Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy, terorizat de ceilalţi deţinuţi în prima noapte petrecută în închisoare

Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, a petrecut o primă noapte extrem de agitată în închisoarea La Santé din Paris, unde a fost încarcerat marți pentru a-și executa pedeapsa de cinci ani de închisoare. Potrivit presei franceze, inclusiv Le Figaro și AFP, imediat după sosirea sa, mai mulți deținuți au început să-i strige numele și să-l agreseze verbal, atmosfera devenind tensionată în incinta penitenciarului. Țipetele au fost atât de puternice încât au putut fi auzite și din afara zidurilor instituției.
Mircea Filipescu
22 oct. 2025, 22:50
Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy, terorizat de ceilalţi deţinuţi în prima noapte petrecută în închisoare

Două gărzi de corp l-au însoțit pe Sarkozy până la penitenciar și au fost plasate într-o celulă vecină, o măsură excepțională menită să asigure siguranța fostului șef de stat. Această decizie a fost confirmată de surse apropiate cazului și de reprezentanți ai Ministerului de Interne.

„Nu se pune problema asumării celui mai mic risc în ceea ce privește securitatea unui fost președinte”, au declarat oficiali ai ministerului, citați de presa franceză.

Ministrul de Interne, Laurent Nuñez, a explicat că măsurile speciale de protecție au fost instituite din motive de securitate, având în vedere amenințările la adresa lui Sarkozy.

„Această protecție este asigurată având în vedere statutul său și amenințările cu care se confruntă”, a precizat ministrul.

Acesta a adăugat că decizia are un scop clar, acela de a garanta integritatea fostului președinte în timpul detenției.

„Aceasta este o decizie care vizează asigurarea siguranței sale, pe lângă, bineînțeles, tot ceea ce este implementat de administrația penitenciarului”, a explicat Laurent Nuñez, într-o declarație pentru CNews/Europe 1.

Citeşte şi: Accident în lanţ cu 63 de morţi şi alţi zeci de răniţi grav pe o autostradă din Uganda FOTO şi VIDEO

Nicolas Sarkozy, care a condus Franța în perioada 2007-2012, a fost condamnat pe 25 septembrie de tribunalul penal din Paris la cinci ani de închisoare pentru conspirație în vederea obținerii unei finanțări ilegale a campaniei sale electorale din partea regimului libian al lui Muammar Gaddafi.

Momentul transferului la închisoarea La Santé a fost urmărit de sute de susținători, care s-au adunat în stradă pentru a-și exprima solidaritatea cu fostul șef de stat. Sarkozy a fost văzut urcând într-o mașină oficială, care l-a transportat la penitenciar, acolo unde a dispărut rapid în spatele zidurilor groase ale instituției.

Soția sa, Carla Bruni, a fost surprinsă de camerele de filmat extrem de afectată, în timp ce își lua rămas bun de la soțul ei. Potrivit martorilor, aceasta a părut „bulversată” în momentul în care convoiul s-a pus în mișcare spre penitenciarul parizian.

Citeşte şi: Întâlnirea dintre Putin şi Trump, care ar fi trebuit să aibă loc la Budapesta, a picat. Casa Albă: „Nu este planificată nicio întrevedere între cei doi preşedinţi în viitorul apropiat”

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Meteorologii anunță vortex polar în România! Cât de mult vor scădea temperaturile în săptămânile următoare
Fanatik.ro
Filmul românesc celebru care a fost filmat pe stadionul lui Dinamo. E o comedie la care râd cu lacrimi sute de mii de români și astăzi, în care joacă unii dintre cei mai mari actori ai țării
Capital.ro
Între 600 și 1000 lei în plus la pensie. Ajutor în trei praguri pentru pensionari în 2026: E nevoie de solidaritate
Playtech.ro
Harta chiriilor din București în 2026: prețuri actualizate pentru garsoniere și apartamente cu 2 și 3 camere
Adevarul
Lider european, îngrijorat de starea psihică a lui Trump după întâlnirea de la Mar‑a‑Lago. Casa Albă respinge informațiile
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Gestul făcut de Răzvan Lucescu pentru victimele tragediei din Timiș. Durere fără margini pentru familiile tinerilor care și-au pierdut viața
iamsport.ro
Antrenorul român, desființat de fostul său conducător: ”Mi-a pus vată în nas, pantofi de lac în picioare și flori pe piept! L-am dat afară cu ultima zvâcnire din groapă”
MediaFlux
Noi ajutoare pentru pensionari, între 600 și 1.000 de lei, în două tranșe! PSD cere Guvernului să le acorde (surse)
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil