vie, deoarece sistemul electronic al ușilor a cedat odată cu pierderea curentului electric, sctrie NYPost.

Familiile victimelor au intentat procese civile împotriva companiei Tesla, acuzând-o de „indiferență conștientă” față de siguranța clienților. Reclamanții susțin că ușile maşinii sunt alimentate de o baterie de 12 volți, care poate deveni nefuncțională după un accident, iar mecanismul manual de deschidere din interior este „greu de identificat” în condiții de urgență.

„E un coșmar. Tesla știe că s-a întâmplat și că se va mai întâmpla, dar continuă să vândă mașini care îi blochează pe oameni fără o cale reală de evacuare”, a declarat Roger Dreyer, avocatul familiei, pentru San Francisco Chronicle.

Plângerea include peste 30 de cazuri similare în care șoferi Tesla ar fi întâmpinat probleme cu deschiderea portierelor după accidente. Până la acest moment, Tesla nu a emis un punct de vedere oficial în legătură cu acuzațiile.

Citeşte şi: O Tesla și-a făcut apariția pe străzile din Cluj, stârnind o avalanșă de reacții comice: „Nu-i căruța ca cybertruck-ul”

Tragedii asemănătoare au fost raportate și în Europa. În septembrie 2025, în localitatea Villigst (Schwerte), Germania, o familie întreagă a murit carbonizată într-un vehicul Tesla care a luat foc după un accident rutier. Victimele, un bărbat de 43 de ani și doi copii de nouă ani, nu au mai putut fi scoase la timp din mașină.

Martorii au relatat că portierele nu s-au mai deschis, iar experții ADAC au confirmat că mânerele retractabile, acționate electric, devin inaccesibile când se întrerupe alimentarea. Pompierii au descris intervenția drept „extrem de dificilă”, vehiculul reaprinzându-se în mod repetat, în ciuda eforturilor de stingere.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Casa de la Șușani a Adelei Popescu și a lui Radu Vâlcan pare desprinsă din povești! Nici nu zici că este în România | GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Plecat de la U Craiova fără minut jucat, semnează în Portugalia, la prima echipă a lui Cristiano Ronaldo!
Capital.ro
Ministerul Dezvoltării prelungește termenul pentru mii de proiecte finanțate prin PNRR. Cseke Attila: Nu vom avea posibilitatea de a prelungi din nou termenul
Playtech.ro
Cele două licee din România nu au avut niciun elev promovat la Bacalaureat 2026. Promovare 0% la examenul maturității
Adevarul
Ce au mâncat liderii NATO la dineul oficial de la Ankara. De la mantı și biban de mare la baclava regală cu înghețată de Maraș
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod galben de ploi, grindină și vijelii în mare parte din țară! Când scapă România de vremea capricioasă
iamsport.ro
S-a înțeles cu FCSB și Florin Prunea a rămas șocat: 'Cel mai bun transfer de până acum din SuperLiga'
MediaFlux
PAPARAZZI Cristina Guță, la cumpărături! Soția lui Nicolae Guță a ieșit din casă cu tot aurul pe ea pentru un mop FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?