„Ilie Bolojan atinge culmea cinismului. În timp ce-i anunță sfidător pe sinistrații din Rahova că le face un favor și-i transformă în chiriași în propriile case, aruncate în aer de iresponsabilitatea subordonaților săi, Nea Ilie Sărăcie legalizează, pe blat, un șmen imobiliar făcut în beneficiu propriu. Concret, a băgat pe ordinea de zi a ședinței de guvern, la secret, o hotărâre privind schimbarea destinației vioiului în care locuiește ilegal. Fosta casă de protocol atribuită, după terminarea mandatului, lui Traian Băsescu, în cartierul nomenclaturiștilor, Primăverii.
Din care fostul președinte a fost evacuat odată cu pronunțarea hotărârii judecătorești prin care a fost oficializat turnător la Securitate. Clasificată inițial drept reședință de protocol pentru foștii șefi de stat, casa a fost locuită, după preluarea mandatului de premier, de Ilie Bolojan. Cu japca, pentru că marele încruntat al neamului a cerut de la RAAPPS cheia s-o vadă și acolo s-a mutat imediat. Fix cum făceau odinioară mexicanii noștri prin Ferentari și cum procedează acum naționalitățile conlocuitoare prin Spania, Italia și Franța, de nu pot ăia să-i mai scoată din case nici cu mascații”, mai spune Victor Ciutacu.
„Gașca asta de calici, venită la oraș de la Oradea pe fondul unui haos politic național, e obsedată de învârteli imobiliare și de trai bun, pe barosăneală. Încă de când au fost teleportați în grup, șeful cancelariei, fostul culegător de salată Mihai Jurcă, și-a atribuit, cu de la sine putere și tot cu japca, baritai vila-n buricul târgului. S-a aflat imediat, a ieșit scandal, a durat trei zile, s-a închis cazul. Șefu-său a făcut-o mai în liniște, dar tot banditește. Iar o să urlăm toți trei zile, iar o să apară alt motiv de scandal național, iar o să trecem mai departe.
Ce refuză să priceapă politrucii ăștia penibili e că toate măgăriile astea se strâng, se pun la cap una peste alta și-i scot din minți pe oameni. Care ajung să nu-i mai suporte pe nici unii și să se comporte ca atare. Au mai făcut-o o dată, relativ recent, mai exact acum un an, când din urne a ieșit pe primul loc unul coborât din Stăpânul Inelelor. Pe care nu-l știau nici măcar vecinii de stradă. Tocmai d-aia a fost votat masiv. Văd că ăia vechi tot n-au priceput nimic. Data viitoare o să pună oamenii ștampila și pe verișoara cumetrei din flori a Zânei Măseluță, numai sa nu va mai vadă”, conchide Victor Ciutacu.
:format(webp):quality(80)/https://romaniatv.net/wp-content/uploads/2025/10/bolo-37.jpg)
Un document oficial RA-APPS trimis pe 1 iulie 2025 către Cabinetul premierului Ilie Bolojan arată negru pe alb că imobilul din str. Nikolai Gogol nr. 2 „are în prezent destinația de reședință oficială pentru persoanele care au avut calitatea de șef al statului român”, în temeiul HG nr. 60/2015. În aceeași adresă se precizează explicit că vila – 387,76 mp utili și curte de 1.174,19 mp – poate fi atribuită altor beneficiari „doar ulterior modificării” actului normativ care îi stabilește regimul juridic. Cu alte cuvinte: fără schimbarea prealabilă a destinației, premierul nu avea dreptul să locuiască acolo.
Potrivit aceleiași adrese, RA-APPS reamintește că funcția de prim-ministru se încadrează la beneficiarii reședințelor oficiale și că, atunci când se atribuie o astfel de locuință, se încheie contract de folosință gratuită, cu costurile de întreținere suportate din fondurile regiei. Dar pentru vila din Gogol 2, regimul juridic special o făcea rezervată exclusiv foștilor șefi de stat, până la o modificare formală. În lipsa ei, orice mutare acolo era în afara cadrului legal stabilit chiar de Guvernul României.
Între timp, premierul s-a instalat în imobil la sfârșitul lunii iunie, arată mai multe relatări de presă. Iar astăzi, 23 octombrie 2025, Executivul a aprobat o hotărâre cu regim confidențial pentru a schimba destinația casei și a-l aduce pe prim-ministru „în legalitate”. Public, textul HG nu a fost pus încă la dispoziție.