Potrivit anchetatorilor, afaceristul care locuiește în Austria ar fi coleg, în rețeaua condusă de generalul SIE în rezervă, cu Silviu Pîrvu-Ularu, partenerul său din mai multe firme.
Rețeaua ar fi și în spatele unui plan prin care Călin Georgescu să scape de interdicția de părăsire a țării. Conform unor stenograme, Dănuț Hanț Constantin, numit ”Costi”, l-ar fi angajat fictiv la firma lui din Austria pe fostul candidat pentru Cotroceni.
”Costi l-a angajat pe Georgescu în Austria la firmă, că ăștia nu-i dădeau voie să plece din țară, și face notificare acuma că, știi, n-au voie, conform legii, să-ți interzică dreptul la muncă, știi? Și i-a făcut hârtie Costi că e așteptat la servici în Austria”, spunea Ularu, într-o discuție interceptată de anchetatori.
Călin Georgescu a subliniat însă că nu a avut niciun ”contact, colaborare, discuție sau alt tip de raport profesional ori personal cu persoanele menționate”, respectiv cele din rețeaua descoperită de anchetatori.
”Nu le cunosc și nu am fost implicat în niciuna dintre situațiile vehiculate. Orice afirmație care sugerează o astfel de implicare este nefondată. Nu voi transforma un neadevăr într-o scenă, dar nici nu voi accepta răspândirea de informații care aduc atingere valorilor fundamentale în care cred și pe care le susțin: democrație, libertate și demnitate umană”, a comunicat Călin Georgescu, pe Facebook.
Numele afaceristului care locuiește în Austria a apărut și într-un alt dosar, în care acesta a fost dat în judecată pentru neplata facturilor la curent din România!
Astfel, Dănuț Hanț Constantin apare ca pârât la Judecătoria Hunedoara, în timp ce reclamant este ENEL Energie SA, scrie fanatik.
Furnizorul de energie electrică, cumpărat între timp de PPC, l-a dat în judecată pe afacerist pentru a obține de la acesta 1.937,51 de lei debit principal, plus penalităţi de întârziere de 102,68 lei.
În dosarul respectiv se menționează se arată că procedura de citare a pârâtului nu a fost realizată, constatându-se că acesta nu este cunoscut la adresa indicată de reclamant. În acest context, instanţa a pus în vedere celor de la ENEL să facă dovada domiciliului pârâtului.
La termenul din 27 ianuarie 2022, instanța a menționat că ENEL a cerut citarea lui Dănuț Hanț Constantin prin publicitate. De asemenea, prin adresa din ianuarie 2021, instanţa, ca urmare a verificărilor efectuate în Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPAB), din care a reieşit că pârâtul are domiciliul în Austria din 2014, i-a pus în vedere reclamantei să facă dovada domiciliului din Austria al pârâtului, iar reclamanta a solicitat din nou citarea prin publicitate a acestuia. Prin încheierea pronunţată la data 5.01.2022, instanţa a admis cererea reclamantei şi a încuviinţat citarea pârâtului prin publicitate, numindu-se un curator special dintre avocaţii Baroului Hunedoara. Totodată, a fost stabilită în favoarea curatorului special şi în sarcina reclamantei o remuneraţie provizorie în sumă de 940 lei, încheierea fiind comunicată reclamantei ENEL la data de 5.01.2022, mai precizează sursa citată.
Având în vedere că pentru termenul de judecată din 29 aprilie 2022 reclamantul nu a achitat onorariul curatorului în cuantum de 940 lei, astfel că nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei şi nu şi-a îndeplinit obligaţii determinante pentru desfăşurarea normală a procesului, aceea de a achita onorariul curatorului în cuantum de 940 lei, instanţa a apreciat că devin incidente prevederile art. 242 al. 1 Cod proc.civ, în sensul că prin neîndeplinirea cerinţelor stabilite de instanţă, este perturbată normala desfăşurare a procesului, nefiind acreditată cu certitudine voinţa reclamantului de a acţiona în justiţie în cauza de faţă, incertitudine apreciată de instanţă prin prisma elementelor mai sus evocate. Pentru aceste considerente, instanţa va dispune suspendarea judecăţii, reţinând neîndeplinirea de către reclamant a obligaţiei legale de a achita onorariul curatorului în cuantum de 940 lei, se arată în dosarul consultat de FANATIK.
Din verificarea actelor de la dosar a rezultat că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 27.04.2022, când cauza a fost suspendată, dată de la care dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, pentru îndeplinirea obligaţiilor legale stabilite de instanţă. Orice cerere de chemare în judecată se perimă dacă a rămas în nelucrare timp de 6 luni. Instanța a arătat că în cauză nu s-a mai efectuat nici un act de procedură în intervalul termenului de perimare. Potrivit legii, perimarea se poate constata şi din oficiu. S-a constatat că în dosar nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, de mai mult de 6 luni, aşa încât se va admite excepţia perimării acţiunii invocată din oficiu şi, pe cale de consecinţă, se va constata perimată acţiunea civilă formulată de reclamantul ENEL Energie S.A. în contradictoriu cu pârâtul Dănuț Hanț Constantin, având ca obiect cerere de valoare redusă. Această decizie a fost luată la 9 decembrie 2022.