Suma uriașă plătită de Guvern pentru a angaja un șef la stat. Selecția pentru conducerea AMEPIP, reluată a treia oară după ce au fost greșite procedurile

Bătaie de joc pe banii românilor. Secretariatul General al Guvernului (SGG) încearcă din nou, pentru a treia oară, să găsească un președinte și doi vicepreședinți pentru Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP). Agenția a rămas fără conducere din vara anului trecut, atunci când Comisia Europeană a blocat fondurile PNRR din cauza modului în care s-au făcut numirile în conducerea agenției.
Alina Costache
14 oct. 2025, 15:38
Suma uriașă plătită de Guvern pentru a angaja un șef la stat. Selecția pentru conducerea AMEPIP, reluată a treia oară după ce au fost greșite procedurile

Secretariatul General al Guvernului a achiziționat serviciile unui expert independent pentru recrutarea președintelui și a celor doi vicepreședinți ai AMEPIP. Suma plătită a fost de 150.000 lei, adică aproape 30.000 de euro. Contractul a fost câștigat de către o firmă de recrutare din Cluj-Napoca, Arc Consulting SRL, scrie Fanatik.ro.

AMEPIP a anunțat demararea procedurii de selecție în urmă cu o săptămână, data limită pentru depunerea candidaturilor fiind 6 noiembrie. Este a treia încercare a Guvernului de a numi șefii super-agenției de stat care se ocupă de coordonarea companiilor de stat. Inițial, la finalul anului 2023, premierul Marcel Ciolacu l-a numit la conducerea agenției pe Mihai Precup. Atât acesta cât și cei doi vicepreședinți au plecat însă din funcții în luna iulie a anului 2024.

Citește și: Şedinţă decisivă a Coaliţiei de guvernare marţi. Tensiuni maxime din cauza concedierilor şi a datei alegerilor pentru Primăria Capitalei

Asta după ce Comisia Europeană a amenințat cu blocarea fondurilor din PNRR (AMEPIP e jalon din PNRR), ca urmare a modului în care a fost numită conducerea agenției. La începutul acestui an, SGG a încercat din nou să numească o nouă conducere în fruntea AMEPIP. Datele din SEAP arată că expertul independent în acest al doilea proces de recrutare a fost aceeași firmă din Cluj-Napoca, Arc Consulting.

Suma plătită în decembrie 2024 pentru serviciile de recrutare a fost însă de doar 81.000 lei, adică circa jumătate din suma plătită acum, în octombrie 2025.

Între timp, conducerea AMEPIP a fost asigurată de fosta senatoare PSD, Corina Crețu, numită în octombrie 2024. Aceasta și-a încheiat mandatul provizoriu în luna aprilie, atunci când a fost numită consul general la Salonic. În prezent, conducerea AMEPIP este asigurată de către vicepreședintele Ciprian Cătălin Hojda.

Citește și: Decizie halucinantă! Supraviețuitorii din incendiul de la Colectiv, obligați să dea banii înapoi. Andrei Găluț, singurul supraviețuitor din trupa Goodbye to Gravity, obligat să returneze peste 20.000 de euro din suma cu care a fost despăgubit

Potrivit datelor de pe site-ul instituției, indemnizația brută lunară încasată de acesta în luna septembrie a fost de 42.525 lei. Asta înseamnă un salariu net lunar de peste 24.800 lei, adică aproape 5.000 de euro.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Apelul disperat al unei cântărețe din Australia. Fiica ei de 4 ani a fost răpită de la școală
Fanatik.ro
Carlos Mora, transfer în Franța? „Avem discuții. Suma este de câteva milioane euro!”
Capital.ro
Curs valutar luni, 12 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și lira sterlină la început de săptămână. BNR a publicat cele mai recente valori
Playtech.ro
Cine plătește pentru cheltuielile descoperite la ANM. Diana Buzoianu cere demisia șefei instituției și vorbește despre recuperarea banilor
Adevarul
Anunț-șoc în PSD: „Să ne pregătim de anticipate!” SURSE
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi bărbați au fost sfâșiați de urs, în județul Maramureș! În ce stare au fost aduși cei doi la spital
iamsport.ro
Adi Mutu, discurs plin de emoție pentru fiul său: ”Nu e nici vina ta, nici vina mea că te-ai născut băiatul meu. Dar te iubesc orice ar fi și sunt cu tine”
MediaFlux
Traian Băsescu a recunoscut ce pensie are după recalculare. Câți bani primește lunar fostul președinte al României
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte