Cea mai modernă fabrică din Europa Centrală şi de Est urmează să se deschidă în România. Ce urmează să producă şi cât a fost investiţia

Producătorul german de materiale de construcții Knauf Group inaugurează oficial, în luna iunie, prin compania Knauf Insulation, fabrica de vată minerală de sticlă din Târnăveni, județul Mureș, prezentată drept cea mai modernă unitate de profil din Europa Centrală și de Est. Noua investiție, evaluată la 140 de milioane de euro, face parte dintr-un amplu plan de extindere al grupului german în România și marchează una dintre cele mai importante investiții industriale din sectorul materialelor de construcții din ultimii cinci ani.
Mircea Filipescu
07 oct. 2025, 18:35
Cea mai modernă fabrică din Europa Centrală şi de Est urmează să se deschidă în România. Ce urmează să producă şi cât a fost investiţia

Fabrica din Târnăveni este deja operațională și va avea o capacitate de producție anuală de peste 75.000 de tone de vată minerală, menită să deservească atât piața internă, cât și piețele din Europa Centrală și de Est. Inaugurarea oficială fusese inițial programată pentru luna iunie, însă evenimentul va avea loc în cursul lunii următoare, potrivit companiei.

Investiția Knauf Insulation la Târnăveni vine în contextul unui program mai amplu de dezvoltare a producției locale, care include și construcția unei fabrici de plăci de gips-carton la Huedin, județul Cluj, cu o valoare estimată la peste 75 de milioane de euro. Cele două proiecte însumează o investiție totală de peste 200 de milioane de euro și vor crea aproximativ 200 de locuri de muncă directe.

Fabrica de la Huedin, derulată prin filiala Knauf Gips, a primit în luna februarie autorizația de construcție și este prezentată ca fiind cea mai mare investiție din domeniul materialelor de construcții realizată în județul Cluj. Knauf Gips activează în România din 1993, în timp ce Knauf Insulation, parte a aceluiași grup, se concentrează pe producția și comercializarea materialelor izolatoare. Cele două entități juridice independente au împreună o cifră de afaceri de peste 250 de milioane de euro pe piața locală.

Citeşte şi: Bubuie nervii în Coaliţie după ce Senatul a decis să elimine CASS pentru mame şi veterani. Bolojan le cere parlamentarilor PNL să nu voteze proiectele PSD/Fifor: „Ăsta e cinism, nu doar conflict politic!”

În vara anului 2021, Profit.ro anunța că Knauf Insulation urma să modernizeze fabrica de vată minerală Gecsat din Târnăveni printr-un proiect de aproape 140 de milioane de euro, finanțat parțial printr-un ajutor de stat de 18,2 milioane de euro. După preluarea Gecsat, tranzacție aprobată de Consiliul Concurenței, compania a demarat un proces amplu de modernizare a unității pentru a o aduce la standardele tehnologice ale grupului german.

„Între timp, unitatea de producție a intrat într-un proces amplu de retehnologizare și modernizare, pentru a ajunge la standardele de calitate Knauf Insulation”, a comunicat atunci compania, pentru sursa citată.

Prin noile investiții, Knauf Group își consolidează prezența strategică în Europa de Est și își propune să răspundă cererii tot mai mari de materiale izolatoare și produse sustenabile pentru construcții. Potrivit reprezentanților companiei, piața românească a materialelor de construcții are un potențial semnificativ de creștere, iar consumul de plăci de gips-carton pe cap de locuitor este în prezent la jumătate față de media țărilor vest-europene.

Citeşte şi: Ce salarii au consilierii prezidenţiali ai lui Nicuşor Dan. Preşedintele a numit 16 consilieri şi a eliberat din funcţie 6

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Cristina Pucean, gest sfâșietor de 1 Iunie la mormântul nepoțelului. Cele mai emoționante imagini
Fanatik.ro
Omul pe care Sorana Cîrstea îl vede ca pe „un al doilea tată” s-a pronunțat cu privire la retragerea sportivei: „Acesta e sfatul meu”. Ce spune despre comparația cu Simona Halep
Capital.ro
Reguli la bloc în 2026. Asociația de proprietari este obligată. Ce drept au proprietarii de apartamente
Playtech.ro
Weekendul 5-7 iunie 2026 în București: ghidul complet pentru ieșiri cu filme, teatru și activități pentru copii
Adevarul
Tipurile de cancer strâns legate de consumul de alcool. Nu există o „cantitate sigură”, iar mitul „unui pahar pe zi” este fals
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Un an fără Teodora Marcu. Imaginile care sfâșie sufletul de la mormântul tinerei ucise. Ce a făcut familia în locul în care timpul pare că s-a oprit
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie din Moldova, spulberată în drum spre o nuntă. Cinci persoane și-au pierdut viața, printre care și doi copii
iamsport.ro
Fostul golgheter din SuperLiga, dezvăluire terifiantă: ”Cei care au plecat în seara aceea au fost omorâți toți”
MediaFlux
Rusia amenință direct România. Putin e nervos din cauza dronei prăbușite în Galați
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți