Schimbări incredibile pe scena politică. Cum ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri anticipate SONDAJ INSCOP

Un nou sondaj realizat de INSCOP Research în cadrul barometrului Informat.ro arată noile intenții de voturi ale românilor. Astfel, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri anticipate, coaliția de guvernare ar obține o majoritate fragilă, de 51%.
Irina Dumitrescu
06 nov. 2025, 10:43
Schimbări incredibile pe scena politică. Cum ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri anticipate SONDAJ INSCOP

Un nou sondaj realizat în perioada 25 octombrie – 2 noiembrie 2025, potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a V-a, arată că prima poziție în topul opțiunilor de vot este ocupată de AUR, cu 38%, urmat de PSD, cu 19.5%, PNL, cu 14.6% și de USR, cu 12.3%, cele patru partide fiind singurele care depășesc pragul electoral de 5%.

AUR scade sub 40% pentru prima dată de după luna mai 2025 SONDAJ

Directorul INSCOP Research, casa de sondare ce a realizat acest sondaj, arată că aceasta este prima dată când AUR coboară sub pragul de 40% după alegerile prezidențiale din mai 2025, însă rămâne la un scor dublu față de PSD, următorul clasat.

Citește și : Ciprian Ciucu spulberă minciuna lui George Simion și a Ancăi Alexandrescu cu „blocul imigranților ilegali” din Sectorul 6: „Cum poți să minți oamenii cu bună știință și fără jenă? Nu te mai întreb ce ai făcut tu în viața ta, în afară de propagandă și minciuni”

În același timp, PNL, USR și UDMR se mențin la un nivel constant, iar partidele care formează coaliția guvernamentală din prezent stâng 51% din intenția de vot.

Intenția de vot pentru alegerile parlamentare

  • 38% dintre alegători ar vota cu AUR (față de 40% în octombrie, 40.8% în septembrie, 40.5% în iunie 2025),
  • 19.5% cu PSD (față de 17.6% în octombrie, 17.9% în septembrie, 13.7% în iunie 2025),
  • 14.6% cu PNL (față de 14.8% în octombrie, 15.2% în septembrie, 17.3% în iunie 2025),
  • 12.3% cu USR (față de 11.5% în octombrie, 12.8% în septembrie, 13.1% în iunie 2025).
  • Pentru UDMR ar vota 4.8% din alegători (față de 5.2% în octombrie, 4% în septembrie, 5.2% în iunie 2025),
  • pentru SENS – 3.2% (față de 3.4% în octombrie, 2.1% în septembrie, 2.4% în iunie 2025).
  • pentru POT ar vota 3.1% dintre alegători (față de 2.6% în octombrie, 3.3% în septembrie, 4.2% în iunie 2025),
  • pentru SOS Romania – 1.7% (față de 2% în octombrie, 2.8% în septembrie, 1.9% în iunie 2025).
  • 1.8% dintre respondenți ar da votul unui alt partid (față de 1.6% în octombrie, 0.6% în septembrie, 0.5% în iunie 2025)
  • 1% dintre votanți își exprimă preferința pentru un independent (1.3% în octombrie, 0.6% în septembrie, 1.4% în iunie 2025).
06.11.2025-Barometrul-Informat.ro-Inscop.-Vot-1

Remus Ștefureac – director INSCOP Research: „Pentru prima dată după alegerile prezidențiale din mai 2025, AUR coboară sub pragul de 40%, însă rămâne la un scor dublu comparativ cu următorul clasat, Partidul Social Democrat, aflat în ușoară creștere. PNL, USR și UDMR se mențin la un nivel constant, comparativ cu lunile anterioare. Partidele care formează coaliția guvernamentală cumulează 51% din intenția de vot, în timp ce partidele din opoziție parlamentară aproximativ 43%”.

Pe o scară de la 1 la 10, în care 1 înseamnă că ”sigur nu” vor merge la vot și 10 ”sigur da” vor merge la vot, 17,4% dintre români au ales 1, 1.2% au ales 2, 1% au ales 3, 1.4% au ales 4, 4.4% au ales 5, 1.5% au ales 6, 2.7% au ales 7. 3.8% indică 8, 3.3% aleg 9 și 60.5% indică 10. 2.9% nu știu sau nu răspund la această întrebare.

BAROMETRUL Informat.ro – INSCOP Research este un sondaj de opinie lunar realizat de INSCOP Research la comanda platformei de știri Informat.ro în parteneriat cu think-tankul Strategic Thinking Group.

Citește și : Daniel Băluță prezintă diplomele care îi confirmă studiile: „Deci tu ai terminat Bacalaureatul cu 9.87, facultatea cu 9.97”

Metodologie: Datele au fost culese în perioada 25 octombrie – 2 noiembrie 2025. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 3000 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 1.8%, la un grad de încredere de 95%.

Românii cred că țara merge într-o direcție greșită

Barometrul INSCOP realizat  între 25 octombrie și 2 noiembrie, arată că românii nu mai au încredere în direcția în care merge țara.

24% dintre respondenții la sondaj consideră că țara e pe o traiectorie bună, 66,3% spun că lucrurile sunt scăpate de sub control.

Sentimentul general al societății este pesimismul, mai ales în rândul persoanelor în vârstă și în mediile rurale, unde 70% dintre cei intervievați consideră că România nu se află pe o traiectorie bună.

În schimb, tinerii și cei cu studii superioare cred într-o schimbare în bine a țării – patru din zece consideră asta.

Din punct de vedere sociologic, aceste cifre reflectă un mix de nemulțumiri date de starea economică a țării și neîncrederea în clasa politică, la care se adaugă scandalurile din administrație și corupția generală.

Starea generală de pesimism se reflectă, potrivit specialiștilor, în consum (care scade), în investiții (care scad și ele) în angajamentul electoral (oamenii nu se mai duc să voteze).

Sondajul a fost realizat telefonic, pe un eșantion de 3.000 de persoane. Marja de eroare este de +/-2%.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
„Cordea m-a înjurat de morți!” Cristiano Bergodi rupe tăcerea în direct cu Horia Ivanovici, după mega-scandalul de la Cluj. Exclusiv
Capital.ro
Verdictul anului pentru Călin Georgescu. Tribunalul București decide astăzi, 9 februarie
Playtech.ro
Care este starea schioarei Lindsey Vonn după căzătura horror de la Milano Cortina
Adevarul
Capcana armistițiului în Ucraina. Visul lui Zelenski versus termenul american din iunie: „Asta e lecția de care trebuie să ținem cont”
wowbiz.ro
Cine sunt victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doamne, ce TRAGEDIE! Fiul celebrului artist a fost găsit MORT în... Vezi mai mult
iamsport.ro
”O firmă imensă” din România, în negocieri pentru preluarea Stelei: ”Am asistat la discuții”
MediaFlux
Rusia, noi amenințări! Lavrov spune că nu va ataca Europa, dar este gata să riposteze: Cu toate mijloacele militare disponibile
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj