FACIAS intervine în scandalul momentului din Sănătate. Cere anchetă şi măsuri drastice în cazul morţii tinerei Claudia Georgiana Secăreanu

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) solicită o anchetă completă și tragerea la răspundere a celor vinovați în urma decesului tinerei Claudia Georgiana Secăreanu, operată la Spitalul Orășenesc Sinaia și decedată trei săptămâni mai târziu la Spitalul Fundeni.
Filip Stan
27 oct. 2025, 16:56
FACIAS intervine în scandalul momentului din Sănătate. Cere anchetă şi măsuri drastice în cazul morţii tinerei Claudia Georgiana Secăreanu
FACIAS intervine în scandalul momentului din Sănătate. "Un nou caz care demonstrează urgența reformării sistemului de sancționare a malpraxisului medical"

Conform datelor obținute de FACIAS, din zeci de sesizări depuse în ultimii ani la nivelul județului Prahova, doar trei au fost soluționate, restul rămânând blocate în birocrație. FACIAS solicită modificarea urgentă a legislației privind malpraxisul medical, astfel încât pacienții și familiile acestora să nu mai fie victime ale unui sistem care, în forma actuală, favorizează impunitatea greșelilor medicale.

„Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) solicită Ministerului Sănătății să trimită de urgență Corpul de Control la Spitalul Orășenesc Sinaia, după decesul pacientei Claudia Georgiana Secăreanu. Aceasta a fost operată în cadrul spitalului, iar ulterior transferată la Spitalul Fundeni, unde medicii au constatat un diagnostic de sepsis și o afectare hepatică severă — probleme care nu au fost identificate sau tratate corespunzător de către Spitalul Orășenesc Sinaia. FACIAS cere verificarea imediată a circumstanțelor medicale și administrative care au dus la pierderea vieții acesteia, identificarea celor responsabili și dispunerea celor mai aspre sancțiuni față de aceștia”, se arată într-un comunicat de presă remis de FACIAS.

Citeşte şi: Ministerul Sănătății retrage autorizația unui spitalului privat din Constanța după moartea unei tinere mame. Corpul de Control al ministerului a descoperit nereguli grave. Alexandru Rogobete a sesizat DNA: „Am găsit avize emise «din pix», proceduri ignorate. Este revoltător şi inadmisibil!” – DOCUMENT

Potrivit relatărilor soțului pacientei, Claudia Georgiana Secăreanu, în vârstă de 34 de ani, s-a prezentat singură la spital pe 24 septembrie 2025, fiind internată pentru o colecistectomie efectuată de dr. Severius Bărbuță. Deși familia a fost informată că evoluția postoperatorie era favorabilă, pacienta continua să acuze dureri persistente. După aproape trei săptămâni, a fost externată ca „vindecată”, deși prezenta dureri și avea o sondă de drenaj abdominal montată, acoperită doar cu un pansament.

La controlul postoperator, starea ei s-a agravat vizibil. Deși medicul chirurg a sugerat inițial posibilitatea unui transfer la București, acesta a fost amânat. În cele din urmă, a recunoscut că spitalul nu dispune de investigațiile necesare și a recomandat transferul către o unitate de nivel superior.

Pe 22 octombrie 2025, Claudia Secăreanu a fost internată la Spitalul Fundeni, unde a fost operată a doua zi. Medicii au descoperit o infecție hepatică gravă, descriind că „70% din ficat era o pungă cu puroi”. După intervenție, a fost transferată la terapie intensivă, însă starea sa s-a deteriorat rapid, suferind un accident vascular care i-a agravat situația. În ciuda eforturilor medicilor, tânăra a decedat pe 26 octombrie 2025, la Spitalul Fundeni.

Citeşte şi: Conducerea spitalului din Iași în care au murit 7 copii, repusă în funcție. Ministrul Sănătății: „Este o dovadă de inconștiență și lipsă totală de responsabilitate!”

„Cazul de la Spitalul Orășenesc Sinaia confirmă, încă o dată, necesitatea reformării urgente a mecanismului de soluționare a cazurilor de malpraxis medical pentru ca abuzurile să nu rămână nepedepsite și să nu se mai repete. Conform celor relatate de soțului pacientei, transmise reprezentanților FACIAS, Claudia Georgiana Secăreanu, în vârstă de 34 de ani, s-a deplasat singură la Spitalul Orășenesc Sinaia, unde a fost internată pe 24 septembrie 2025 pentru o intervenție de colecistectomie efectuată de medicul Severius Bărbuță.

În prima săptămână, familia a fost informată că evoluția este favorabilă, cu toate că pacienta continua să acuze dureri persistente. După aproape trei săptămâni, a fost externată ca „fiind sănătoasă”, dar cu dureri postoperatorii. La externare, pacienta a fost lăsată cu o sondă de drenaj abdominal montată, acoperită doar cu un pansament. La controlul postoperator, starea Claudia Georgiana Secăreanu a continuat să fie îngrijorătoare.

Medicul chirurg i-a transmis că ar putea fi necesar un transfer la București, dar a amânat decizia. Ulterior, în fața persistenței durerilor, a admis că spitalul nu dispune de investigațiile necesare și a recomandat trimiterea către o unitate de nivel superior.

Miercuri, 22 octombrie 2025, Claudia Georgiana Secăreanu a ajuns la București și a fost internată la Spitalul Fundeni. A doua zi, joi, 23 octombrie, la ora 16:20, a intrat în sala de operație, unde a rămas timp de mai multe ore. Soțul a relatat că în acea zi starea vizibilă a soției era deja extrem de gravă, descriind că „era galbenă din cap până în picioare, inclusiv unghiile”. În timpul intervenției, medicii au informat familia că situația era mult mai dificilă decât se anticipase, precizând că „70% din ficat era o pungă cu puroi”.

După operație, pacienta a fost transferată la secția de terapie intensivă, unde familia a fost informată că se fac toate eforturile pentru a-i salva viața. În acest interval, a suferit un accident vascular care a agravat și mai mult starea generală. În ciuda îngrijirilor primite, Claudia Georgiana Secăreanu s-a stins din viață duminică, 26 octombrie 2025, la Spitalul Fundeni

Datele obținute de FACIAS de la Direcția de Sănătate Publică Prahova, instituția de care aparține și Spitalul Orășenesc Sinaia, arată că, în perioada 2020–2024, au fost depuse 30 de plângeri privind posibile cazuri de malpraxis la nivel județean. Doar în trei situații a fost emisă o decizie, restul dosarelor fiind clasate ca incomplete sau închise pe motiv de neplată a onorariului expertului medical”, mai susţine FACIAS.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
„Maldăre de bani în fiecare seară!”. Poveşti fabuloase cu Mitică Dragomir şi Nicu Ceauşescu la barul „Melody”, condus de Viorel Păunescu
Capital.ro
Proprietarii de case trebuie să știe. Când poate vecinul să închidă drumul de acces către locuință
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Revolta generației Z se extinde în Europa. De la nemulțumiri economice la cereri de schimbare politică
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Tânărul de 25 de ani, prins sub un mal de pământ în Călărași, a fost găsit fără viață după șapte ore de căutări
iamsport.ro
A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
MediaFlux
Vești bune pentru pensionari. Guvernul a aprobat decizia referitoare la pensii
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT