Pacea de o zi a lui Trump. Israelul a bombardat sudul Libanului, sunt morţi şi răniţi VIDEO

Israelul a atacat sâmbătă sudul Libanului. O persoană a fost ucisă iar alte șapte au fost rănite, potrivit agenţiilor de ştiri.
Filip Stan
11 oct. 2025, 11:00
Pacea de o zi a lui Trump. Israelul a bombardat sudul Libanului, sunt morţi şi răniţi VIDEO

Armistiţiul lui Trump pare că a durat doar până la decernarea premiului Nobel pentru pace. Israelul a efectuat, sâmbătă dimineaţa, raiduri aeriene intense asupra sudului Libanului. O persoană a fost ucisă, şapte rănite, iar o autostradă care leagă Beirutul de anumite zone din sudul Libanului, a fost întreruptă temporar, a declarat ministerul Sănătăţii.

Raidurile aeriene efectuate înainte de răsărit asupra satului Msayleh au lovit un loc unde se vindeau utilaje grele, distrugând un număr mare de vehicule.

Un vehicul care transporta legume şi care se afla întâmplător în zonă în momentul atacurilor a fost lovit, ucigând o persoană şi rănind o alta, potrivit postului de televiziune Al-Manar al Hezbollah.

Donald Trump transmite că Israel și Hamas au semnat „prima fază” a planului de pace pentru Fâșia Gaza: „Toți ostaticii vor fi eliberați foarte curând, iar Israelul își va retrage trupele pe o linie convenită”

Ministerul Sănătăţii a declarat ulterior că persoana ucisă era un cetăţean sirian, iar răniţii erau un cetăţean sirian şi şase libanezi, dintre care două femei.

Armata israeliană a declarat că a lovit un loc în care erau depozitate utilaje destinate reconstrucţiei infrastructurii grupării militante Hezbollah, potrivit AP.

De la sfârşitul războiului de 14 luni dintre Israel şi Hezbollah, care s-a încheiat cu un armistiţiu negociat de SUA, Israelul a efectuat aproape zilnic atacuri aeriene, ucigând zeci de persoane. Israelul acuză Hezbollah că încearcă să-şi reconstruiască capacităţile după ce grupul a suferit pierderi grele în timpul războiului.

 

;

La începutul lunii octombrie, şeful ONU pentru drepturile omului, Volker Türk, a solicitat eforturi reînnoite pentru a pune capăt definitiv ostilităţilor din Liban după război. El a declarat că, până la sfârşitul lunii septembrie, au verificat 103 civili ucişi în Liban de la încetarea focului.

Trump, încrezător că armistiţiul dintre Israel şi Hamas va rezista: Toţi sunt sătui să se lupte

Preşedintele american Donald Trump s-a declarat încrezător că armistiţiul intrat în vigoare vineri în Fâşia Gaza între Israel şi Hamas „va rezista”.

Donald Trump a pierdut Premiul Nobel pentru Pace în fața Maríei Corina Machado, lidera opoziției din Venezuela

„Da, cred că va rezista. Toţi sunt sătui să se lupte”, a declarat preşedintele american jurnaliştilor din Biroul Oval, reafirmându-şi intenţia de a se deplasa în acest weekend în Israel, unde urmează să ţină un discurs în faţa Knessetului, şi în Egipt.

El a declarat că se va întâlni luni cu „mulţi lideri” în Egipt pentru a discuta despre viitorul Fâşiei Gaza, devastată de doi ani de război, adăugând că întâlnirea va avea loc probabil la Cairo.

Preşedintele american s-a declarat în continuare încrezător că încetarea focului în Gaza va conduce la o pace mai amplă în Orientul Mijlociu. „În prezent, avem câteva mici focare de conflict, dar acestea sunt foarte mici… Vor fi foarte uşor de stins. Aceste incendii vor fi stinse foarte repede”, a adăugat el.

Cel mai recent război dintre Israel şi Hezbollah a ucis peste 4.000 de persoane în Liban, inclusiv sute de civili, şi a provocat distrugeri estimate la 11 miliarde de dolari, potrivit Băncii Mondiale. În Israel, 127 de persoane au murit, inclusiv 80 de soldaţi.

DailyBusiness
Palatul Parlamentului, fără apă timp de 3 zile. Lucrări urgente la rețeaua internă
Spynews
Alina Eriko a plecat din Spitalul Obregia! Incredibil unde încearcă să se reabiliteze
Fanatik.ro
Circul erorilor la Primăria Sectorului 5. Milioane de lei, bani plătiți nelegal la mega-contractul câștigat de firma șoferului lui Vanghelie
Capital.ro
Statul e stăpân pe terenuri. Proprietarii nu pot lua decizia finală pe propriul teren în acest caz. Se interzice total vânzarea
Playtech.ro
Nulitatea absolută a testamentului. Când se pune în aplicare
Adevarul
Minciuna lui Putin: de ce Kremlinul folosește imagini vechi pentru a-i păcăli pe ruși că liderul lor s-a scufundat în apa înghețată de Bobotează
wowbiz.ro
Durere uriașă în urma tânărului mort în spitalul din Buzău! Iubita lui Gabriel a cedat, la o săptămână după ce l-a condus pe ultimul drum: „Sufletele s-au cerut…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
De necrezut cu cine s-a afișat Dorobanțu după ce a câștigat Marea Finală a sezonului 4 „Casa Iubirii”! Nimeni nu se aștepta să-i vadă împreună
iamsport.ro
Susține că apropierea de Mircea Lucescu i-a distrus relația cu Cornel Dinu: ”Știa că sunt prieten cu el, de aceea s-a comportat așa cu mine”
MediaFlux
Premierul Bolojan, la un pas să fie schimbat. Sorin Grindeanu dă semnalul în Coaliție după acordul UE-Mercosur
stirilekanald.ro
VIDEO Emil Gânj, căutat de FBI! Primul indiciu cu privire la locul în care se ascunde de peste 6 luni
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend