Nou mandat de arestare pe numele lui Sorin Oprescu, emis de urgenţă. Ministrul Justiţiei vrea cu orice preţ aducerea în ţară a fostului primar: „Hotărârea a rămas una de condamnare la o pedeapsă semnificativă”

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat că autoritățile române vor emite de urgență un nou mandat de arestare pe numele fostului primar al Capitalei, Sorin Oprescu, aflat în Grecia, după decizia recentă a Curții de Apel București. România se bazează pe hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), care ar putea permite reluarea procedurilor de predare în cazul în care condițiile de detenție sunt considerate conforme cu standardele europene.
George Russo
13 oct. 2025, 08:46
Nou mandat de arestare pe numele lui Sorin Oprescu, emis de urgenţă. Ministrul Justiţiei vrea cu orice preţ aducerea în ţară a fostului primar:

Oficialul a precizat că România nu intenționează să renunțe la procedurile judiciare inițiate și că speră ca Oprescu să fie reținut și extrădat în cel mai scurt timp. În trecut, autoritățile elene au respins cererea de predare pe motiv că nu ar fi fost îndeplinite condițiile minime privind regimul de detenție, însă, între timp, legislația și practica judiciară s-au modificat.

“Este o soluție care este pronunțată într-o contestație în ceea ce privește intervenirea unei legi mai favorabile. Este o procedură juridică care este în conformitate cu dispozițiile din Codul de procedură penală.

Hotărârea a rămas una de condamnare la o pedeapsă semnificativă, astfel încât din perspectiva cooperării judiciare europene, procedura noastră va continua. Se emite de urgență, acestea sunt prevederile legale, un nou mandat de arestare care se comunică autorităților din țara în care a fost identificat cetățeanul care este urmărit în vederea executării pedepsei și practic mandatul european de arestare își va urma circuitul”, a declarat Radu Marinescu, la Antena 3.

Citeşte şi: Andreea Lambru, șefa Electrica, cunoscuta din episodul Sex Gate pe canapeaua lui Crin, cercetată penal în Belgia. Românii cocoșați cu facturi, amantele dau tunuri. Protejata lui Marian Neacșu de la Guvern, Crin Antonescu și alți PNL-iști, vizați într-un dosar de spălare de bani

Ministrul Justiției a subliniat că hotărârea CJUE creează cadrul legal pentru ca mandatul european de arestare să își producă în continuare efectele, chiar dacă a existat o respingere inițială. Acesta a explicat că nu va exista o prelungire a procedurilor de extrădare și că România a depus deja demersurile necesare pentru reluarea procesului.

“Domnul Oprescu a fost reținut în temeiul unui mandat european de arestare. Anterior, autoritățile din Grecia au respins o solicitare a României de predare, având în vedere principale argumente privitoare la condițiile de deținere. Recent a intervenit o hotărâre a Curții de Justiție a UE, în anul 2024, un demers al României, care a arătat că un mandat european de arestare poate să fie menținut și solicitarea de predare menținută, chiar dacă a existat o respingere inițială, în condițiile în care anumite condiții inițiale s-au modificat. Apreciem că în ceea ce privește condițiile de deținere, în momentul de față România are standarde, care permit predarea acestei persoane. De aceea România a menținut solicitarea de predare”, a mai declarat Radu Marinescu.

Citeşte şi: Se cere arestarea lui Călin Georgescu. Avocata Ingrid Mocanu a apelat la o procedură specială pentru a-l scăpa pe liderul suveranist

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Titular de la FCSB intrat pe „lista neagră” a lui Reghecampf: „Nu sunt mulțumiți de el!”
Capital.ro
Datoria guvernamentală a României a depășit 1.230 de miliarde de lei în august 2026. Cât a ajuns să reprezinte din PIB
Playtech.ro
Ce faci dacă un moștenitor nu vrea să vină la notar. Soluția legală pentru ca o casă să nu rămână blocată ani întregi
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT