Din arest, înapoi la primărie. Edilul orașului Sinaia, Vlad Oprea, anunță că revine în funcție. ”Binele învinge”

Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, anunță pe rețelele de socializare că își va relua, luni, munca de edil. El fusese suspendat din funcție în ianuarie, după ce a fost pus sub control judiciar într-un dosar de corupție, iar apoi arestat preventiv.
Mircea Filipescu
18 oct. 2025, 20:42
Din arest, înapoi la primărie. Edilul orașului Sinaia, Vlad Oprea, anunță că revine în funcție. ”Binele învinge”

Vlad Oprea, edilul orașului Sinaia, jubilează. Într-o postare pe rețelele de socializare, anunță că luni va reveni în funcție și mulțumește ”tuturor celor care au rămas aproape, care au înțeles că binele orașului Sinaia nu poate fi pus pe pauză”.

Dragi prieteni ,
De luni, mă întorc la Primărie. Cu aceeași energie, același respect pentru oameni și aceeași dorință de a duce mai departe proiectele începute pentru Sinaia.
Am văzut în ultimele luni destule încercări de a bloca, amâna și distorsiona tot ceea ce am construit împreună. Toate acestea combinate cu multă incompetență.
Adevărul e simplu, orașul are nevoie de oameni care muncesc, nu de cei care fac calcule politice pe spatele comunității sau au doar interese personale.
Mulțumesc tuturor celor care au rămas aproape, care au înțeles că binele orașului Sinaia nu poate fi pus pe pauză.
De luni, ne întoarcem la treabă cu seriozitate, transparență și încredere!
# Binele învinge!”, a scris Vlad Oprea, pe Facebook.

Vlad Oprea a scăpat de arestul la domiciliu după ce procurorii DNA ar fi depus cu o zi întârziere solicitarea de prelungire a măsurii preventive. Tribunalul București a respins cererea, deoarece aceasta a fost depusă tardiv, astfel că edilul se poate întoarce acum în funcție, a relatat europafm.

Citește și Simona Stan, sora fostului ministru de Interne Carmen Dan, arest la domiciliu. I se aduc acuzaţii grave

Edilul a fost suspendat din funcţie în ianuarie, după de a fost pus sub control judiciar într-un dosar în care este acuzat de:

  • luare de mită în formă continuată
  • efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia
  • trafic de influenţă în formă continuată, fals în declaraţiile de avere, în formă continuată, abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit
  • folosirea influenţei ori autorităţii de către o persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenit
  • spălarea banilor şi executarea fără autorizaţie legală ori cu nerespectarea prevederilor autorizaţiilor emise a lucrărilor de construire sau de desfiinţare a unor imobile situate în oraşul Sinaia.

Controlul judiciar îi interzicea să se deplaseze la sediul Primăriei Sinaia şi să exercite funcţia de edil al oraşului Sinaia.

Ulterior, procurorii au descins la locuinţa edilului suspendat şi au obţinut arestarea preventivă a acestuia, sub suspiciunea că a încercat să influenţeze deciziile din primărie, dând dispoziţii viceprimarului care i-a preluat atribuţiile, scrie digi24.

După două luni de arest preventiv, Oprea a fost plasat în arest la domiciliu.

Surse din anchetă spuneau că asupra edilului planează suspiciunea că ar fi cerut și primit de la de la reprezentanţii unei firme 238.000 de euro mită pentru ca Primăria Sinaia să elibereze documentaţia necesară construirii unei unităţi de cazare în staţiunea de pe Valea Prahovei.

Vlad Oprea (PNL) are 57 de ani și este primar la Sinaia din 2004, având șase mandate consecutive în această funcție.

Citește și Cazul femeii ucise și îngropate în pădure, lângă București. Fiica ei, de 14 ani, și iubitul copilei, un tânăr de 20 de ani, reţinuţi pentru omor cu premeditare

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Cât a costat un pahar de bere la Dinamo – Universitatea Craiova, primul derby cu alcool pe stadion
Capital.ro
Lege la bloc în toată România. Gestul care atrage sancțiuni de 500 de lei. Interdicție în toate zonele comune
Playtech.ro
Cu ce document nu poate ieși un copil din România? Confuzia care îi poate lăsa pe mulți părinți în aeroport
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Naum, dat pe spate de un tânăr jucător român: ”A vorbit excelent, unde ați mai auzit asta? Înseamnă că are educație, trebuie să mai aibă și fotbal”
MediaFlux
Patru zodii dau lovitura până la final de iulie 2026. Norocul este de partea lor la mijlocul verii!
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România