Mircea Sandu: Dacă scoatem licenţierea, în 5 ani se alege praful de fotbalul românesc

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că atât timp cât va fi în funcţie, licenţierea la Liga I nu va fi scoasă, el precizând că aceasta a adus multe lucruri bune în fotbalul românesc.
Daniel Spătaru
05 aug. 2013, 13:55
Mircea Sandu: Dacă scoatem licenţierea, în 5 ani se alege praful de fotbalul românesc

„Cât sunt eu preşedinte, licenţierea nu se va scoate. De la anul, treaba lor. Acest sistem de licenţiere, indiferent cât este de dur sau de lejer, a adus lucruri bune în fotbalul românesc. În infrastructură, că s-au modernizat vestiarele, că s-au acoperit, că s-a pus căldură sub spaţiul de joc. A făcut puţină ordine în contabilităţile cluburilor, că au venit cu centrele de copii şi juniori„, a spus Mircea Sandu, într-o conferinţă de presă, citat de Mediafax.

Mircea Sandu a afirmat că în cazul în care licenţierea va fi scoasă, în maximum cinci ani se va alege praful de tot ce s-a făcut până în prezent. „În ţările scandinave şi în Germania se face licenţiere şi pentru fotbalul feminin, iar noi, marea Românie, în marele fotbal din România, nu mai vrem licenţiere, că ne-am săturat să avem acolo cât de cât o ordine. Vrem să fie totul vraişte. Duru i-a ajutat foarte mult, este un om foarte bine pregătit şi nu e împotriva cluburilor. Dacă scoatem licenţierea, în cinci ani de zile s-a ales praful de tot„, a adăugat Mircea Sandu.

Citeşte Dragomir: A ieşit o bulibăşeală de ne-am făcut de râs cu barajul dintre Rapid şi Concordia Chiajna

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT