Paul Pintea, senatorul care și-a falsificat CV-ul, a fost prins la volan fără permis. Parlamentarul mai avea o condamnare de un an şi cinci luni de închisoare cu suspendare pentru o faptă similară

Senatorul Paul Ciprian Pintea, care a intrat în Parlament pe listele POT, a fost prins din nou conducând fără permis. El are deja o condamnare de un an şi cinci luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 2 ani, pentru că a condus o maşină fără a avea permis.
Alina Costache
08 nov. 2025, 16:02
Paul Pintea, senatorul care și-a falsificat CV-ul, a fost prins la volan fără permis. Parlamentarul mai avea o condamnare de un an şi cinci luni de închisoare cu suspendare pentru o faptă similară

Paul Pintea, senatorul care și-a falsificat CV-ul, a fost prins la volan fără permis. În luna iunie, el a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) pentru conducerea unui autovehicul fără permis, iar dreptul de a conduce îi fusese suspendat.

Conform IPJ Zalău, vineri, în jurul orei 23.57, poliţiştii Serviciului Rutier au observat un autoturism al cărui şofer nu a oprit la semnalul regulamentar, iar poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia.

Maşina a fost oprită la scurt timp, iar la volan se afla senatorul Paul-Ciprian Pintea, în vârstă de 37 de ani, din Zalău, relatează presa locală.

În urma verificărilor, poliţiştii au constatat că parlamentarul avea dreptul de a conduce suspendat.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat un rezultat negativ.

Citește și: Titus Corlățean, nervos după ce PSD l-a luat în partid pe senatorul POT, Paul Pintea: „Unii se duc prea departe! Refuz să fiu umilit! Mă voi opune categoric”

Pe numele acestuia a fost deschis un nou dosar penal pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană al cărei permis este suspendat, faptă prevăzută de art. 335 alin. (2) din Codul penal. Dosarul va fi înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, competenţa fiind stabilită de calitatea de senator a celui în cauză.

De asemenea, senatorul a fost sancţionat contravenţional pentru refuzul de a opri la semnalul poliţiştilor rutieri, conform prevederilor art. 31 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Senatorul a fost condamnat de ICCJ în aprilie anul acesta, la un an şi cinci luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 2 ani, pentru că a condus o maşină în condiţiile în care avea permisul suspendat. El este obligat şi să presteze muncă în folosul comunităţii la Primăria Zalău sau la Spitalul Judeţean Zalău. Decizia magistraţilor nu este definitivă. El a contestat decizia, pronunţarea fiind aşteptată în 8 decembrie.

Paul Ciprian Pintea a intrat în Parlament pe listele POT în toamna anului trecut şi în prezent este senator neafiliat.

El a intrat în atenţia publică după ce în CV-ul său oficial au fost sesizate mai multe nereguli referitoare la studii. În biografia de pe site-ul Senatului, Ciprian Pintea susţinea, conform HotNews, că a făcut Liceul Mihai Viteazul din Zalău (Liceul Tehnologic Mihai Viteazul, n.r.) între 2000 şi 2004. În septembrie 2000, când începea anul şcolar, acesta avea 12 ani şi 10 luni. Ulterior, şi-a schimbat datele, a trecut alţi ani pentru perioada liceului: 2001-2005, „pe care l-a absolvit cu diploma de bacalaureat”.

O altă informaţie care apare modificată din CV-ul său este cea referitoare la cursurile realizate după liceu. La două decenii după liceu, mai exact. Paul Ciprian Pintea a menţionat, iniţial, că în 2024 a început cursuri online „business management” – tip Cambridge la „Academic Singles” – Business Academy. După ce mai mulţi utilizatori Facebook au atras atenţia că Academic Singles este numele unui serviciu de dating online, acesta a scos respectiva menţiune din CV, conform Snoop.ro.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Bogdan Baratky, concluzie amară pentru jucătorul Rapidului după „Primvs Derby”: „Cu lotul valid, va fi greu să îl mai regăsim titular”
Capital.ro
Salarii de peste 6.000 de euro. Meseriile care schimbă calculele românilor
Playtech.ro
Românii cheltuie mai puțin pentru servicii. Domeniile în care încasările au scăzut cel mai mult în 2026
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
A spus care ar fi motivul real pentru care Baiaram nu a plecat încă de la Craiova: ”Asta e de fapt povestea!”
MediaFlux
Războiul merdenelelor vs. croissante continuă, chiar dacă La Mița Biciclista și Edmond Niculușcă și-au pus cenușă în cap și și-au cerut, târziu, scuze. Nea Mihai a dat lovitura, în timp ce primarul Ciucu s-a băgat și el în seamă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat