Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a emis un comunicat de presă în care detaliază poziția sistemului judiciar în urma întâlnirii de miercuri, 12 noiembrie 2025, de la Palatul Cotroceni, pe tema pensiilor magistraților. Întâlnirea, convocată de președintele Nicușor Dan și la care au participat liderii coaliției de guvernare, președintele ÎCCJ și procurorul general, s-a încheiat fără un consens.
CSM confirmă eșecul negocierilor, dar subliniază că reprezentanții justiției au fost deschiși la dialog. Miza discuțiilor este uriașă, coaliția de guvernare susținând că dacă legea pensiilor magistraților (recent respinsă de Curtea Constituțională) nu este adoptată până pe 28 noiembrie, România riscă să piardă 231 de milioane de euro din PNRR. Magistrații contrazic vehement această interpretare.
În comunicatul oficial, CSM precizează că nu s-a ajuns la un numitor comun, deși reprezentanții săi au încercat să găsească soluții constituționale.
„Discuţiile nu au condus la o soluție agreată de toți participanții, cu toate că reprezentanții Consiliului au manifestat deschidere pentru rezolvarea problemelor analizate, astfel încât să fie identificate soluțiile optime care să asigure o abordare echilibrată și care să corespundă exigențelor subliniate constant în jurisprudența Curții Constituționale.”, a transmis CSM.
Consiliul explică în detaliu propunerea „rațională” pe care a înaintat-o la negocieri, menită să combată ideea că magistrații ar solicita pensii mai mari decât salariile din activitate.
„În concret, reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii au propus ca și pentru magistrați, ale căror pensii reprezintă doar 8,35% din cuantumul total al pensiilor de serviciu, să fie stabilită o soluție identică celei reglementate în cazul tuturor celorlalți beneficiari ai acestei categorii de pensii, soluție care ar conduce la acordarea unei pensii nete mai mici decât ultimul venit net din timpul activității.
Abordarea autorității judecătorești a fost și rămâne rațională, astfel încât nu s-a pus problema solicitării unei reglementări care să conducă la o pensie mai mare decât venitul, situație pe care de altfel chiar Consiliul Superior al Magistraturii a criticat-o în mai multe rânduri și care a fost corectată deja prin adoptarea Legii nr. 282/2023.”, arată CSM.
În cel mai tranșant punct al comunicatului, CSM afirmă că jalonul 215 din PNRR nu este condiționat de actuala modificare a pensiilor magistraților. Mai mult, aceștia susțin că jalonul fusese deja evaluat pozitiv de Comisia Europeană și că problema actuală a fost creată de invalidarea de către CCR a impozitării progresive, nu de pensiile magistraților.
„În ceea ce privește condiționalitatea din PNRR referitoare la pensiile de serviciu, reprezentanții sistemului judiciar au reiterat că îndeplinirea jalonului 215 nu depinde de modificarea regimului actual privind condițiile de pensionare a magistraților. În acest sens, modificările substanțiale operate sub acest aspect prin Legea nr. 282/2023 au fost deja evaluate pozitiv de Comisia Europeană care, prin evaluarea preliminară din data de 15 octombrie 2024, a considerat că acest jalon este îndeplinit.
Așa cum rezultă din scrisoarea Comisiei Europene din data de 25 martie 2025, redeschiderea evaluării pe acest jalon nu a fost determinată de aspecte privind condițiile de pensionare a magistraților, ci de invalidarea de către Curtea Constituțională a soluției fiscale referitoare la impozitarea progresivă a tuturor pensiilor.”, mai precizează CSM în comunicat.
Reprezentanții sistemului judiciar au susținut la Cotroceni propunerea venită de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) privind un „Acord pentru Justiţie şi Stabilitate Instituțională”.
„Toți reprezentanții sistemului judiciar au exprimat susținerea deplină a acestui demers de natură să asigure premisele pentru respectarea justiției în statul de drept și încetarea atacurilor politice asupra acesteia, pentru comunicarea publică responsabilă în relația cu autoritatea judecătorească și cooperarea instituțională loială, pentru adoptarea unor măsuri de stabilitate pentru magistrații aflați în activitate, dar și pentru responsabilitate și colaborare în vederea îndeplinirii angajamentelor din PNRR.
Acordul propus răspunde în detaliu nevoilor actuale ale justiţiei şi nu poate avea decât efecte benefice pentru buna funcţionare a puterii judecătoreşti.”, a mai transmis Consiliul.
Referitor la solicitările din Acord privind compensarea muncii suplimentare (generată de posturile vacante), CSM ține să precizeze că nu cere resurse financiare suplimentare de la buget.
„În altă ordine de idei, contrar unor luări de poziție exprimate în spațiul public, măsurile de stabilitate pentru magistrații aflați în activitate, propuse prin Acordul pentru Justiţie şi Stabilitate Instituțională, nu presupun alocarea unor resurse suplimentare, ci se referă la o redistribuire a resurselor financiare deja alocate în cadrul schemelor de personal aprobate şi bugetate.
Asemenea măsuri, susținute și anterior de Consiliu, ar fi de natură să asigure o soluție pentru eforturile deosebite pe care magistrații le depun în activitate, în condițiile unui volum imens de muncă, al schemelor de personal incomplete și al imposibilității bine cunoscute de compensare a muncii suplimentare prin acordarea de timp liber corespunzător.”, mai punctează CSM.
Comunicatul magistraților survine după ce președintele Nicușor Dan, deși a salutat principiul dialogului, a transmis că nu doar societatea, ci și magistrații trebuie să „fie mai ponderați în manifestările lor publice”, amintind că și el a fost „beștelit” public de unii reprezentanți ai justiției și menționând că salariile acestora sunt mult mai mari decât ale altor categorii.
CSM și-a încheiat comunicatul reiterând că înțelege „nevoia societăţii de echilibru” dar că rămâne „fidel misiunii sale constituţionale în a apăra garanţiile de independenţă ale justiţiei”.