Călin Georgescu dă, din nou, autografe la poliţie, s-a schimbat din nou ziua controlului judiciar: „Ţara stă să cadă, s-a instalat dictatura”

Călin Georgescu ajunge iar la poliţie, într-o altă zi şi la o altă oră faţă de săptămânile trecute. Este a patra oară când liderului suveranist i se schimbă ziua și ora de control judiciar, cel mai probabil pentru a se evita protestele fanilor.
Filip Stan
07 oct. 2025, 09:35
Călin Georgescu dă, din nou, autografe la poliţie, s-a schimbat din nou ziua controlului judiciar:

UPDATE: Călin Georgescu a ajuns la IPJ Ilfov flancat de bodyguarzi.” Ţara stă să cadă, s-a instalat dictatura”.

„Călin Georgescu este președinte! Călin Georgescu, te iubim!”, au scandat oamenii. „Este impresionant”, a spus Georgescu, referindu-se la oamenii care înfruntă frigul și ploaia pentru a-și arăta susținerea față de el.

În ciuda ploii, oamenii continuă să vină în număr mare la Buftea, pentru a-l susține pe Călin Georgescu. „Am venit din Ploiești. Cu toate că plouă, noi suntem întotdeauna cu domnul Georgescu”, spune o susținătoare. Sute de oameni s-au adunat deja în fața Poliției Buftea, pentru a fi alături de Călin Georgescu. Oamenii au venit din toată țara, mânați de dorința de a-și arăta susținerea față de liderul suveranist.

Zi crucială pentru Călin Georgescu. Candidatul interzis la prezidențiale va ajunge la secția de poliție din Buftea pentru a semna controlul judiciar, după ultimele modificări din cadrul măsurii preventive.  La sfârșitul lunii, magistrații vor decide exact dacă se va prelungi măsura pentru alte 60 de zile.

Gigi Becali s-ar alia cu Călin Georgescu: Trezirea în conștiință nu se face cu „bagabonțeală” pe TikTok. Fac tovărășie cu el dacă termină cu prostiile eretice

Fostul candidat independent la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a declarat, luni seară, că a fost trădat de oameni foarte apropiaţi din jurul său, dar faptul că a tăcut în ultima perioadă nu însemană că s-a retras.

”Eu am spus, cei mai severi prieteni, cu ajutorul lor eu m-am întărit în această perioadă (…) Peste toate e foarte frumos când se curăţă totul în jurul tău şi ai numai o mână de prieteni, de viteji în cazul meu, de care sunt onorat şi foarte mândru, cu care ne înţelegem din priviri”, a declarat Călin Georgescu, luni, într-un interviu la Gândul.

Întrebat dacă a fost trădat, Georgescu a răspuns: ”Oameni foarte apropiaţi”. De asemenea, Călin Georgescu a subliniat că tăcerea nu însemană o retragere.

”Faptul că taci o perioadă nu înseamnă că te-ai retras. Nu te retragi, nu te predai, vezi cum stau lucrurile, analizezi cu atenţie şi acţionezi. Nu există altă formă”, a mai spus Georgescu.

Fostul candidat la Preşedinţie Călin Georgescu a fost trimis în judecată pentru complicitate la tentativă de comitere a unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi comunicarea de informaţii false. În 4 august, Parchetul ÎCCJ a schimbat încadrarea juridică a faptelor în cazul lui Georgescu din instigare la tentativă la comiterea de acţiuni împotriva ordinii constituţionale în complicitate la tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi comunicarea de informaţii false, în formă continuată (două acte materiale).

CCR va amâna din nou verdictul privind pensiile magistraților, de care ar putea depinde demisia lui Bolojan!

În acelaşi dosar, alături de el au mai fost trimişi în judecată mercenarul Horaţiu Potra (cu mandat de arestare preventivă în lipsă), acuzat de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept şi instigare publică, precum şi alţi 20 de inculpaţi.

Parchetul ÎCCJ a informat că ”urmarea imediată a acţiunilor inculpaţilor a constat în punerea în pericol a securităţii naţionale, prin crearea unei stări de pericol pentru ordinea constituţională precum şi pentru valorile sociale care protejează exercitarea puterii de stat în condiţiile legii”.

Potrivit anchetatorilor, în rechizitoriu, procurorii au reţinut că, în contextul hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidenţiale din România, în dimineaţa de 7 decembrie 2024, Călin Georgescu s-a întâlnit, la un complex de echitaţie din Ciolpani, judeţul Ilfov, „în condiţii de clandestinitate”, cu mercenarul Horaţiu Potra. Anchetatorii arată, în rechizitoriu, că acesta acţiona în zone de conflict internaţional şi desfăşura acţiuni de recrutare şi instruire paramilitară şi l-a susţinut pe Georgescu şi în timpul campaniei electorale, dar şi anterior, în scopul pregătirii acesteia.

Procurorii au informat că la întâlnirea de la Ciolpani Georgescu şi Potra au discutat un plan conform căruia mercenarul şi persoane din anturajul său, cu pregătire militară, urmau să desfăşoare „acţiuni violente cu caracter subversiv”, pentru a deturna manifestaţiile paşnice de la vremea respectivă.

„Strategia urmărea, prin contagiune emoţională şi comportamentală dublată de manipularea emoţiilor colective, în contextul unui moment de maximă tensiune socială, schimbarea ordinii constituţionale ori îngreunarea sau împiedicarea exercitării puterii de stat”, precizează anchetatorii.

Aceştia menţionează că prin acţiunile sale, între care contactarea liderului unei organizaţii radical-naţionaliste şi transmiterea unui îndemn „alarmist şi potenţial manipulator” susţinătorilor săi vizând continuarea votului, Georgescu a întreţinut şi întărit „rezoluţia infracţională” a lui Potra.

Procurorii mai arată că Horaţiu Potra a coagulat un grup paramilitar de 21 persoane, condus de către el, stabilind să se deplaseze cu şapte maşini spre Bucureşti, unde să declanşeze proteste faţă de autorităţile statului, proteste ce urmau să fie deturnate în „acţiuni violente apte să desăvârşească politica revizionistă” a lui Călin Georgescu, „în sensul împiedicării exercitării puterii legitime în stat şi al asigurării reconfigurării ordinii constituţionale, prin detaşarea de principiile sale fundamentale şi de regulile statului de drept”, punând în pericol siguranţa naţională.

În noaptea de 7 spre 8 decembrie 2024, poliţiştii au făcut filtre în zona localităţilor Baloteşti-Săftica, din judeţul Ilfov, şi Măneşti şi Corneşti, din judeţul Dâmboviţa, precum şi în Capitală, oprind şi controlând maşinile, în interiorul cărora s-au găsit cuţite tip briceag, pumnale, cuţite cu lama lungă, bastoane telescopice, spray-uri cu piper, box-uri, topoare şi cozi de topoare, pistoale şi materiale pirotehnice din categoria celor mai periculoase, cu potential de a produce explozii puternice care ar fi putut provoca pagube imense, răni grave şi deces.

Concluzia procurorilor care i-au trimis în judecată pe cei 22 de inculpaţi este că urmarea imediată a acţiunilor acestora a constat în punerea în pericol a securităţii naţionale, prin crearea unei stări de pericol pentru ordinea constituţională, precum şi pentru valorile sociale care protejează exercitarea puterii de stat în condiţiile legii.

Întrebat dacă ştie unde se află Horaţiu Potra, procurorul general al României, Alex Florenţa, a afirmat că în acest moment „nu sunt elemente concrete” privind locul unde se găseşte acesta, dar a precizat că „sunt date certe” care au rezultat din anchetă că acesta „face demersuri pentru a obţine azil în Federaţia Rusă”.

În 4 august, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a schimbat încadrarea juridică a faptelor în cazul lui Călin Georgescu din comunicarea de informaţii false şi instigare la tentativă la comiterea de acţiuni împotriva ordinii constituţionale în complicitate la tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi comunicarea de informaţii false, în formă continuată (două acte materiale).

DailyBusiness
Viitor incert pentru multe firme din România. A crescut puternic numărul procedurilor de preinsolvență!
Spynews
Cum a arătat nunta de 30 de minute a unei românce. Evenimentul emoționant a durat cât o pauză de masă | VIDEO
Fanatik.ro
Meme Stoica a dezvăluit ce-l deranjează cel mai mult la patronul FCSB. „Gigi Becali e unic! Asta nu am înțeles-o niciodată. De ce să o faci?”
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Legătura cu Ion Iliescu: Cultura lor politică e cea a securiștilor național-comuniști
Playtech.ro
Şcolile din Bucureşti ar putea fi închise miercuri din cauza ciclonului. Cursurile au fost suspendate deja în alte trei judeţe
Adevarul
eMag, acuzat de clienți că vinde produse contrafăcute și blochează recenziile negative
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
Jucătoarea și-a pus silicoane și a adus-o în discuție pe Halep: „Sânii ei erau un handicap”
kanald.ro
S-a aflat cine este agresorul Veronicăi, românca găsită moartă în Italia! Incredibil cine a putut să-i ia viața femeii
Cancan.ro
Surpriză! Câte clase și ce studii are Anda Adam, de fapt. De ce era poreclită 'Andone' actuala concurentă Asia Express 2025
iamsport.ro
Ionuț Chirilă, laude la adresa antrenorului revelației din SuperLiga: ”A bătut cei mai talentați fotbaliști din România cu jucători necunoscuți sau foarte în vârstă!”
MediaFlux
Guvernul poate interzice cumulul pensie-salariu
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar