Cât încasează statul român din fiecare litru de benzină. Vezi statisticile oficiale

În România, statul încasează peste jumătate din prețul benzinei sub formă de taxe și impozite, conform datelor oficiale ale Uniunii Europene. În schimb, în Ungaria și Bulgaria, nivelul taxelor la pompă este mai redus, reprezentând 49%, respectiv 47% din prețul final al combustibilului.
Alina Costache
01 nov. 2025, 15:48
Cât încasează statul român din fiecare litru de benzină. Vezi statisticile oficiale

În România, statul încasează aproximativ 54% din prețul fiecărui plin de benzină, conform datelor oficiale ale Uniunii Europene.

Comparativ, fiscalitatea pe combustibili este mai redusă în țările vecine: în Ungaria statul obține 49% din prețul final, iar în Bulgaria doar 47%, cea mai mică cotă din UE.

În ceea ce privește prețul benzinei de tip EuroSuper 95, România se situează printre țările cu prețuri mai mici, în jur de 1,4 euro pe litru. Cele mai scumpe benzinării se găsesc în Țările de Jos și Danemarca, cu 1,9 euro pe litru, în timp ce Bulgaria oferă cel mai ieftin carburant din regiune, cu 1,1 euro pe litru.

Astfel, din prețul final la pompă, în România statul încasează 80 de eurocenți per litru de benzină, în Ungaria peste 70 de eurocenți per litru, iar în Bulgaria peste 50 de eurocenți per litru. În Țările de Jos, Danemarca și Italia, statul fiecăruia reține din taxe și impozite peste 1,1 euro per litru de benzină, conform Pro TV.

Ca parte a pachetului de măsuri fiscale menite să reducă gaura bugetară, guvernul Bolojan a majorat atât TVA, la 21%, cât și accizele la combustibil cu 10%, ambele aprecieri cu efecte vizibile și în inflație.

Inflația a rămas aproape de 10% în septembrie, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică, după ce în august înregistrase o creștere semnificativă. Cea mai mare majorare a prețurilor se înregistrează la electricitate.

Potrivit Eurostat, prețurile energiei electrice pentru gospodării în Europa rămân la niveluri de criză, iar guvernele naționale nu au reușit să reducă povara fiscală și taxele care compun o parte importantă a facturii. În termeni simpli, majorările recente ale prețurilor sunt generate în mare măsură de stat, și nu de piața propriu-zisă a energiei.

Românii plătesc cea mai scumpă energie electrică din Uniunea Europeană, iar statul caută soluții să scadă facturile. Vestea a ajuns până la Bruxelles, iar comisarul european pentru energie și locuințe a venit la București pentru a ajuta la rezolvarea situației.

Prețul ridicat al kilowatului va fi analizat luna viitoare, inclusiv în cadrul unei ședințe a CSAT.

Citește și: Accident cu mașina de pompieri. Cinci persoane au ajuns la spital

Măsurile care au dus la scumpirea carburanților

România a majorat cota TVA de la 19% la 21% și accizele pentru benzină (Euro Super 95) și motorină (Motorină auto) de la 1 august 2025. Franța a redus acciza la păcură de la 1 august 2025. Slovenia a majorat accizele pentru benzina Euro Super 95, motorină și păcură de la 26 august 2025, potrivit Oil Bulletin.

Prețurile pentru benzină Euro 95, motorină și GPL se mențin aproximativ la același nivel, în timp ce prețul păcurii de încălzire crește ușor, odată cu începutul sezonului rece.

Austria și Franța au încetat să mai raporteze datele privind păcura începând cu 1 ianuarie 2025, în timp ce Germania a majorat alte taxe indirecte de la aceeași dată. De asemenea, Danemarca, Ungaria, Luxemburg și România au crescut accizele la combustibili tot de la 1 ianuarie 2025. Portugalia, în schimb, a redus alte taxe indirecte pentru toate tipurile de combustibil, dar a majorat accizele pentru benzina Euro Super și motorină.

Suedia a redus acciza la benzina Euro Super, dar a majorat taxele pentru celelalte tipuri de combustibil de la 1 ianuarie 2025. Slovacia a crescut TVA-ul de la 20% la 23% de la aceeași dată. Austria și Letonia au majorat alte taxe indirecte începând cu 1 ianuarie 2025. Franța a crescut accizele la benzina Euro 95 și la motorină de la 1 ianuarie 2025. Polonia a majorat accizele și ponderea componentei fosile pentru benzina Euro 95 și motorină, conform sursei citate.

Din 17 martie 2025, Austria a redus alte taxe indirecte pentru benzina Euro Super 95 și motorină. Italia a modificat accizele la benzina Euro 95 și motorină de la 15 mai 2025. Austria a crescut alte taxe indirecte pentru benzina Euro Super 95, motorină și păcură de la 1 iulie 2025. Ungaria a redus alte taxe indirecte pentru carburanți de la 1 iulie 2025. Slovenia a redus accizele pentru motorină și păcură de la 1 iulie 2025.

Citește și: Care este fondul de urgenţă minim ar trebui pe care să îl ai în bancă, la un salariu de 1.000 de euro

DailyBusiness
George Simion îi cere lui Nicușor Dan să desemneze de urgență un premier și solicită plecarea lui Ilie Bolojan de la Palatul Victoria
Spynews
Regretul Gabrielei Oțil. Ce ar fi făcut diferit în legătură cu fiul ei
Fanatik.ro
Radu Drăgușin, prezentat oficial de Fiorentina! Prima poză cu fundașul român. Update
Capital.ro
Lege la bloc pentru familiile cu copii mici. Obligație pentru părinți. Se notifică Asociația de Proprietari în 10 zile în acest caz
Playtech.ro
Unde sunt mai în siguranță economiile: în bancă, în titluri de stat sau în depozite? Avantajele și dezavantajele fiecărei variante
Adevarul
Ieșean lăsat cu un credit de 40.000 de lei pe numele său. Escrocul a explicat cum a acționat și a primit 11 ani de închisoare
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
UPDATE Rezultate BAC 2026. Notele pentru Bacalaureat au fost afișate. 49 de elevi au promovat cu nota 10
iamsport.ro
Atac dezlănțuit: ”Dacă eram rahatul de Messi, mergeam la mormântul lui Maradona și îi puneam cele 8 Baloane de Aur ale mele acolo!”
MediaFlux
Horoscop 7 iulie. Ziua deciziilor curajoase! Universul îți arată drumul, dar alegerea îți aparține
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?