O explozie devastatoare a zguduit vineri, 17 octombrie 2025, blocul 32, din cartierul Rahova, sectorul 5 al Capitalei. Deflagrația, produsă la etajele superioare ale clădirii, a distrus complet mai multe apartamente și a provocat pagube uriașe.
Tragedia din blocul din Rahova a curmat viețile a trei persoane: o avocată cu peste 25 de ani de experiență în Baroul București, o tânără de 24 de ani însărcinată și o femeie de 65 de ani, proiectată de suflul deflagrației într-un bloc vecin. De asemenea, alte 15 persoane transportate la spital pentru îngrijiri. Una dintre persoanele rănite a suferit arsuri destul de grave. Este vorba despre un bărbat care a fost transferat în Austria.
”Această explozie este într-adevăr foarte, foarte foarte gravă, o explozie foarte violentă la într-un bloc. Vorbim despre o concentrație mare de locuințe și locatari pe verticală. Modalitatea de producere a acestei explozii, în până la momentul de față din verificările și investigațiile pe care le-am făcut până acum, este o acumulare de gaze care a produs explozia. La momentul de față localizăm explozia undeva în zona etajelor 6 și 7, unde sunt dislocați pereții, planșeele. Spun deocamdată pentru că la momentul de față că nu am încheiat această cercetare la fața locului, nu am putut pătrunde efectiv la interior deoarece construcția este foarte instabilă, șubredă.
Cei de la ISC ne-au interzis ă să pătrundem și acum, cu mijloacele tehnice specifice pe care le avem în dotare, desfășurăm activități de punctare din exteriorul clădirii, în primă fază pornind de la locurile în care se văd cu ochiul liber urmele exploziei mergând către
zonele unde aceasta s-a manifestat mai puțin”, a declarat Cristian Gheorghe, directorul Direcției de Investigații Criminale din Poliția Română, la Puterile Statului.
Acesta a declarat că s-au făcut săpături în aproapierea blocului pentru a vedea dacă acea conductă avea fisuri, dacă acesta au dus la scurgeri de gaze în bloc sau în afara blocului.
”Această bucată a fost scoasă în prezența specialiștii de la INSEMEX, cu ajutorul colegilor la Institutul Național de Criminalistică și a colegilor de la Poliția Capitalei. A fost scoasă de acolo, a fost ambalată sigilată și trimisă la cei de la iINSEMEX pentru a-i face expertiză. (…) Această țeavă va fi controlată, verificată pentru a vedea dacă există pori, spărturi, fisuri mai mari sau mai mici, care să permită unei cantități mari de gaze să iasă înainte de a pătrunde în bloc, în zona de contoare, în zona de alimentare a blocului și de aceea a fost ridicată”, a mai explicat Cristian Gheorghe, directorul Direcției de Investigații Criminale din Poliția Română, la Puterile Statului.
”Pe unde ieșea gaz urmează să stabilească colegii noștri de la INSEMEX. Expertizarea acelei conducte pe care noi am ridicat-o va fi făcută cu celeritate în următoarea perioadă ca să ne putem da seama dacă acolo avem sau nu defecte. Este absolut normal ca fiecare dintre noi să se întrebe dacă nu cumva o problemă ar putea fi la fiecare dintre noi acasă. Magitudina exploziei care a fost aici este una foarte
foarte mare, adică și pagubele sunt foarte însemnate. Un bloc de anvergura, construit în 1980, să nu mai aibă două etaje și toate celelalte să fie afectate este vorba despre o anvergură foarte mare a a exploziei. Deci acumularea de gaze trebuie să fie însemnată, asta este absolut ă ă logic de gândit”, a declarat comisar șef Alexandru Poroşanu, directorul adjunct al Institutului Naţional de Criminalistică, al Puterile Statului.