Vacanță elevi 2025. Când revin în bănci după vacanța din octombrie

Deși noul an școlar a început de numai câteva săptămâni, elevii se pregătesc deja de prima vacanță. Vineri, 24 octombrie, se încheie primul modul din acest an.
Irina Dumitrescu
16 oct. 2025, 13:36
Vacanță elevi 2025. Când revin în bănci după vacanța din octombrie

Vacanță elevi 2025. Elevii și profesorii se pregătesc de vacanța de toamnă. Află în rândurile de mai jos când revin la școală aceștia.

Vacanță elevi 2025. Structura anului școlar

Încheierea primului modul de studiu este prilej de vacanță pentru elevi și profesori. Astfel, potrivit structurii anului școlar 2025-2026, elevii și profesorii intră în vacanță timp de o săptămână. Mai exact, aceștia vor fi liberi începând de sâmbătă 25 octombrie, pânăă luni, 2 noiembrie.

În anul școlar 2025-2026, elevii din ciclurile primar, gimnazial și liceal vor beneficia de cinci vacanțe, incluzând vacanța de vară. Iată calendarul acestora:

Vacanța de toamnă din octombrie 2025: sâmbătă, 25 octombrie-duminică, 2 noiembrie 2025;

Vacanța de iarnă: sâmbătă, 20 decembrie 2025-miercuri, 7 ianuarie 2026;

Vacanța de schi/vacanța mobilă-o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene, în perioada 9 februarie-1 martie 2026;

Vacanța de Paște/de primăvară: 4 aprilie 2026-14 aprilie 2026;

Vacanța de vară: 20 iunie 2026-6 septembrie 2026.

Citește și Performanță românească de excepție la Olimpiada Internațională de Engleză: dublu aur pentru Maria-Lavinia Tudose

Structura anului școlar 2025-2026

Primul modul de cursuri: de luni, 8 septembrie 2025 până vineri, 24 octombrie 2025;

Al doilea interval de cursuri: de luni, 3 noiembrie – până vineri, 19 decembrie 2025;

Al treilea modul de cursuri: de joi, 8 ianuarie 2026 – până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026 sau vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în urma consultărilor cu elevii, cu părinţii/reprezentanţii legali ai acestora şi cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităţilor de învăţământ;

Al patrulea interval de cursuri: de luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026 sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 3 aprilie 2026.

Ultimul modul de cursuri: de miercuri, 15 aprilie 2026 – până vineri 19 iunie 2026.

Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ.

Citește și Scandal monstru în Educaţie, sindicatele acuză ministerul de „dezinformare” şi ameninţă cu noi proteste: „S-au diminuat salariile pentru majoritatea profesorilor”

 

 

 

DailyBusiness
Palatul Parlamentului, fără apă timp de 3 zile. Lucrări urgente la rețeaua internă
Spynews
Femeie, moartă în frig după ce a fost bătută și dată afară din casă de concubin. Avea 36 de ani
Fanatik.ro
Steaua a vrut să îi dea “la pachet” pe Hagi şi Lăcătuş la AC Milan! Care a fost primul transfer făcut după Revoluţie: “A luat 100.000 de dolari la semnătură”
Capital.ro
Asociația de proprietari decide! Devine obligatoriu pentru toți proprietarii de apartamente
Playtech.ro
Categorii de angajați care primesc zile suplimentare de concediu în 2026. Ce durată prevede legea pentru fiecare situație
Adevarul
Cum a reușit o brigadă fondată de un miliardar ucrainean să dea o lovitură decisivă forțelor lui Putin la Kupiansk
wowbiz.ro
Mădălin Ionescu, în doliu! Fostul prezentator TV a făcut anunțul trist: „A sfârșit discret, în somn”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
De necrezut cu cine s-a afișat Dorobanțu după ce a câștigat Marea Finală a sezonului 4 „Casa Iubirii”! Nimeni nu se aștepta să-i vadă împreună
iamsport.ro
BREAKING | Rivala din SuperLiga 'încearcă să îl deturneze' pe Moruțan din drumul spre Rapid: 'Așa am auzit'
MediaFlux
Cum au încercat Statele Unite să cumpere Groenlanda după al Doilea Război Mondial
stirilekanald.ro
Mama lui Sergiu Țârnă, sfâșiată de durere după moartea tânărului. Mesajul dureros transmis polițistului criminal: ”Mi-au rupt sufletul”
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend