Nicușor Dan și Ilie Bolojan, întâlniri la București cu premierul Republicii Moldova. ”Aderarea la Uniunea Europeană este singura opţiune în măsură să răspundă aspiraţiilor”

Premierul Republicii Moldova a avut joi, la București, întâlniri cu președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan, prilej cu care oficialii români au reiterat susținerea pentru aderarea țării vecine la Uniunea Europeană. Au fost subliniate, de asemenea, proiectele comune de natură economică, în special referitoare la energie și transporturi.
Alina Costache
13 nov. 2025, 15:58
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, întâlniri la București cu premierul Republicii Moldova. ”Aderarea la Uniunea Europeană este singura opţiune în măsură să răspundă aspiraţiilor”

După discuțiile de la Palatul Victoria, premierul Ilie Bolojan și omologul său din Republica Moldova au susținut o conferință de presă comună.

”România a fost, este şi va rămâne partenerul strategic şi cel mai apropiat susţinător al Republicii Moldova. Faptele o demonstrează. Aşa cum am agreat în cadrul discuţiilor noastre, vom menţine un dialog extrem de dinamic între miniştrii noştri. Trebuie să continuăm şi să aprofundăm proiectele comune, deja angajate sau pe care le vom decide împreună în viitor, în beneficiul cetăţenilor de pe ambele maluri ale Prutului”, a spus, cu această ocazie, prim-ministrul României.

Bolojan a detaliat apoi mai multe proiecte de pe ”lista lungă” a cooperării bilaterale.

”Sunt multe domenii şi proiecte unde lucrăm foarte strâns şi o să enumăr câteva exemple, deşi lista este mult mai lungă. Interconectarea infrastructurilor noastre de energie şi transporturi, cum ar fi linia electrică Suceava-Bălţi, reabilitarea şi electrificarea conexiunii feroviare Iaşi-Ungheni, cu fonduri europene, construcţia podului Ungheni, care va fi legat la autostrada A8, fiind primul pod peste Prut construit în ultimii 60 de ani”, a subliniat premierul României.

Citește și Nicușor Dan a semnat decretul. Numire-bombă la Cotroceni!

Ilie Bolojan a enumerat, printre proiectele comune, și pe cele privind facilitarea tranzitului la punctele de frontieră, cu obiectivul de a reduce timpul de aşteptare, un lucru important pentru cetăţenii din ambele state şi pentru companii, în contextul în care România este cel mai important partener comercial al Republicii Moldova.

Tot Bolojan a vorbit despre cooperarea în domeniul securităţii, pe fondul riscului generat de agresiunea rusă în Ucraina şi cooperarea în domenii ”de suflet” precum cultura şi educaţia.

”Vom lucra îndeaproape cu guvernul dumneavoastră, deoarece aderarea la Uniunea Europeană este singura opţiune în măsură să răspundă aspiraţiilor de viitor şi să ducă la creşterea nivelului de trai al cetăţenilor Republicii Moldova. Susţinem şi angajamentele de reformă ale Chişinăului, necesare nu numai în procesul de aderare, dar mai ales pentru dezvoltarea Republicii Moldova. E nevoie ca la nivelul Uniunii Europene să găsim rapid soluţii pentru deschiderea primelor clustere de negociere cu Republica Moldova, iar România susţine ferm acest obiectiv”, a concluzionat premierul României.

La rândul său, premierul Republicii Moldova a subliniat că țara sa, datorită ajutorului românesc și european, să nu mai fie dependentă de gazul din Rusia.

”Moldova a reuşit în aceşti ani, datorită sprijinului românesc şi european, să nu mai depindă de gazul rusesc, devenind dintr-un consumator vulnerabil un partener regional activ şi un partener cheie în coridorul vertical de gaze care conectează Grecia, Bulgaria, România, Moldova şi Ucraina. Vrem să extindem cooperarea. Pentru noi este important contractul semnat între Energocom şi OMV Petrom pentru a accesa gaze din Neptun Deep. Invităm companiile de pe piaţă românească cu experienţă în producerea energiei verzi şi sisteme de stocare să participe la licitaţii de la noi. De asemenea, ne-am exprimat intenţia de a participa la construcţia următorului bloc de la Cernavodă. (…)

Mulţumim României pentru accesul la piaţa de energie electrică, dar şi pentru sprijinirea integrării noastre în piaţa energetică europeană. Avem noi obiective de dezvoltare a infrastructurii energetice, pe lângă cele trei linii deja planificate să fie gata până în 2028, printre care Vulcăneşti – Chişinău este finalizată, practic, la 90 de procente. Vorbim de noi proiecte de interconectare cu România şi Ucraina: Vulcăneşti – Smârdan, Comrat – Smârdan şi Vulcăneşti – Artsyz, care să crească conectivitatea regională”, a spus Munteanu.

Pe de altă parte, șeful guvernului de la Chișinău a precizat că peste 1.600 de firme româneşti sunt prezente deja în Republica Moldova, România fiind principalul partener comercial şi principal investitor. Munteanu a vorbit și despre viziunea strategică în domeniul infrastructurii rutiere.

”Deja am început lucrurile la primul pod rutier pe Prut din ultimele şase decenii. Vrem să construim un nou pod la Albiţa, să punem în funcţiune conexiunea feroviară Cantemir – Fălciu şi să ne conectăm la reţeaua feroviară şi la autostrăzile româneşti”, a spus prim-ministrul moldovean, citat de digi24.

Președintele Nicușor Dan a punctat, și el, întâlnirea cu premierul din Moldova, subliniind că țara noastră ” rămâne cel mai sincer și ferm susținător al Republicii Moldova, pe toate palierele”.

”L-am primit astăzi la Palatul Cotroceni, în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului, pe Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu.
România rămâne cel mai sincer și ferm susținător al Republicii Moldova, pe toate palierele, în special în ceea ce privește modernizarea statului, reformele și integrarea europeană.
Am încurajat noul Guvern să acționeze hotărât și responsabil, având în centrul preocupărilor creșterea economică, bunăstarea cetățenilor Republicii Moldova și integrarea în Uniunea Europeană”, a scris șeful statului, pe Facebook.

Citește și Președintele Nicușor Dan: „Consolidăm postura de descurajare și apărare a NATO la Marea Neagră”

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Top 10 cele mai sănătoase alimente din lume. Ele îți asigură aportul de vitamine de care ai nevoie
Fanatik.ro
Cu ce se ocupă fosta jucătoare de tenis din Rusia, după retragere. La 40 de ani a început o meserie nouă
Capital.ro
Carte electronică de identitate 2026. Anul până când mai sunt valabile vechile cărți de identitate
Playtech.ro
Ce este cvadriciclul și de ce poate fi condus fără permis de conducere. Modelul Arora S2 care a luat foc are viteză maximă de 25 km/h
Adevarul
Trupele NATO au fost „bătute măr” de ucraineni în cadrul unor exerciții în Estonia. „Suntem condamnați”
wowbiz.ro
Imagini cumplite de la priveghiul familiei moarte în accidentul din Iași! Diana va fi înmormântată ținându-și fetița în brațe: „Dacă te-ar fi cunoscut părinții tăi…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bebeluș a murit după ce a băut lapte de... Vezi mai mult
iamsport.ro
”Pleacă dracului!”. Ce i-a spus Ilie Năstase lui Nicolae Ceaușescu de l-a ”înghețat” pe liderul comunist
MediaFlux
Trump știe cum poate Zelenski să câștige războiul. Sfatul președintelui SUA în relația cu Rusia
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat