Imagini sfâșietoare la capela unde a fost depus trupul neînsuflețit al doctoriței Ștefania Szabo. Colegii au venit să-și ia adio: „Implicarea ei continuă, zi și noapte, în weekenduri a epuizat-o. Tot timpul îți răspundea la telefon”

Doctorița Ștefania Szabo s-a stins din viață subit, la vârsta de doar 37 de ani, la finalul unei gărzi. A fost descoperită în zorii zilei, în cabinetul său, de către un coleg alarmat de faptul că telefonul acesteia suna încontinuu. Primele ipoteze indică faptul că doctorița suferea de burnout.
Irina Dumitrescu
30 oct. 2025, 14:43
Imagini sfâșietoare la capela unde a fost depus trupul neînsuflețit al doctoriței Ștefania Szabo. Colegii au venit să-și ia adio:

Medicul Ștefania Szabo ajunsese să facă chiar și șapte gărzi pe lună, adică circa două pe săptămână. Asta în pofida faptului că ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, apunea că la spitalul din Buzău erau prevăzute doar trei gărzi pe lună. La cele șapte gărzi se adăugau atribuțiile de zi cu zi pe care le are orice chirurg generalist, dar și atribuțiile, la fel de provocatoare, de director medical.

După ce trupul doctoriței Ștefania Szabo a fost adus de la Institutul de Medicină Legală, a fost depus la capela aflată în curtea Spitalului Județean din București. De aici, în cursul zilei de joi, trupul neînsuflețit a fost mutat la capela Bisericii Eroi. Vineri, cortegiul funerar ajunge în Capitală, unde va fi depus la capela Bălăneanu, din Sectorul 2. Doctorița își va dormi somnul de veci la Cimitirul Tudor Vladimirescu, din sectorul 5, Șoseaua Antiaeriană.

Citeste si Un medic legist aruncă bomba după moartea Ștefaniei Szabo: Au cam început să se ”aboneze” la farmaciile spitalelor precum ursul la miere

Colegii ei au venit în grupuri mari la capela din curtea spitalului pentru a-i aduce flori, coroane, a-i aprinde o lumânare și a-și lua adio de la ea.

Era foarte tânără. Avea toată viața înainte. Ar fi putut trăi frumos. Ne pare rău pentru tot. Sper ca cei din jur să fie alături de noi în momentele acestea. Din păcate aici s-a oprit misiunea ei și o regretăm din tot sufletul.

Nu dădea semne că ar avea o problemă, sau probabil că oboseala, numărul de gărzi și implicarea ei continuă, zi și noapte, în weekenduri, pentru că ea era prezentă la orice oră la telefoane. Răspundea indiferent de moment. Probabil că toate aceste lucruri au dus la o epuizare”, au spus colegele Ștefaniei Szabo la România TV.

După moartea fulgerătoare a Ștefaniei Szabo, mai mulți colegi au tras un semnal de alarmă referitor la faptul că volumul uriaș de muncă îi epuizează. Aceștia susțin că nu mai vor să facă gărzi și vor ca lucrurile să se schimbe.

Citeste si EXCLUSIV Ștefania Szabo, doctorița din Buzău care a murit în camera de gardă, înmormântată în uniformă de medic. În sicriu va fi pus și un stetoscop, un simbol emblematic al profesiei medicale

Era un medic foarte bun. Nu există ca cineva să-i ceară ajutorul și să-l refuze. Era foarte obosită. Asta e situația. Dacă nu se reglează lucrurile-n sensul ăsta, în țara asta de cei care ar trebui să ia aminte și să fie și ăsta încă un semnal de alarmă pentru ce se întâmplă cu cadrele care ar trebui să aibă grijă de pacienți.

Îmi pare rău ca s-a dus prea tânără”, a mai spus una dintre colegele Ștefaniei Szabo.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Bombă în arbitrajul românesc! Kyros Vassaras, out de la şefia CCA?! Arbitrul uriaş favorit să îl înlocuiască. Exclusiv
Capital.ro
Pensie de 5.000 de lei sau mai mult în România. Plățile se fac acum, în 2026. Date oficiale CNPP
Playtech.ro
Dreptul de preempțiune. Ce este și când devine valabil
Adevarul
Ce se va întâmpla cu „blocurile comuniste” peste câteva decenii: „Unii cred că vor rezista la nesfârșit”
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete la Sala Palatului! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Bombă! Sociologul Gelu Duminică cere depunctarea lui Dinamo după ce a văzut derby-ul cu Rapid
MediaFlux
Kate Middleton suferă de o încă afecțiune. Cu ce problemă se confruntă Prințesa de Wales la doi ani de când a fost diagnosticată cu cancer
stirilekanald.ro
A fost măcel! Sunt peste 600 de morți
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj