Sorin Grindeanu a sărit peste Ilie Bolojan și a negociat reforma pensiilor magistraților cu șefa CSM, șefa ÎCCJ și procurorul general al României: „Eu cred că în politică dialogul este singura cale prin care poți obține rezultate pe termen lung”

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a demarat vineri consultări directe cu șefii sistemului judiciar – CSM, Înalta Curte și Parchetul General – pentru a elabora un nou proiect privind pensiile magistraților, un demers menit să deblocheze fondurile din PNRR. Inițiativa marchează o ruptură deschisă față de premierul Ilie Bolojan, pe care Grindeanu îl acuză de "încăpățânare", după ce acesta a refuzat crearea unui nou grup de lucru și a insistat pe menținerea formei respinse de Curtea Constituțională.
Mircea Filipescu
24 oct. 2025, 13:01
Sorin Grindeanu a sărit peste Ilie Bolojan și a negociat reforma pensiilor magistraților cu șefa CSM, șefa ÎCCJ și procurorul general al României: „Eu cred că în politică dialogul este singura cale prin care poți obține rezultate pe termen lung”

Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, a anunțat, vineri, că a început consultări pentru noul proiect privind pensiile magistraților cu șefa CSM, Elena Costache, șefa ÎCCJ, Lia Savonea, și procurorul general, Alex Florența.

Sorin Grindeanu a negociat cu șefii din sistemul judiciar reforma pensiilor magistraților

Sorin Grindeanu a inițiat discuțiile peste Ilie Bolojan, cu care a avut mai multe neînțelegeri în ședința coaliției de marți, de a doua zi după decizia CCR, când a plecat din sală pentru că nu i-a fost acceptată cererea de a forma un grup de lucru care să reia de la zero proiectul de lege.

Citește și : De ce și-a publicat Ilie Bolojan diplomele pe rețelele sociale. Ce facultăți a absolvit premierul României: „A fost o perioadă din viață destul de dură”

Imediat după decizia CCR din 20 octombrie 2025, ce a declarat legea privind reforma pensiilor magistraților neconstituțională pe motiv de formă, Sorin Grindeanu a cerut constituirea acestui grup de lucru care să negocieze prevederile reformei cu CSM, Înalta Curte și cu asociațiile magistraților.

Premierul Ilie Bolojan, în schimb, a insistat pe menținerea prevederilor care au fost decise în Coaliție și asumate de Guvern, față de care Curtea Constituțională încă nu a apucat să se pronunțe.

În ultimele zile, Sorin Grindeanu a fost tot mai dur la adresa premierului, spunând că, dacă nu acceptă să negocieze cu sistemul de justiție, ar trebui să plece acasă.

Premierul Ilie Bolojan i-a răspuns joi seara, într-un interviu la Antena 3, răspunzând unei întrebări a moderatorului. Bolojan a spus că, în condițiile în care orice partid consideră că guvernul nu-și face datoria are posibilitatea să depună moțiune de cenzură și să facă o majoritate în Parlament „cu AUR sau cu cine poate”.

Iată mesajul lui Sorin Grindeanu.

„Dialog constructiv astăzi, la Parlament, cu toți actorii relevanți din justiție.

 Așa cum am anunțat public, am inițiat o consultare în vederea elaborării rapide a unui proiect de lege privind pensiile magistraților care să răspundă cu adevărat așteptărilor românilor și să deblocheze tranșa de 231 de milioane de euro din PNRR până la data de 28 noiembrie.

Demersul meu vizează două obiective clare: deblocarea situației din justiție și formarea unui grup de lucru cu specialiști, sub coordonarea Parlamentului, care să identifice cu celeritate soluția legislativă constituțională.

Le mulțumesc pentru deschidere președintei Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Elena Costache, președintei Înaltei Curți de Casație și de Justiție (ÎCCJ), Lia Savonea și procurorului General, Alex Florența. De asemenea, apreciez implicarea ministrului Justiției, Radu Marinescu, a ministrului Muncii, Florin Manole și a vicepremierului Marian Neacșu.

Citește și : Nicuşor Dan s-a prezentat la reuniunea liderilor UE cu un telefon Samsung S 20, care se vinde cu 800 de lei pe OLX. Aparatul, depăşit tehnologic, poate deveni oricând o breşă de securitate

Eu cred că în politică dialogul este singura cale prin care poți obține rezultate pe termen lung. Sunt un om politic care respinge obtuzitatea și încăpățânarea, pentru că acestea nu duc niciodată la rezultate viabile.

Acest demers trebuie dus până la capăt, alături de toți cei interesați și de bună-credință, de aceea lansez și celorlalți lideri ai coaliției invitația de a fi parte activă din soluție.

Trebuie să folosim toate mijloacele parlamentare pentru a avea o soluție reală și constituțională la o problemă serioasă”, a transmis președintele PSD.

DailyBusiness
Ciprian Ciucu, declarație misterioasă în timpul votării: „Nu pot să spun de ce mă bucur”
Spynews
Gheorghe Dincă a ajuns pe mâinile medicilor! Ce a pățit monstrul din Caracal, în penitenciar
Fanatik.ro
Jucătoarea de tenis cu cele mai lungi picioare, imagini incendiare din vacanță. Cum a fost taxată de internauți
Capital.ro
Călin Georgescu a spus totul în presa străină: Ținta noastră este să deținem controlul! Cea mai mare bogăție a României
Playtech.ro
Cum să îți ții bradul natural verde și proaspăt până la o lună și jumătate. Secretul specialiștilor
Adevarul
Încrederea ucrainenilor în Zelenski este în scădere. Doar aproximativ 20% ar vota pentru actualul președinte, arată un nou sondaj
wowbiz.ro
Vești de ultimă oră despre starea lui Dan Petrescu. Fiicele lui au venit de urgență în țară: „A slăbit 30 de kilograme”
Economica.net
Cea mai nouă ofertă PPC - Scad preţurile la energie electrică
kanald.ro
Industria în care are loc un val de concedieri. Sute de angajați rămân fără loc de muncă în prag de sărbători
iamsport.ro
FCSB a câștigat lupta cu Rapid: internaționalul român, la un pas de a semna cu campioana! Finanțatorul a anunțat: ”Aproape am bătut palma”
MediaFlux
Noi scumpiri de la 1 ianuarie 2026. Cu cât cresc prețurile la carburanți, țigări și alcool
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru români!
substantial.ro
Matematica devine joacă: 5 jocuri care fac cifrele prietenoase