Apare taxa pe colete, lovitură pentru Temu, Shein şi Trendyol

Italia va introduce o taxă pe coletele de mică valoare din afara UE, pentru a proteja industria modei.
Filip Stan
12 nov. 2025, 21:04
Apare taxa pe colete, lovitură pentru Temu, Shein şi Trendyol

Guvernul italian pregăteşte taxa pe colete poştale cu valoare redusă provenite din afara Uniunii Europene, în special din China, ca parte a unui plan de protejare a industriei modei de importurile ieftine ale platformelor online precum Shein şi Temu, au declarat oficiali de rang înalt citaţi de Reuters.

”Măsurile noastre vor intra în vigoare până la sfârşitul acestui an”, a anunţat ministrul Industriei, Adolfo Urso, precizând că taxa va viza trimiterile cu o valoare sub 150 de euro.

ANAF a intrat în posesia listei cu românii care trimit colete cu plata ramburs. Cei care au încercat să fenteze sistemul au fost introduși automat într-o campanie de conformare voluntară

Iniţiativa este în linie cu o propunere discutată la nivelul Uniunii Europene, care prevede aplicarea unei taxe similare pentru toate statele membre. Ministrul economiei, Giancarlo Giorgetti, a cerut ca această taxă europeană să fie implementată mai devreme – în 2026, şi nu în 2028, cum este prevăzut în prezent.

”Avem nevoie de reguli europene ferme şi rapide pentru a opri agresiunea non-europeană care ne invadează piaţa cu produse ieftine şi nereglementate”, a spus Giorgetti într-o declaraţie.

Potrivit datelor Comisiei Europene, autorităţile vamale din UE au procesat în 2024 aproximativ 4,6 miliarde de colete de mică valoare cumpărate online, dintre care 91% proveneau din China, dublu faţă de 2023.

DOCUMENT. Șefii și inspectorii ANAF, ONJN și de la Vamă pot fi testați poligraf, se pun taxe pe criptomonede şi pe coletele din afara UE. LISTA completă a măsurilor din pachetul II

Măsura Italiei urmează să fie inclusă ca amendament la bugetul pe anul viitor, în următoarele săptămâni. Federaţia italiană a modei, Federazione Moda Italia–Confcommercio, a salutat decizia, considerând-o ”un pas important spre limitarea fenomenului ultra-fast fashion”.

”Apreciem intenţia guvernului de a aborda, prin această lege bugetară, impactul economic şi ecologic generat de moda ultra-rapidă, care drenează resurse importante din economia şi bugetul statului”, a transmis federaţia într-un comunicat.

DailyBusiness
Doi muncitori îngropați de vii la 5 metri sub pământ, într-o localitate din Prahova, după surparea unui mal. Pompierii militari intervin de urgență
Spynews
Francisca și TJ Miles au aflat sexul bebelușului! Cele mai emoționante imagini cu cei doi
Fanatik.ro
Cine este ministrul din guvernul Bolojan care a trecut în declarația de avere cadouri de 40.000 de euro pentru copiii săi. De unde provin banii
Capital.ro
Călin Georgescu, colaborator SIE? Nicușor Dan, declarație privind alegerile prezidențiale din 2024: Există mai multe informări
Playtech.ro
Are sau nu dreptul angajatorul să te concedieze după ce revii din concediul de creștere copil. Ce spune legea
Adevarul
O femeie care susținea că o statuie a Fecioarei Maria plânge cu lacrimi de sânge, trimisă în judecată pentru fraudă. A strâns 365.000 de euro din donații
wowbiz.ro
Ea este femeia care i-a stat alături lui Horia Moculescu în ultimele clipe de viață! Compozitorul s-a stins abia după sosirea ei la spital: „Am știut că mă va aștepta”
Economica.net
Noi taxe! Cât vom plăti în plus şi pentru ce
kanald.ro
Tatăl bărbatului care a i-a luat viața Mihaelei, tânăra mămică din Teleorman, a fost arestat: „Nu-mi pare rău de ea!”. Știa de planul pus la cale de fiul lui și nu regretă fapta comisă de acesta
iamsport.ro
Fostul atacant al lui Dinamo a izbucnit la adresa lui Gigi Becali: ”Îl votai și pe Fane Spoitoru?!”
MediaFlux
Fără bilet de trimitere la medic. Ce pacienți sunt vizați de această măsură
stirilekanald.ro
Anunț important pentru românii cu probleme de sănătate!
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume