Fostul senator PSD Marius Isăilă, care a încercat să-l mituiască pe ministrul Apărării cu 1 milion de euro, arestat pentru 30 de zile

Tribunalul Bucureşti a admis vineri cererea DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a fostului senator Marius Ovidiu Isăilă, acuzat de cumpărare de influenţă, după ce ar fi promis intervenţii la ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, în legătură cu încheierea unor contracte între o firmă privată şi compania naţională Romtehnica.
Alina Costache
07 nov. 2025, 20:01
Fostul senator PSD Marius Isăilă, care a încercat să-l mituiască pe ministrul Apărării cu 1 milion de euro, arestat pentru 30 de zile

Potrivit anchetatorilor, Marius Isăilă ar fi promis indirect, printr-o persoană (martor în cauză), suma de 1 milion de euro pentru ministrul Apărării.

Fostul senator PSD Marius Isăilă, arestat pentru 30 de zile

Joi, suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar vineri, magistraţii Tribunalului București au decis reţinerea acestuia pentru 30 de zile.

„Procurorii din cadrul DNA – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 06 noiembrie 2025, a inculpatului I.M.O., persoană fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

Citeste si Noi STENOGRAME bombă în dosarul fostului senator Isăilă, care ar fi încercat să-l mituiască pe ministrul Ionuț Moșteanu: „Poa’ să vină și mama DNA-ului, având în vedere starea de urgență și de necesitate”

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt. În datele de 09 și 15 octombrie 2025, în București, inculpatul I.M.O. ar fi promis indirect, printr-o persoană (martor în cauză), suma de 1 milion de euro pentru ministrul Apărării, promisiuni care au fost reiterate în data de 24.10.2025, inculpatul având reprezentarea că ministrul Apărării și-ar putea exercita influența asupra conducerii C.N. Romtehnica S.A., cu acționar unic Ministerul Apărării, pentru a determina încheierea unor contracte comerciale între această societate de stat și o societate privată„, se arată în comunicatul DNA.

Deşi comunicatul DNA nu menţionează niciun nume, surse judiciare au confirmat pentru Agerpres că este vorba despre fostul senator Isăilă.

Ministrul Moşteanu, martor în dosar

Într-o postare pe Faceboo, ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, confirmă faptul că o persoană a încercat să-i ofere şpagă un milion de euro pentru a facilita un contract cu compania naţională Romtehnica, însă precizează că a refuzat „categoric” orice întâlnire cu persoana respectivă.

„Lupta împotriva corupţiei nu e un slogan pentru mine, e o linie roşie. Recent, o persoană a încercat să îmi cumpere influenţa cu un milion de euro pentru a facilita un contract cu Romtehnica. Am refuzat categoric orice întâlnire cu acea persoană.

Citeste si Marius Isăilă, fost senator PSD, i-ar fi promis lui Ionuț Moșteanu o mită de 1 milion de euro pentru ca Romtehnica să încheie un contract cu o societate privată. A fost reținut de DNA

Sunt martor în dosar şi sprijin pe deplin autorităţile pentru clarificarea faptelor. Ştiu că deranjez multe socoteli ca ministru al Apărării şi, probabil, de aceea s-au înmulţit atacurile şi fake news-urile împotriva mea. Nu mă voi da la o parte niciun milimetru”, spune Moşteanu într-un mesaj postat vineri pe Facebook.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
„Gigi Becali a interzis la Palat un mare om de fotbal”. Gluma zilei, inspirată din cartea lui Marcel Pușcaș
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT