Cărtărescu a ratat Nobelul, dar a dat o replică de Oscar. Ipostaza genială în care s-a fotografiat scriitorul român

Mircea Cărtărescu, cel mai apreciat scriitor român al ultimelor decenii, a ratat joi, din nou, șansa de a câștiga Nobelul pentru literatură. Ratarea, de fapt, nu e atât din ”vina” lui, cât a comitetului ce acordă prestigioasa distincție, care l-a preferat pe romancierul maghiar László Krasznahorkai. În notă dulce-amară, Cărtărescu a marcat momentul fotografiindu-se lângă statuia lui James Joyce - legendarul scriitor irlandez care, asemenea românului, nu a avut onoarea de primi Nobelul.
Mircea Filipescu
09 oct. 2025, 22:18
Cărtărescu a ratat Nobelul, dar a dat o replică de Oscar. Ipostaza genială în care s-a fotografiat scriitorul român

Pentru Mircea Cărtărescu, n-a fost să fie Nobelul nici anul acesta. Deși se anunța printre favoriți, scriitorul român a fost nevoit, în cele din urmă, să-și adauge în palmares doar o nouă nominalizare la prestigiosul premiu.

Decizia comitetului Nobel nu l-a întristat prea tare pe Cărtărescu. Cel puțin asta reiese dintr-o postare a lui pe rețeaua de socializare Facebook, în care scriitorul s-a fotografiat la statuia scriitorului irlandez James Joyce din orașul italian Trieste.

Citește și Mihai Bendeac, despre „termenul” pe care și l-a dat. Ce vrea actorul să facă până în luna decembrie

Mircea Cărtărescu, zâmbitor în fotografie, a adăugat un comentariu format din două versuri ale piesei ”Te întreb pe tine, soare” (Phoenix), cu referire la faptul că nici el, nici Joyce nu au primit Nobelul pentru literatură. Alte nume uriașe care nu au fost recompensate cu acest premiu sunt Lev Tolstoi și Virginia Woolf.

Ce a postat Cărtărescu după ce a aflat că n-a primit Nobelul

Iată, mai jos, postarea scriitorului.

‘Împreună ne-nțelegem,
Ne uneşte-aceeaşi soartă…’ (cu James Joyce, astăzi, prin Trieste)

Mircea Cărtărescu (69 de ani) este unul dintre cele mai importante nume ale literaturii române și mondiale din ultimele decenii.

Cunoscut în special pentru proza sa și tradus în numeroase limbi, a semnat, printre altele, ”Orbitor”, ”Solenoid” și ”Theodoros”.

La publicul larg, s-a bucurat de mare succes și cu gruparea de povestiri ”De ce iubim femeile”.

Citește și Marian Godină, mesaj pentru cei care au râs de avertizările privind ciclonul Barbara: „Știu oare acești imbecili amuzați cum miroase într-un sat după retragerea apelor? A cadavre și a boli”