Birocrația, moartea pasiunii pentru micile afaceri. Cu ce se confruntă o familie cu afacere în industria cărnii, după ani de muncă în Italia

Doi români care au muncit în Italia ani de zile, unde au învățat tainele brânzeturilor și mezelurilor artizanale, s-au întors în țară cu speranța că vor putea aplica aici tot ce-au acumulat dincolo. Însă, pentru soții Lucia și Vasile Berinde, revenirea în comuna Giulești, din Maramureș, nu a depășit așteptările.
Alexandra Dumitrescu
27 oct. 2025, 19:38
Birocrația, moartea pasiunii pentru micile afaceri. Cu ce se confruntă o familie cu afacere în industria cărnii, după ani de muncă în Italia

Cei doi soți au deschis, împreună cu fiul lor, o mică afacere de familie unde vor vinde faimoase preparate italiene interpretate în stil românesc, cu ingrediente locale și gust autentic.

O afacere mică de familie

În curtea gospodăriei lor din Giulești, familia Berinde produce brânzeturi și mezeluri naturale, maturate lent, după metode tradiționale.

„Produsele pe care le avem aici, modul de preparare, tot ce ține de aparatură și tehnologie am adus din Italia.

Rețetele sunt personalizate pe specificul zonei noastre. Le-am adaptat pe toate: brânzeturi, carne, produse de vânat. Produsele nu au conservanți absolut deloc, doar sare și condimente naturale. Carnea e din zona Maramureșului. Încercăm ca materia primă să nu vină de mai departe de 100 de kilometri”, explică Vasile Berinde, conform Gândul.

În prezent, familia Berinde colaborează cu crescători locali, însă planul este să deschidă o fermă proprie. Din păcate, birocrație le pune bețe în roate.

„A fost foarte greu. În primul rând, cu autorizațiile. Părerea mea este că ar trebui un pic separate lucrurile. Una e să faci producție industrială, alta e să ai o mică afacere. În România, autorizațiile sunt numai pe procesare industrială. Nu există un sistem simplificat pentru micii producători.

De exemplu, noi procesăm 100 de kilograme maximum pe săptămână, adică un porc. Nu e nevoie pentru asta de o legislație atât de stufoasă, pentru că noi nu suntem o industrie. Asta nu înseamnă că nu trebuie respectate regulile de igienă”, spune Vasile Berinde.

Produsele lor sunt făcute manual și necesită condiții speciale de păstrare – „Nu se pot arunca grămadă în supermarket. Trebuie ținute agățate, pentru că aerul trebuie să circule în jurul lor. Trebuie păstrate și la o distanță, și la o anumită umiditate și ventilație. Termenul lor de valabilitate este de 30 de zile”.

Citește și: Dan Andronic: „Liviu Jicman a creat o direcție-mamut la ICR, cu dedicație pentru soția lui. O rețetă ingenioasă care îl transformă pe Bolojan, cel etern încruntat, într-un creator de minciuni savante”

„Suntem prea mici, nu ne bagă în seamă”

Deși există inițiative locale care încearcă să unească micii producători, niciun ajutor din partea autorităților nu a venit.

„Nu avem nicio șansă să punem presiune pe autorități. Suntem prea mici, nu ne bagă nimeni în seamă. Noi suntem asociați într-un fel, cam 25-30 care ne adunăm la Roade de Oraș, dar nu putem face mare lucru”, afirmă Vasile.

Deoarece activitatea lor este sezonieră, cu un vârf de vânzări în perioada rece, când crește consumul de carne de porc, mezelurile se vând mai mult online și pe plan local.

 „Ca să vindem mai departe, am avea nevoie de mijloace de transport cu distribuție frigorifică. Am încercat să accesăm Start Up Nation, dar chiar atunci s-a schimbat legislația și se cereau minimum 4 angajați. De 20 de ani tot investim în afacerea asta. Am început cu 50.000 de euro şi am ajuns la aproximativ 120.000”, povesteşte Vasile Berinde.

Mai departe, el arată că au întâmpinat greutăți și în încercarea de a atesta oficial produsele naturale pe care le realizează: „Am încercat să atestăm un produs montan. Și una dintre condiții era justificarea hranei animalului. Maramureșul nu e o zonă agricolă. Nu avem porumb şi trebuie adus din altă parte. Dar nu poți certifica un produs dacă nu îi poți urmări traseul. Sunt tot felul de chichițe care te împiedică și ajungi la un punct în care renunți”.

Citește și: Daniel Băluță, candidat oficial la Capitală din partea PSD: „Mă simt onorat”. Gabi Firea, primele declarații după ce i-a predat ștafeta: „Sunt convinsă că vom recâștiga Primăria Capitalei prin Băluță. Mă bazez foarte mult pe experiența lui”

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
CFR Cluj, decizie de ultimă oră după întâlnirea cu președintele Iuliu Mureșan: „Suntem oameni maturi, ne-am înțeles! Începe de luni”. Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu nu are nicio șansă! Ce se va întâmpla dacă AUR îl va propune premier
Playtech.ro
De ce nu reușești să vinzi un apartament, chiar dacă pare atractiv. Problemele pe care cumpărătorii le observă imediat
Adevarul
Val de reacții la mesajul angajatei care lucrează de pe plajă. „O zi normală și productivă de lucru, într-un decor neobișnuit”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
'67 vs. 70'. Un maratonist celebru l-a ironizat pe Gigi Becali. Ce a putut să scrie despre patronul FCSB
MediaFlux
Putin anunță sfârșitul războiului din Ucraina. Când ar vrea sa se întâlnească cu Zelenski
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi