Populația Europei îmbătrânește și în același timp rata natalității scade. Speranța de viață este din ce în ce mai mare. Tot mai puțini oameni contribuie la finanțarea sistemelor publice, din care tot mai mulți oameni vor retrage bani pentru perioade mai lungi de timp. În același timp, perturbările tehnologice reduc ponderea veniturilor din muncă în produsul intern brut.
Din 2006, pensiile din Danemarca au fost corelate cu speranța de viață. Vârsta actuală de pensionare este de 67 de ani și va crește la 68 de ani în 2030 și apoi la 69 de ani în 2035. Ulterior, Parlamentul danez a aprobat o nouă creștere: toți cei născuți după 31 decembrie 1970 nu se vor pensiona până la vârsta de 70 de ani. Aceasta face ca Danemarca să aibă cea mai mare vârstă de pensionare din toată Europa, scrie ziarulromanesc.de.
Primii pensionari în vârstă de 70 de ani vor ieși din câmpul muncii în 2040.
Alte țări, precum Italia, au corelat vârsta de pensionare cu speranța de viață. În prezent, este la 67 de ani și ar putea fi ajustată în sus în 2026. În Franța, vârsta standard de pensionare este de 64 de ani – ajustarea din 2023 a fost însoțită de proteste aprige.
Doar ca reformele pensiilor eșuează în continuare deoarece politica prevalează asupra economiei. Tranzițiile demografice sunt previzibile, costurile lor sunt măsurabile, iar instrumentele politice necesare pentru a aborda consecințele lor există deja. Dar reformele eșuează atunci când se ciocnesc cu stimulentele electorale și neîncrederea publicului, scrie Digi 24.
Javier Díaz Giménez, profesor de economie la IESE Business School, Universidad de Navarra , și Julián Díaz Saavedra, profesor asociat la Universidad de Granada, au făcut o analiză într-un articol dedicat reformei sistemelor publice de pensii din Europa.
O parte a soluției constă în incorporarea unor noi mecanisme de ajustare automată sau a unor norme care adaptează pensiile la realitățile economice și demografice în schimbare. Aceste mecanisme fac sistemele de pensii mai previzibile și mai credibile și reduc dependența lor de o serie de reforme ad-hoc care sunt pline de dificultăți politice. Giménez și Saavedra propun, de asemenea, compensarea lucrătorilor și a pensionarilor care suportă greul reducerii pensiilor. Acest lucru s-ar realiza printr-un transfer unic de active lichide de la guvern către gospodării. Dezavantajul acestei politici este că guvernele ar trebui să finanțeze aceste plăți, cel mai probabil prin emiterea de noi datorii publice. Dar, așa cum s-a mai văzut, reformele care sunt impuse fără nicio încercare de a compensa pe cei care pierd sunt foarte des anulate. Alegătorii în vârstă care se gândesc la pensionare – și numărul acestora crește pe zi ce trece – vor bloca orice încercare de a le reduce beneficiile, dacă nu vor înțelege că vor fi compensați pentru pierderile suferite.