Cum au fost fotografiați Adriana Bahmuțeanu și George Restivan la 3 săptămâni cununia civilă. Nimeni nu se aștepta să îi vadă într-o asemenea ipostază

Adriana Bahmuțeanu și George Restivan s-au căsătorit în urmă cu aproape trei săptămâni, la scurt timp după ce mama vedetei s-a stins din viață. Cei doi au făcut doar cununia civilă, fără petrecere, pentru că țineau doliu după pierderea suferită.
Alina Costache
20 oct. 2025, 21:14
Cum au fost fotografiați Adriana Bahmuțeanu și George Restivan la 3 săptămâni cununia civilă. Nimeni nu se aștepta să îi vadă într-o asemenea ipostază

Adriana Bahmuțeanu și George Restivan au mai dat o șansă relației, spre surprinderea fanilor. Recent, cei doi au fost fotografiați după o sesiune de shopping, într-un mall din Capitală.

Chiar dacă toată lumea se aștepta să îi vadă foarte apropiați, au apărut fix invers, ca niște buni prieteni. Sau preferă să nu își manifeste iubirea atunci când ies în public.

Potrivit Cancan.ro, jurnalista era foarte distanță vizavi de partenerul ei, pe care l-a tratat cu răceală maximă. A mers în fața lui tot drumul, nici măcar nu a vorbit cu el și s-a comportat de parcă nici măcar nu l-ar cunoaște. Însă, și George Restivan avea aceeași atitudine față de soția lui.

Cu siguranță, Adriana Bahmuțeanu nu trece printr-o perioadă bună, suferă după dispariția mamei sale, dar și pentru că nu își poate vedea cei doi băieți pe care îi are cu Silviu Prigoană.

Citește și: Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce medicul Flavia Groșan a intrat în comă: „O profesionistă desăvârșită, care s-a luptat cu sistemul”

Adriana Bahmuțeanu și George Restivan s-au căsătorit doar civil

Adriana Bahmuțeanu și George Restivan s-au căsătorit civil pe trei octombrie, în cadrul unui eveniment extrem de restrâns. Deși mulți se așteptau ca evenimentul să fie amânat, căci mama fostei prezentatoare TV se stinsese fulgerător din viață în urmă cu aproape o lună, vedeta și partenerul ei au decis, totuși, să facă acest pas.

Nu avem emoții, este o formalitate, semnăm actele, pentru că trebuia să facem de mult lucrul ăsta și l-am tot amânat. Am zis să intrăm în rândul lumii, pentru că știți foarte bine că mama mea nu mai este.

În memoria ei am venit astăzi aici, mama și-a dorit foarte tare să fiu măritată și la casa mea și pe mai departe o să amânăm pentru anul viitor petrecerea de nuntă. Deci nu facem petrecere, suntem în doliu, dar putem să venim, să semnăm actele la primărie, să fim legal vorbind soț și soție”, spunea Adriana Bahmuțeanu, înainte de cununia civilă.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
La 19 ani de la unul dintre cele mai grave momente din fotbalul românesc, Gabi Torje a făcut anunțul
Capital.ro
Ciprian Ciucu face anunțul serii: Da, se poate acest lucru! Liberalii ar putea susține un vot
Playtech.ro
Aplicația de lanternă descărcată de milioane acum 10 ani ascundea ceva grav: cazul care a atras atenția autorităților
Adevarul
Ce putere nu ar trebui să aibă niciodată președintele SUA. Avertismentul lui Barack Obama: „Aceasta este linia roșie”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
”Nu știi nimic, ești pe altă planetă!”. Anghel Iordănescu, acuzat că nu l-a oprit pe Miodrag Belodedici să fugă din țară: ”A fost groaznic!”
MediaFlux
Horoscop financiar pentru săptămâna 11-17 mai 2026. Cele patru zodii care vor câștiga o sumă mare de bani
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi