Prognoza meteo. Ultima zi de toamnă frumoasă, de vineri scad temperaturile, iar lapoviţa şi ninsoarea se instalează la munte

La noapte, cerul va fi temporar noros și numai izolat va ploua slab în nord-vest, sud-vest și în extremitatea de sud. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 0...1 grad în estul Transilvaniei și nord-vestul Moldovei, până în jurul a 15 grade pe litoral. Se va forma ceață sau nebulozitate stratiformă, posibil asociată cu burniță, local în Moldova și Dobrogea și pe arii restrânse în Muntenia, Oltenia și în Transilvania. 
Alina Costache
22 oct. 2025, 15:47
Prognoza meteo. Ultima zi de toamnă frumoasă, de vineri scad temperaturile, iar lapoviţa şi ninsoarea se instalează la munte

Prognoza meteo JOI
În Țară
Vremea va fi caldă pentru această dată. Ziua, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și pe arii restrânse ploi slabe în Maramureș, nordul Crișanei și în nord-vestul Transilvaniei, iar în Dobrogea și Moldova, trecător va fi burniță sau ploaie slabă asociată cu norii stratiformi. Noaptea, nebulozitatea se va accentua în special în jumătatea de vest a țării, unde va ploua mai ales sub formă de aversă și vor fi posibile descărcări electrice, iar pe arii restrânse îndeosebi în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în regiunile vestice, precum și în zona montană înaltă, cu viteze mai mari pe parcursul nopții (în general 45…60 km/h în zonele joase și de peste 70…90 km/h pe creste), iar local și temporar și în est, sud-est și pe arii restrânse în centru. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 și 25 de grade, iar cele minime se vor situa în general între 5 și 14 grade. Dimineața și noaptea, local în est și sud-est și izolat în sud și centru va fi ceață.

București
Vremea va fi caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, dar dimineața și noaptea va fi ceață sau nebulozitate stratiformă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 22…23 de grade, iar cea minimă de 8…10 grade.

Prognoza meteo  VINERI
În Țară
Vremea se va răci în vestul, centrul și nordul țării unde valorile termice se vor apropia de normele perioadei, iar în celelalte regiuni va fi în continuare mai cald decât în mod obișnuit. Cerul va avea înnorări și vor fi averse, la începutul zilei în Oltenia, Transilvania, Maramureș și în restrângere ca arie și în Banat și Crișana, iar după-amiaza în Moldova, Muntenia și Dobrogea. Seara și noaptea, ploile se vor semnala doar pe arii restrânse, însă la altitudini mari la munte vor fi și ninsori sau lapoviță. Pe alocuri, îndeosebi în zonele de deal și de munte se vor înregistra cantități de apă de 15…25 l/mp și izolat, cu precădere în extremitatea de sud și sud-est, vor fi descărcări electrice.

Vântul va avea intensificări la munte, cu rafale de peste 80…90 km/h pe creste, iar pe timpul zilei temporar și în celelalte zone (cu viteze în general de 45…55 km/h și local de peste 60…65 km/h, îndeosebi în vest, centru și sud-est). Temperaturile maxime se vor încadra în general între 13 și 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 și 12 grade. În orele dimineții va fi ceață pe areale restrânse îndeosebi în estul și sud-estul teritoriului, iar noaptea izolat, mai ales în centru.

prognoza-7zile (15)

București
Valorile termice vor fi mai scăzute față de ziua precedentă, însă se vor situa ușor peste normalul climatologic al datei. Dimineața va fi nebulozitate joasă și posibil ceață, iar după-amiaza vor fi înnorări și averse. Seara și noaptea cerul va fi variabil, iar probabilitatea pentru ploaie va fi redusă. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în a doua parte a zilei (rafale în general de 40…45 km/h). Temperatura maximă va fi de 18…20 de grade, iar cea minimă de 7…8 grade.

Prognoza meteo  SAMBATA
În Țară
Vremea va fi ușor mai caldă decât în mod obișnuit la această dată în sudul și sud-estul țării, iar în rest valorile termice se vor situa în jurul mediilor climatologice. Pe parcursul zilei, cerul va fi variabil, cu unele înnorări și cu totul izolat ploi slabe în regiunile nordice, nord-estice și centrale. Seara și noaptea cerul se va înnora treptat în cea mai mare parte a țării, iar probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în sud-vest, în extremitatea de sud și în nord-vest. La altitudini mari la munte, trecător vor fi ninsori și lapoviță.

Cum va fi iarna 2025-2026 în România. De peste 40 de ani nu s-a mai întâmplat așa ceva!

București
Valorile termice se vor situa în continuare peste mediile multianuale specifice acestei date. Cerul va fi variabil pe timpul zilei, apoi se va înnora și vor fi condiții de ploaie slabă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi în jurul a 18 grade, iar cea minimă de 5…7 grade.

Prognoza meteo  DUMINICA
În Țară
Valorile termice vor fi ușor mai ridicate față de ziua precedentă, astfel în cea mai mare parte a țării, acestea se vor situa peste mediile multianuale specifice acestei date. Cerul se va înnora treptat în toate regiunile, iar mai ales spre seară și noaptea va ploua pe arii relativ extinse în vest, sud-vest și centru și local în rest. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană înală, iar în a doua parte a intervalului, pe arii restrânse și în sud-est și în extremitatea de sud-vest. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 și 20 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 și 12 grade, cu valori mai ridicate pe litoral. Mai ales dimineața, pe spații restrânse va fi ceață, anunţă ANM.

București
Vremea se va menține ușor mai caldă decât în mod obișnuit la această dată. Cerul va fi temporar noros, iar mai ales seara și noaptea va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 18…19 grade, iar cea minimă de 8…10 grade.

Vine iarnă grea, s-a anunţat când ninge şi la Bucureşti. Climatologii au descoperit anomalii ale vortexului polar

Prognoza meteo  LUNI, MARTI, MIERCURI
În Țară
Regimul termic va fi caracterizat de valori în general în jurul mediilor climatologice și doar în prima zi a intervalului în sud-estul teritoriului vremea se va menține ușor mai caldă decât în mod obișnuit. Va ploua temporar în majoritatea zonelor, iar la altitudini mari la munte vor fi ninsori și lapoviță.

București
Valorile termice vor marca o scădere ușoară și treptată și se vor apropia de normalul climatologic specific pentru sfârșitul lunii octombrie. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată îndeosebi la începutul intervalului.

DailyBusiness
Cea mai ieftină chirie din România este de 500 de lei/ lunar. În ce oraș se află garsoniera
Spynews
Bogdan de la Ploiești suferă după Cristina Pucean?! Mesajul care îi trădează artistului sentimentele
Fanatik.ro
Gigi Becali intervine în scandalul finului Mirel Rădoi cu Ștefan Baiaram! Ce spune patronul FCSB de situația de la Craiova
Capital.ro
Nu se mai dă ceasul? UE vrea să renunțe la schimbarea orei: A venit timpul să oprim
Playtech.ro
Ce pensie vei avea în 2030 dacă azi câștigi 3.000, 5.000 sau 7.000 lei. Simulare completă
Adevarul
Descoperire șoc. Vaccinul ARNm anti-COVID, arma secretă care combate cancerul
wowbiz.ro
Ce l-a împins pe Daniel Popa, directorul general al Termocentralelor Constanța, să își pună capăt zilelor e TERIFIANT! Detalii de ultim moment
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
Simona Halep a pierdut 18 milioane de dolari! Americanii anunță declinul financiar uriaș
kanald.ro
Când ar fi murit, de fapt, Bianka și Tony. Au apărut rezultatele preliminarii ale necropsiei în cazul tinerilor găsiți morți, în Harghita!
Cancan.ro
NASA, în alertă! O cometă uriașă amenință Pământul
iamsport.ro
Gigi Becali a ”dinamitat” vestiarul FCSB! Cum i-a întors pe unii jucători împotriva celorlalți: ”Li s-a stricat complet starea de spirit”
MediaFlux
Pensionarii români primesc 170 de lei în plus în luna noiembrie! Cine beneficiază de ajutor direct pe cupon
stirilekanald.ro
VIDEO „Mașina era încuiată pe interior” Noi detalii șocante ies la iveală în cazul morții Biankăi și lui Toni. Ce l-ar fi determinat să își ucidă iubita: „Probabil s-a răzgândit”
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi