Șeful Armatei spune că toți românii ar trebui să știe să tragă cu arma. Generalul Gheorghiță Vlad a afirmat că Armata Română este pregătită pentru astfel de instruiri ale populației. „Putem derula programe de instruire și pregătire pentru toți cetățenii, fie bărbați, fie femei”, a adăugat șeful Armatei.
„Nu ştiu câţi români ştiu acum să tragă cu o armă, nu pot să dau o cifră exactă. Dar mi-aș dori să avem un sistem ca în Israel sau Elveția, unde fiecare cetățean, indiferent de sex, origine socială sau religie, știe să tragă cu arma și are cunoștințe minime pentru a-și apăra familia. România are deja o politică deschisă față de integrarea femeilor în armată – peste 20% dintre cadrele active sunt femei. Avem una dintre cele mai democratice politici din regiune în acest sens, fără discriminări bazate pe sex. Același lucru trebuie promovat și în societate. Din punct de vedere legal, pregătirea militară poate începe de la 18 ani”, a mai spus şeful Statului Major.
Gheorghiță Vlad a sfătuit populația să își facă provizii pentru trei zile, ca măsură de precauție în cazul unui risc major: „Eu și familia mea avem. Cred că fiecare familie ar trebui să se gândească la asta. Chestiuni simple – o lanternă cu baterii în sertar, provizii în caz de pană de curent – fac parte din pregătirea pentru siguranța națională, fie că vorbim de cutremur sau inundații. Uitați-vă la ce se întâmplă în Constanța: toate nenorocirile ne prind mereu nepregătiți. Sunt multe state care au programe pentru pregătirea populației – Danemarca, Finlanda, de exemplu, au ghiduri puse la dispoziția oamenilor pentru a ști cum să reacționeze în situații de criză.
În România, dacă șeful apărării ar spune brusc „de mâine trebuie să aveți asta și asta”, s-ar crea panică. În schimb, dacă Inspectoratul pentru Situații de Urgență publică un ghid pe site, aproape nimeni nu-l citește. De aceea cred că trebuie să facem mai multă educație. Să mergem în școli, licee, universități și să pregătim tinerii pentru viitor. Educația și securitatea încep în familie. Afganii au un proverb frumos: dacă vrei o familie educată, trimite un bărbat la școală; dacă vrei o națiune educată, trimite o femeie la școală”.
Gen. Gheorghiță Vlad spune, într-un interviu la Antena 3, că nu se va reintroduce armata obligatorie în România: „Nu în momentul de față. Nici pe departe. Proiectul legii privind pregătirea populației pentru apărare introduce un nou concept: serviciul militar în termen voluntar. Tinerii ar putea veni timp de patru luni pentru o pregătire militară de bază, ar primi soldă pe perioada instruirii și, la final, un beneficiu echivalent cu trei salarii medii brute pe economie. Am spus mereu că, dacă avem instrumentul legal și resursa asigurată din bugetul de stat, restul ține doar de organizare – masă, cazare, facilități de instruire. Da, avem această capacitate și putem începe chiar de anul viitor, în funcție de fondurile alocate. Putem derula programe de instruire și pregătire pentru toți cetățenii, fie bărbați, fie femei.”
Șeful Statului Major al Apărării, Gheorghiță Vlad, susține că noua lege a apărării, care include și serviciul militar voluntar, este binevenită în contextul actual. Generalul a precizat că această problemă este una de securitate națională.
”Eu o consider o problemă de securitate națională. Drept urmare, am introdus acest serviciu care, din punctul meu de vedere, poate fi efectiv începând cu anul viitor, în funcție de alocările bugetare. Bineînțeles, el va fi deschis pentru toți tinerii voluntari și – specific încă o dată, voluntar – să vină să facă un stagiu de pregătire de patru luni. Tineri între 18 și 35 de ani, indiferent de sex, religie sau alte constrângeri sociale. Este vorba de o pregătire militară generală, nu pe specialități, arme sau alte nivele de pregătire, o pregătire militară generală, adică să știe să tragă cu arma, să să orienteze în teren greu, să îmbrace un complet de protecție, practic, să cunoască baza pregătirii militare și o instruire corespunzătoare”, a explicat acesta în interviul acordat Euronews România.