Sorin Grindeanu urmează să fie confirmat, vineri, în Congresul PSD, preşedinte al partidului, după o perioadă de şase luni de interimat. În luna mai, Marcel Ciolacu a demisionat din funcţia de preşedinte al PSD, în cadrul Consiliului Politic Naţional al formaţiunii. Tot atunci, prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a fost ales, în Consiliul Politic Naţional al PSD, preşedinte interimar al PSD. El a primit 67 de voturi în timp ce contracandidatul său, Daniel Băluţă, a primit 14 voturi.
„Începem un nou capitol pentru Partidul Social Democrat și pentru România”, a fost mesajul lui Sorin Grindeanu înaintea congresului formațiunii, care va avea loc vineri.
„Mâine începem un nou capitol pentru Partidul Social Democrat și pentru România”, afirmă Grindeanu, subliniind că acesta trebuie să fie unul „bazat pe responsabilitate, unitate și soluții pentru români și economia românească”.
„Congresul PSD este despre recunoașterea propriului drum și despre așteptările pe care fiecare membru le are de la conducerea celei mai mari forțe politice de centru-stânga din România”, adaugă Grindeanu.
Totodată, el atrage atenția că PSD trebuie să livreze în continuare ceea ce românii cer: „seriozitate, stabilitate și viziune, în orice context”.
Congresul Extraordinar al PSD, programat pentru 7 noiembrie 2025, va marca prezentarea oficială a echipei de conducere propuse de moțiunea „Uniți pentru români. Puternici, doar împreună!”, condusă de Sorin Grindeanu.
”Reforma internă, începută prin această moţiune, este şi un exerciţiu de onestitate. Ne recunoaştem greşelile şi nu le repetăm. Ne modernizăm fără să ne pierdem identitatea. Rămânem partidul echilibrului şi al decenţei. Congresul PSD 2025 trebuie să consacre o nouă etapă a partidului, definită de claritate doctrinară, modernizare internă, solidaritate atât naţională, cât şi europeană”, se arată în moțiunea „Uniți pentru români. Puternici, doar împreună!”.
În moţiunea echipei lui Grindeanu se mai arată că PSD ”nu trebuie să aleagă între trecut şi viitor, ci să le armonizeze printr-o cultură politică a responsabilităţii şi demnităţii”.
”Moţiunea echipei Grindeanu porneşte de la această convingere: România poate face parte din construcţia europeană fără să-şi piardă identitatea, poate fi competitivă fără să sacrifice solidaritatea, şi poate fi modernă fără să-şi uite rădăcinile. PSD trebuie să fie centrul moral al acestei reconstrucţii, care păstrează echilibrul între ceea ce suntem şi ceea ce vrem să devenim”, se mai arată în document.
Sorin Grindeanu va ocupa funcția de președinte al partidului, iar secretarul general va fi Iulian Claudiu Manda.
Echipa de conducere include cinci prim-vicepreședinți: Bogdan-Gruia Ivan, Victor Negrescu, Marius Oprescu și Ionuț-Florin Pucheanu, alături de Corneliu Ștefan.
Printre vicepreședinți se numără: Daniel Băluță (Administrație Publică), Adrian-Dragoș Benea (Nord-Est), Gheorghe Cârciu (Identitate Națională & Diasporă), Francisk-Iulian Chiriac (Sud-Est), Mihnea-Cosmin Costoiu (Educație, Cercetare, Digitalizare & AI), Vasile Sebastian Dîncu (Afaceri Europene, Apărare & Siguranța Populației), Andrei Dolineaschi (Economie & Antreprenoriat), și Marius-Alexandru Dunca (Centru).
Alți vicepreședinți se vor ocupa de domenii specifice precum muncă și protecție socială (Doina Elena Fedorovici), București-Ilfov (Gabriela Firea), Sud (Adrian-Ionuț Gâdea), investiții și fonduri europene (Aladin-Gigi Georgescu), mediu și energie (Dumitrița Gliga), agricultură și turism (Romeo-Daniel Lungu), strategie legislativă (Silvia-Claudia Mihalcea), Vest (Laurențiu Nistor), Sud-Vest (Constantin Rădulescu), dezvoltare regională și infrastructură (Gheorghe Șoldan), politici publice și justiție (Adriana-Diana Tușa) și Nord-Vest (Gabriel-Valer Zetea).
De la Congresul PSD vor lipsi președintele României, Nicușor Dan, și liderii partidelor parlamentare din coaliție
Președintele Nicușor Dan, premierul Ilie Bolojan sau alți lideri ai coaliției nu au fost invitați de conducerea PSD să participe la Congres. În mod normal, la astfel de reuniuni sunt invitați din afara formațiunii. De această dată, social-democrații par să fi renunțat la cutumă.
Premierul Ilie Bolojan a lăsat să se înțeleagă că nu va fi prezent la eveniment. Șeful Guvernului a transmis totuși un mesaj către PSD, într-o intervenție la Digi 24: „Le doresc succes şi responsabilitate. Fiecare dintre partidele din coaliţie are o responsabilitate în ceea ce priveşte guvernarea ţării noastre. Cu cât noi ne comportăm mai responsabil, cu atât rezultatele acestei guvernări vor fi mai bune”, a spus Bolojan, citat de evz.ro.
Și liderul UDMR, Kelemen Hunor, a confirmat că nu a primit invitație la Congresul PSD: „Este o decizie a lor, nu am primit invitație. Nu știu dacă alții au primit, dar nu cred”, a declarat acesta pentru presă.