Suma uriașă pe care o solicită în instanță drept despăgubire familia Mirelei, tânăra gravidă moartă în explozia din cartierul Rahova. Avocatul Adrian Cuculis: „Discutăm de sume cu multe zerouri”

Ziua de 17 octombrie 2025 avea să schimbe destinul a zeci de familii din cartierul bucureștean Rahova. O explozie datorată unei scurgeri de gaze a ucis trei persoane, dintre care o tânără însărcinată, și a trimis pe patul de spital, cu răni grave, alte câteva. Mirela, tânăra gravidă în 8 luni, care și-a găsit sfârșitul în explozie, ar fi trebuit să-și aniverseze cei 24 de ani pe 29 octombrie. Nu a mai apucat. Acum, părinții ei luptă în tribunal pentru a-i trage la răspundere pe vinovații de tragedie.
Irina Dumitrescu
30 oct. 2025, 12:58
Suma uriașă pe care o solicită în instanță drept despăgubire familia Mirelei, tânăra gravidă moartă în explozia din cartierul Rahova. Avocatul Adrian Cuculis:

Mirela nu a mai apucat să se vadă mireasă, iar bebelușul nu a mai apucat să vadă lumina zilei. Fratele Mirelei, în vârstă de 16 ani, a avut ceva mai mult noroc. A scăpat cu viață, dar s-a ales cu răni grave. În instanță, cauza Mirelei este susținută de avocatul Adrian Cuculis.

Acesta a dezvăluit ce demersuri legale s-au făcut până în prezent, dar și suma cerută de familia Mirelei cu titlu de despăgubire.

„În primul rând am depus cerere de constituire ca parte civilă. Dar, pentru ei, în momentul de față, cel mai important este să fie găsiți vinovații vis-a-vis de ceea ce s-a întâmplat acolo. Sigur că și daunele sunt importante, pentru că, în esență, asta e tot ceea ce mai pot face în momentul ăsta, să ceară niște daune”, a declarat, pentru FANATIK, Adrian Cuculis.

De asemenea, familia solicită despăgubiri și pentru starea de sănătate a băiatului lor aflat acum pe patul de spital, despăgubiri care vor fi stabilite după ce INML îi va avalua starea de sănătate și va stabili de câte zile de îngrijiri medicale are nevoie.

Citeste si Locuitorii blocului afectat de explozia din Rahova se pot întoarce acasă, însă nu vor avea utilități

„Pe lângă acest aspect, vom solicita și trimiterea, practic, a fratelui victimei, care are 16 ani, către INML, în vederea efectuării unui examen de medicină legală, în sensul în care trebuie să aflăm câte zile de îngrijire medicală are nevoie. O să aibă nevoie de multe zile de îngrijire medicală și atunci toate lucrurile astea vor fi cuantificabile, bineînțeles și în despăgubirile pe care le vom cere”, a mai precizat apărătorul.

Referitor la despăgubirile pe care familia dorește să le primească după moartea Mirelei, avocatul a subliniat faptul că nu este vorba doar despre bani, ci acestea încearcă să măsoare suferința uriașă a celor rămași în urmă: pierderea unei fiice, a unei tinere mame și a copilului nenăscut.

„N-aș vrea să vă spun deocamdată sumele exacte, pentru că ele nu sunt definitive, sunt departe de a fi definitive, dar, cu siguranță, discutăm de sume cu multe zerouri. Spun asta în sensul în care vorbim despre o tânără gravidă, care astăzi trebuia să fie cerută în căsătorie de concubinul ei, la vremea respectivă, viitorul soț, și o fată care era însărcinată în aproape 8 luni de zile. Adică, practic, ar fi putut să nască și atunci, iar copilul era perfect viabil și putea să supraviețuiască și să trăiască.

Citeste si Primele cătuşe după explozia blocului din Rahova: trei persoane au fost reţinute miercuri seară

Plus o traumă de neimaginat a fratelui, care a văzut ce s-a întâmplat. Nu mai vorbim de propria traumă cu privire la vătămările corporale pe care le-a suferit. De asemenea, se va extinde la multe părți, la mamă, la frate, la tatăl fetei, la viitorul soț, putem să-i spunem așa. O să fie extinse daunele la fiecare dintre ei.

200 de mii, 300 de mii de euro, depinde. Dar multiplicat la câte părți sunt. Deci probabil că peste un milion de euro pentru toate părțile”, a menționat Adrian Cuculis.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT