Cătălin Botezatu, confesiune sinceră despre tatăl său. „Chiar dacă nu i-am spus niciodată!”

Cătălin Botezatu a vorbit deschis despre una dintre cele mai profunde relații din viața sa, cea cu tatăl său. Dincolo de imaginea puternică și mereu elegantă pe care o afișează, designerul recunoaște greutățile și distanțele apărute în timp, dar și faptul că, în ciuda diferențelor, legătura de sânge și respectul au rămas constante.
Filip Stan
22 oct. 2025, 09:59
Cătălin Botezatu, confesiune sinceră despre tatăl său.

Cătălin Botezatu și-a amintit anii copilăriei, descriind o educație severă, dar corectă, care i-a format caracterul. „Astăzi, copiii se bucură de multe lucruri și au numeroase facilități. La mine, copilăria a fost frumoasă… altfel. Deși am avut o educație spartană și pe vremea aceea consideram că am cea mai rea mamă din lume, pentru că mă ținea din scurt și nu-mi dădea voie să fac nimic – totuși, datorită bunicilor și pentru că aveam o situație financiară decentă, dacă făceam lucrurile bine, primeam o recompensă”, a declarat designerul pentru Viva!.

Cătălin Botezatu şi-a amintit  vacanțele petrecute la Poiana Brașov, croazierele din timpul verii și primul său bob roșu, o sanie de lux primită cadou de Crăciun: „În fiecare week-end plecam cu părinții mei la Poiana Brașov și stăteam la un celebru hotel. De un Crăciun, țin minte că am primit un bob – adică o sanie cu trei schiuri – roșu nuanța Ferrari, cu șa lungă, din piele. Mergeam și în croaziere vara, chiar dacă eram pe vremea comunismului. A fost o copilărie frumoasă, dar spartană, învățam mult, trebuia să citesc foarte mult, șase-șapte ore pe zi, timpul liber era puțin, două-trei ore mă jucam, dar aici era inclus și sportul”.

Citeşte şi: Alina Puşcău rupe tăcerea despre noaptea petrecută alături de Dan Alexa la Asia Express 2025. „M-am schimbat în furou negru” VIDEO

Acesta a vorbit și despre momentele dificile prin care a trecut din cauza problemelor de sănătate. „Am avut niște cumpene, poate că așa a trebuit, că se spune că Dumnezeu ne dă, să vadă cât putem să ducem. Eu am trecut prin aceste cumpene, au fost vecine cu moartea, dar tot cu ajutorul lui Dumnezeu am scăpat cu viață. Acum îmi fac analizele aproape la zi, dacă nu le fac în Turcia, le fac în România, și încerc să nu depășesc limitele, deși le forțez uneori”, a mărturisit Cătălin Botezatu.

Citeşte şi: Cine este românul care deține un Lamborghini ”interzis”. Cel mai cunoscut vlogger auto al lumii, uluit de ce a găsit în garajul acestuia! VIDEO

Când discuția a ajuns la tatăl său, celebrul designer a făcut o mărturisire care a surprins prin sinceritatea sa: „Pe tata, chiar dacă uneori crede că nu-l iubesc cât o iubesc pe mama, de fapt îl iubesc mult mai mult decât pe mama mea. Dar eu nu știu să spun „Te iubesc!”, așa sunt construit. Îi iubesc enorm, atât pe mama, care stă ceas de ceas lângă mine și are grijă de mine ca de un copil, cât și pe tata, chiar dacă a divorțat și a avut mai multe soții”.

„A avut și el grijă de mine cum a putut și îl înțeleg, că suntem bărbați. Dar el s-a detașat, s-a răcit de mine puțin, deși, fiind unicul lui fiu, știu că, în adâncul sufletului, mă iubește. Dar poate că suntem ca doi tauri, ne lovim cap în cap. Sper să fie bine, mă bucur că e bine, că și el a trecut prin multe. Sper să mă bucur și sunt convins că o să mă bucur de ai mei mulți ani de acum înainte. Și mai mult nu pot să comentez, că sunt chestii care țin strict de familia noastră”, a mai spus Cătălin Botezatu.

DailyBusiness
Cea mai ieftină chirie din România este de 500 de lei/ lunar. În ce oraș se află garsoniera
Spynews
Anca Lungu, schimbare de look! Cum arată acum fosta prezentatoare TV: "Noua mea coafură"
Fanatik.ro
Pe ce loc e România în clasamentul coeficienților UEFA după FCSB – Bologna 1-2 și U Craiova – Noah 1-1. SuperLiga, tot în cădere
Capital.ro
Dezvăluire despre Gheorghe Dincă. Legătura cu un alt criminal celebru, închis tot în România. Totul s-a redus la bani
Playtech.ro
Când ai voie să vinzi uscătoria blocului și ce condiții trebuie respectate. Ce spune legea
Adevarul
Cine este amanta propagandistului preferat al lui Putin. Câștigurile obținute din relația cu Vladimir Soloviov
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! A fost ucis pe loc! Autocar plin cu suporteri, atacat pe autostradă
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
kanald.ro
Care ar fi, de fapt, adevărul din spatele morții lui Tony și a Biankăi: „A fost ceva premeditat” Noi detalii ies la iveală
Cancan.ro
România, LOVITĂ de vortexul polar! Iarna 2025–2026, una dintre cele mai geroase din ultimii ani
iamsport.ro
Wow! Bernadette Szocs a explicat motivul pentru care nu vrea să-și facă un iubit
MediaFlux
Vârsta de pensionare peste 65 de ani. Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță în ce condiții se va aplica
stirilekanald.ro
VIDEO „Mașina era încuiată pe interior” Noi detalii șocante ies la iveală în cazul morții Biankăi și lui Toni. Ce l-ar fi determinat să își ucidă iubita: „Probabil s-a răzgândit”
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi