Veste proastă pentru clienţii Hidroelectrica. Anunţ de ultimă oră şi de la PPC

Hidroelectrica a avut un profit net mai mic cu 34% în primele nouă luni, pe fondul scăderii producției de energie cu 23% din cauza vremii.
Viorel Dobran
14 nov. 2025, 22:28
Veste proastă pentru clienţii Hidroelectrica. Anunţ de ultimă oră şi de la PPC

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România și deținător al celei mai mari cote de furnizare pe piața concurențială, cu un portofoliu de clienți ce a depășit recent pragul de un milion, a raportat, vineri, o producție și, implicit, un profit net în scădere, în contextul unor condiții meteorologice neprielnice, dar și al unui management în schimbare, influențat de cerințele PNRR.

Grupul Hidroelectrica a înregistrat în primele nouă luni ale anului 2025 rezultate operaționale și financiare mai reduse față de aceeași perioadă a anului 2024 și sub nivelul bugetului aprobat inițial. Cu toate acestea, rezultatele se situează peste țintele prevăzute în bugetul rectificat, aprobat  pe 31 octombrie și adaptat condițiilor actuale de piață, confirmând capacitatea Grupului de a menține disciplina operațională și financiară, chiar și în condițiile unui context dificil, se arată în informarea transmisă vineri la Bursa de Valori București (BVB).

Black Friday la Hidroelectrica. Surpriză plăcută pentru toţi clienţii la sfârşitul acestei luni

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România, cu un portofoliu de energie 100% regenerabilă și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național.

Comapania vitală pentru un sector strategic, cu implicații în siguranță națională, este controlată de stat, care deține, prun Ministerul Energiei, 80,05% din acțiuni. Capitalizarea bursieră a acesteia ajunsese vineri seară, după închiderea bursei, la 54,2 miliarde de lei.

Hidroelectrica operează 188 centrale cu o capacitate hidroenergetică de 6,4 GW și deține și un parc eolian la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.

Principalele rezultate
Per ansamblu, energia produsă și vândută (netă) a scăzut cu 23%, iar achizițiile de energie din totalul volumelor vândute a crescut cu 149%.

„Cadrul operațional restrictiv, marcat de condiții hidrologice nefavorabile, a condus la o scădere cu 23% a producției nete de energie electrică comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent și a erodat parțial avantajul de cost al producției proprii”, arată compania.
Veniturile au fost cu 7% mai mici față de aceeași perioadă a anului 2024, iar marjele s-au comprimat: marja operațională a fost de 39%, iar marja netă, 35%, aspecte ce reflectă reconfigurarea structurii veniturilor, cu o pondere în creștere a segmentului de furnizare.

În primele nouă luni ale anului 2025, Grupul a înregistrat rezultate în linie cu bugetul rectificat, aprobat la 31 octombrie 2025 și adaptat noilor condiții de piață, profitul brut depășind țintele stabilite cu 5%. „Aceasta confirmă reziliența și capacitatea Grupului de a-și menține performanța în contextul unui mediu de piață provocator”, a transmis compania.

  • Producție de energie electrică neta în scădere cu 23% față de perioada similară a anului trecut
    Venituri în scădere cu 7% față de aceeași perioadă a anului 2024
    Marja operațională de 39%, în scădere cu 30% față de perioada similară a anului trecut
    Marja netă de 35%, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă a anului 2024
    Profitul net în scădere cu 34%, la 2.314 milioane RON de la 3.532 milioane RON
    Rezultatul pe acțiune în scădere cu 34%, la 5,14 RON/ acțiune de la 7,85 RON/ acțiune.

„În acest cadru, grupul Hidroelectrica a aplicat o politică comercială prudentă, a gestionat activ riscurile de preț și de volum și a calibrat dinamic mixul producție–achiziție, menținând o poziție financiară solidă și rezultate în linie cu bugetul rectificat aprobat la 31 octombrie 2025. Portofoliul de furnizare a crescut accelerat, confirmând repoziționarea către un model hibrid, cu ancorare comercială mai puternică și bază extinsă de clienți”, au precizat oficialii companiei.

Hidroelectrica are, începând din 4 noiembrie, un portofoliu ce a depășit un 1 milion de clienți casnici și non-casnici pe piața de furnizare către consumatorul final, după cum au anunțat oficialii companiei. Anunțul oficial vine să confirme ceea ce anunțase Mediafax, acum mai puțin de o lună, citând surse avizate, conform cărora pragul de un milion urma să fie atins în acest an.

„Achizițiile din piață au crescut, riscul de piață fiind gestionat prin contractare etapizată și disciplină comercială. Lichiditate robustă și gradul redus de îndatorare permit finanțarea planului de investiții. Eficiența operațională, optimizarea mixului producție–achiziție, dezvoltarea RES și proiectele de stocare, pentru a reduce expunerea structurală la variabilitatea hidrologică și a consolida reziliența pe termen lung, predictibilitatea în guvernanță rămân priorități ale grupului în perioada următoare”, potrivit companiei.

Pe scurt, rezultatele din acest trimestru reflectă:

  • o performanță financiară și operațională sub potențial, cauzată în principal de condițiile hidrologice nefavorabile; această situație a dus la o diminuare semnificativă a producției de energie electrică, influențând atât veniturile, cât și marjele de profit
    o tranziție strategică vizibilă spre un model hibrid, care integrează producția, trading–ul și furnizarea de energie electrică, având ca scop reducerea vulnerabilității la efectele sezonalității și la fluctuațiile pieței, oferind o mai bună stabilitate pe termen lung
    o presiune în creștere asupra marjelor, determinată în principal de creșterea ponderii segmentului de furnizare și și de volumul mai mare al achizițiilor din PZU
    o stabilitate financiară solidă, cu semnale de ajustare strategică necesară pentru a menține această poziție pe termen lung
    un context de guvernanță și management în schimbare, influențat de cerințele PNRR, precum și de reorganizarea conducerii companiei
    un efort constant de menținere a încrederii investitorilor, prin comunicare transparentă, abordare prudentă și repoziționare strategică, menite să asigure continuitatea și stabilitatea companiei pe piață.

Potrivit companiei, veniturile au totalizat 6,69 miliarde de lei, cu 7% sub nivelul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, cu o marjă operațională de 39% și o marjă netă de 35%, ceea ce reflectă diminuarea avantajului competitiv tradițional rezultat din costul scăzut al producției hidro proprii. „Creșterea dependenței de piața angro de energie și reconfigurarea structurii veniturilor, cu o pondere în creștere a segmentului de furnizare, au influențat nivelul marjelor”, se arată în raport.

 

PPC a inaugurat un nou parc fotovoltaic mare în România, de 130 MW, la sud de București 

Pentru construcția noului parc fotovoltaic au fost utilizate 227.240 de panouri bifaciale. Se preconizează că producția anuală estimată de energie a proiectului va depăși 193 GWh, suficientă pentru a satisface nevoile energetice a peste 48.500 de gospodării.Odată operațional, se estimează că parcul fotovoltaic de la Călugăreni va împiedica eliberarea în atmosferă a circa 116.000 de tone de CO₂ anual.

Super-ofertă de la PPC. Tariful oferit este mai mic decât cel de la Hidroelectrica!

Directorul Executiv Adjunct al RES PPC Group, Konstantinos Mavros, a declarat: „Ne menținem angajamentul față de strategia Grupului de a deveni un pilon energetic principal în regiunea extinsă a Europei de Sud-Est. Noul parc fotovoltaic din România confirmă poziția noastră dominantă pe piața românească de energie regenerabilă. Continuăm să dezvoltăm în mod constant portofoliul verde, cu diversificare geografică și tehnologică, pentru a valorifica la maximum avantajele tranziției verzi și ale pieței energetice interconectate.”

Noul parc fotovoltaic face parte dintr-un acord între Grupul PPC și Metlen Energy & Metals pentru proiecte de energie regenerabilă. Un total de 460 MW de parcuri fotovoltaice, parte a unui acord cu Metlen Energy & Metals, urmează să fie finalizat până la sfârșitul anului.

Mai multe detalii, pe economica.net

DailyBusiness
Doi muncitori îngropați de vii la 5 metri sub pământ, într-o localitate din Prahova, după surparea unui mal. Pompierii militari intervin de urgență
Spynews
O tânără din Bacău, găsită decedată, lângă o șină de cale ferată. Ar fi fost ucisă aseară. Autorul este în continuare căutat
Fanatik.ro
Un jucător de tenis s-a logodit cu fiica celebrului Pavel Nedved, fost jucător la Juventus: ”Până la moarte și dincolo de ea!”
Capital.ro
Românii care trebuie să schimbe buletinul. S-a dat termen de 30 de zile. Se aplică amendă dacă nu este actualizat
Playtech.ro
Cum îți dai seama că moarea e bună. Semnul care arată că varza e reușită
Adevarul
Elevi medaliați internațional nu mai primesc burse sportive, după o decizie a Ministerului Educației. Părinții se revoltă
wowbiz.ro
Primele rezultate ale autopsiei în cazul Sarei, fetița de 2 ani moartă pe scaunul stomatologic! Ceea ce s-a aflat acum e de-a dreptul șocant
Economica.net
Noi taxe! Cât vom plăti în plus şi pentru ce
kanald.ro
Incredibil ce detaliu important au ignorat cei de la cabinetul stomatologic unde s-a stins fetița de doi ani! Mesajul care răstoarnă investigațiile
iamsport.ro
Șocant! 'Nostradamus' Ion Țiriac anunță miliarde de morți: 'Unde îi îngropi pe toți'. Scenariu apocaliptic
MediaFlux
Crește vârsta de pensionare. Graficul complet și cum se depune cererea pentru pensie
stirilekanald.ro
„Crema este magistrală, este făcută în laborator” Ancuța Cîrcu răspunde acuzațiilor că ar fi vândut ilegal creme cu mercur: „Sunt femei care nu sunt emancipate”
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume