Soții Amalia și Domenico Bellantoni, proprietarii unui restaurant cu specific sicilian din Capitală, sunt implicați într-un nou scandal după ce, duminică, au fost reținuți de polițiștii bucureșteni, fiind acuzați că au agresat un cuplu de vecini și le-au luat telefoanele mobile. Incidentul a avut loc în curtea comună a imobilului în care locuiesc părțile, iar victima, o femeie de 66 de ani, a sunat la poliție reclamând că ea și soțul său au fost atacați cu o bâtă și deposedați de trei telefoane.
Potrivit Poliției Capitalei, cele două persoane au fost rănite și transportate la spital pentru îngrijiri medicale, iar anchetatorii au confirmat acuzațiile formulate de victime. În urma perchezițiilor efectuate, două persoane – un bărbat de 57 de ani și o femeie de 43 de ani – au fost reținute pentru 24 de ore, fiind cercetate pentru tâlhărie calificată, complicitate la tâlhărie calificată și lovire sau alte violențe. Surse judiciare au confirmat ulterior pentru Mediafax că este vorba despre soții Bellantoni, alături de un alt bărbat.
Avocatul familiei Bellantoni a reacționat luni, susținând că evenimentul de duminică este parte dintr-un conflict vechi între cele două familii, cunoscut de ani de zile de autorități. Acesta afirmă că plângerea penală a fost depusă doar pe numele lui Domenico Bellantoni, lucru care ar fi evident și din documentele privind ordinul de protecție provizoriu emis în cauză.
„Între familia din dosar, persoanele vătămate, și familia Bellantoni sunt vreo 8-10 procese pe rol de ani de zile. Și acesta este al 11-lea, pe un conflict permanent de vecinitate prin care nu s-au înțeles. Ca și datele trecute, problema de coproprietate. Se ceartă permanent în legătură cu coproprietatea locuinței și dreptul de trecere”, arată avocatul.
În ceea ce privește al doilea bărbat implicat, avocatul a precizat că identitatea acestuia este cunoscută, contrar informațiilor inițiale potrivit cărora ar fi fost un individ neidentificat. „Am dat telefonul Poliției, îl pot contacta, deci nu există niciun fel de rezerve să se coopereze pentru a se lămuri situația cu el”, a declarat apărătorul, menționând că bărbatul era doar în vizită la momentul incidentului.
De asemenea, reprezentantul legal al Amaliei Bellantoni a subliniat că și cealaltă familie ar fi recurs la violență în trecut. Potrivit acestuia, „au sărit la bătaie. Și ei, împotriva familiei Bellantoni, au folosit arme de lemn, au folosit bâte, au folosit ce au putut”.
„Sa spunem lucurrile pe nume, Amalia nu a participat la nicio agresiune a vecinilor din Mătăsari. Nu are leg cu agresiunea, doar soțul, lucrurile sunt clare, nu exista. Politia nu sustine acuzatiile, nu exista nici un furt.
Reporter România TV: Şi telefoanele pe care cei doi spun că le-aţi furat?
Avocat: Nu exista, este vorba de complicitate, ca sotul i le-a dat. Nu este nici o proba, nu s-a gasit nici un telefon care sa duca la vreo dovada.
Reporter: În ce-l priveşte pe domnul Bellantoni?
Avocat: Împotriva sa exista acuzatia de conflict, dansii il acuza doar pe dansul, alaturi de o alta persoana, un cetatean italian, care se afla in vizita. Am dat numarul acestuia de telefon politiei, il pot contacta.
In dimineta cand s-au dus acasa, copiii minori au fost scosi dezbracati, tinuti pe scaune, doamana a fost pusa in genunchi, in urina cainelui, in fata copiilor. Facem o sesizare la directia copilului, pentru execesele in legatura cu aceasta ancheta. Copii sunt in grija unei persoae din apripierea familiei.
Telefoanele nu sunt in casa, au rascolit toata casa. Nu i-a lovit , aveti doua certificate medicale diferite, domnul a cazut in genunghi, iar doamna a cazut in pragul usii, sa fim seriosi. Persoanele vatamate au intrat peste Bellalntoni in curte, pe proprietatea familiei Bellantoni”, a edclarat avocatul familiei, exclusiv pentru România TV.