Adela Popescu nu-și mai încape în piele de fericire: „Mi se pare wow, e un super-semn de civilizație”

Multe dintre vedetele autohtone au decis, în ultimii ani, să dea aglomerația Capitalei pe liniștea satului românesc. Unele s-au mutat definitiv, altele își petrec doar vacanțele sau weekendurile la țară. Cert este că, deși viața la țară presupune infinit mai multă muncă decât cea la oraș, vedetele și copiii lor se bucură la maximum de oaza de liniște, de aerul curat, de mâncare sănătoasă, de animale și de multe alte lucruri pe care la oraș nu le-ar fi avut niciodată.
Irina Dumitrescu
06 nov. 2025, 19:20
Adela Popescu nu-și mai încape în piele de fericire:

Printre vedetele care și-au construit o casă la țară se află și Adela Popescu. Mutarea la țară a avut, pentru ea, și rațiuni emoționale. Mai exact, Adela a crescut în comuna Șușani din județul Vâlcea. Așa că și-a dorit foarte mult ca și copiii ei să crească în același mediu.

Pe rețelele sociale, actrița și-a ținut tot timpul urmăritorii la curent cu stadiul lucrărilor la casă. Locuința este gata în mare parte, iar recent actrița a venit cu o altă veste importantă, pe care a dat-o tot în mediul online.

Citeste si Cum a reușit Adela Popescu să slăbească 5 kg. Care e secretul transformării vedetei: „Am reușit împreună să fie în cea mai bună variantă”

Deci eu nu-mi mai încap în piele de fericire, vă spun imediat de ce, dar să o luăm cu începutul. Noi când am decis să ne construim casa la țară, sigur că pe primul loc a fost componenta emoțională, eu am copilăria acolo, părinții mei încă locuiesc acolo, toată copilăria mea s-a petrecut acolo, știu toate delurile, toate ulițele.

Apoi, nici nu trebuie să fii prea atent, că vei descoperi că comuna Șușani, de câțiva ani de zile, arată extraordinar de bine. Poți trăi fără niciun disconfort, adică există asfalt, există internet, există apă curentă, infracționalitatea aproape de 0, eu n-am auzit, poate se mai fură câte o găină, câte un porc, dar nu ceva major.

Avem și serviciu de salubritate, adică oamenii își aduc gunoiul în stradă, vine mașina, îl colectează, deci super civilizat și acum să vă spun: astăzi am primit poze că se pun bumpere la Șușani, deci mi se pare uau, e un super semn de civilizație. Vreau să-l felicit pe domnul primar. Sunt super fericită”, a spus Adela Popescu, în mediul online.

Citeste si Câți bani plătesc lunar Adela Popescu și Radu Vâlcan pentru școala privată a celor 3 băieți. Suma nu este deloc mică

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Tragedie în lumea fotbalului! A decedat la vârsta de 25 de ani după ce s-a prăbușit pe teren în timpul unui meci contra echipei lui Ianis Stoica
Capital.ro
Prognoza meteo pentru toamnă: ce indică calendarul pe 100 de ani pentru septembrie, octombrie și noiembrie 2026
Playtech.ro
Ai văzut pomi cu trunchiul învelit în alb? Motivul pentru care grădinarii fac asta toamna
Adevarul
Reclama românească în care Trump este ironizat subtil: „Nu se crede buricul pământului și nu provoacă conflicte”. Reacțiile internauților străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Atacantul a refuzat oferta de la FCSB și a semnat cu rivala roș-albaștrilor pe un salariu mai mic: ”Dacă nu dădeam gol, mă dădea Becali afară!”
MediaFlux
Bulgaria a luat fața României și a devenit lider mondial! Creștere de 23% într-o lună
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat