Toamna spectaculoasă a personajelor negative la Opera Comică pentru Copii

Opera Comică pentru Copii (OCC) sărbătorește și în această toamnă eroii negativi, printr-o provocare artistică inedită: personajele negative din repertoriul instituției devin protagoniști și primesc binemeritatele aplauze ale publicului, atât în sălile de spectacol, cât și în aer liber, în Grădina OCC. Vrăjitoarele, magicienii și răufăcătorii care, de regulă, rămân în umbra eroilor, urcă acum în lumina reflectoarelor și își spun povestea, într-un program de evenimente ce îmbină magia și eleganța cu măiestria și interactivitatea. Astfel, cei mici descoperă latura umană a vrăjitoarelor, reginelor, piraților și a altor personaje legendare, învățând să le vadă într-o lumină diferită.
Alina Costache
07 oct. 2025, 12:30
Toamna spectaculoasă a personajelor negative la Opera Comică pentru Copii

„Târgul Vrăjitoarelor” – magie pentru întreaga familie
Ajuns la o nouă ediție, „Târgul Vrăjitoarelor” este unul dintre cele mai îndrăgite evenimente din calendarul OCC, desfășurat timp de patru weekenduri consecutive, în perioada 10 octombrie – 2 noiembrie 2025. În curtea instituției, copiii și părinții sunt așteptați să participe la activități creative, educative și pline de culoare. Atelierele de sculptat dovleci, de pictură pe tărtăcuțe, de preparat poțiuni magice sau de confecționat mături și pălării de vrăjitoare le oferă celor mici șansa de a-și pune imaginația la lucru într-un decor de poveste.

Târgul include și zone speciale, realizate împreună cu partenerii evenimentului. Printre acestea se numără zona Bookster, unde micii vizitatori pot descoperi „Poveștile vrăjitoarelor” și „Atlasul Virusurilor”, o zonă deschisă în premieră, într-un spațiu unde singurul aspect contagios este curiozitatea copiilor. Ambele proiecte interactive îmbină lectura cu explorarea științei și fanteziei. De asemenea, sunt nelipsite atracțiile deja de tradiție pentru Grădina OCC, cum sunt Aventura Parc, Muzeul Unicornilor, caruselul, trenulețul, roata și multe altele. Târgul este deschis vinerea între orele 16:00–21:00, iar sâmbăta și duminica între 10:00–21:00, accesul în Grădina OCC este liber iar participarea la activitățile evenimentului se realizează pe baza cardului OCC, disponibil la punctele de informare din incintă.

 

„Noaptea Vrăjitoarelor” – o tradiție îndrăgită
În Sala Mare, revine unul dintre cele mai așteptate evenimente ale toamnei: „Noaptea Vrăjitoarelor”, un spectacol interactiv consacrat. În acest an, răufăcătorii din spectacolele OCC – vrăjitoare, troli, regine, pirați și alte personaje de temut – își dau întâlnire într-o nouă poveste plină de umor și mister. „Noaptea Vrăjitoarelor” aduce pe scenă personajele negative din spectacolele Operei, care își spun propriile povești și interacționează cu publicul într-un mod neașteptat și amuzant. Cei mici și cei mari sunt încurajați să participe costumați, pentru a se bucura pe deplin de atmosfera unică a serii. Spectacolul este programat în zilele de 25, 26 octombrie și 1 noiembrie, la orele 17, 18:30 și 20, iar biletele sunt disponibile pe operacomica.ro.

 

„Lacul lebedelor” – eleganță și emoție
Eleganța și dramatismul clasic își fac apariția în Sala Mare începând cu 18 octombrie, printr-o montare spectaculoasă a baletului „Lacul lebedelor”, semnată de Andreea Soare. Adaptarea Operei Comice pentru Copii aduce această capodoperă a repertoriului internațional într-o formă accesibilă publicului de toate vârstele, păstrând frumusețea muzicii lui Ceaikovski și forța expresivă a coregrafiei. Povestea lebedelor albe și negre devine un contrast perfect pentru restul evenimentelor din toamnă: dacă în Târg și în spectacolele tematice răufăcătorii devin protagoniști, în „Lacul lebedelor” balanța dintre bine și rău se joacă în pași de dans, într-o poveste eternă despre iubire, sacrificiu și destin.

 

„Noaptea magiei” în Salonul Mozart

În Salonul Mozart, magia se dezlănțuie la propriu! Începând cu 25 octombrie, publicul de toate vârstele este invitat la „Noaptea magiei”, spectacolul interactiv creat și prezentat de magicianul OCC, Bogdan Muntean. Porumbei fermecați, obiecte zburătoare, iepurașul Biribum și personaje misterioase revin în fața publicului pentru o experiență plină de suspans și bucurie. Atmosfera intimă a sălii și apropierea dintre artist și spectatori fac ca fiecare truc să fie trăit cu intensitate și emoție. Spectacolul „Noaptea magiei” completează perfect tema toamnei OCC, oferind publicului ocazia rară de a păși într-o lume în care imposibilul devine posibil, iar misterul se împletește cu umorul și bucuria descoperirii. Spectacolul este programat în zilele de 25, 26 octombrie și 1, 2 noiembrie, la orele 10, 12, 15, 17:30 și 19, iar biletele sunt disponibile pe operacomica.ro.

 

„Bubu Buhuhu” în Sala UnderGrant

Copiii cei mai mici (0-3 ani) se pot bucura de „Bubu Buhuhu”, o producție special gândită pentru a transforma teama de întuneric în curiozitate și zâmbet. Prin muzică, lumină și umor, acest atelier interactiv le oferă celor mici o lecție delicată despre încredere și curaj. Bubu Buhuhu este o petrecere cu adevărat distractivă și… deloc înfricoșătoare. Copiii, alături de părinții lor, iau parte la un atelier cu jocuri muzicale și de rol, împreună cu un atelier de creație, într-un decor de poveste, chiar în spațiul de joc al spectacolelor cu Bubu. Evenimentul este programat în zilele de 25, 26 octombrie și 1, 2 noiembrie, la orele 16:30 și 18, iar biletele sunt disponibile pe operacomica.ro.

 

Pentru a intra pe deplin în atmosfera evenimentelor, spectatorii de toate vârstele sunt încurajați să treacă pragul Operei costumați, fie în vrăjitori, fie în personaje fantastice, aducând astfel un plus de culoare și implicare în magia poveștii. OCC a pregătit o toamnă plină de surprize, iar aplauzele sunt, de această dată, dedicate celor mai neașteptați protagoniști: personajele negative.

Pentru detalii complete despre bilete și programul complet, rămâneți conectați la site-ul oficial, operacomica.ro, și la conturile OCC de pe rețelele de socializare. Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați Biroul de Presă al Opera Comică pentru Copii prin e-mail la [email protected] sau la numărul de telefon 0745 455645.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Bianca Giurcanu a împlinit 31 de ani! Cum a fost surprinsă fosta concurentă de la Survivor de soțul ei
Fanatik.ro
Ce buget are Dinamo în acest sezon! Suma uriaşă investită de „Red&White” în cei patru ani la echipă
Capital.ro
Adrian Negrescu avertizează: Economia României a intrat într-o „Epocă de Gheață”. Ce urmează până în 2028
Playtech.ro
Cât costă taxele de drum în Grecia în 2026. Tot ce trebuie să știi înainte să pleci cu mașina
Adevarul
„Ia ce ai şi du-te şi omoară-i”. Plan de asasinat la comandă în Țăndărei: patru bărbați au deschis focul asupra a doi rivali
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Gabi Mureșan înaintea tragediei. Preotul care a încercat să-l salveze a povestit tot: „Cred că nu mai pot”
iamsport.ro
Fostul atacant l-a desființat pe Ion Țiriac, dar a fost contrat dur: ”D-aia nu ați făcut voi miliarde?”
MediaFlux
Putin vizează România! Rusia vrea să extindă războiul din Ucraina!
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?