Termoenergetica a anunțat că sute de locuințe din București vor rămâne fără apă caldă și fără căldură. Ce zone sunt afectate

Aproximativ 500 de imobile din Capitală vor fi afectate de sistarea furnizării de apă caldă și căldură, anunță Termoenergetica. Se vor face unele lucrări de reparație și remediere a avariilor apărute pe conductele rețelei termice primare în mai multe zone ale orașului.
Alina Costache
17 nov. 2025, 20:54
Termoenergetica a anunțat că sute de locuințe din București vor rămâne fără apă caldă și fără căldură. Ce zone sunt afectate
Termoenergetica a anunțat că sute de locuințe din București

Termoenergetica București a anunțat că intervențiile sunt necesare pentru menținerea funcționării sistemului și pentru înlocuirea sau repararea porțiunilor de conducte degradate.

În Sectorul 2 și pe o parte din Sectorul 3, se intervine pe o conductă cu diametrul de 600/500 mm aflată pe Calea Moșilor și pe Bulevardul Corneliu Coposu. Reparațiile impun oprirea furnizării agentului termic pentru 11 puncte termice care alimentează 121 de blocuri, în intervalul 17 noiembrie, ora 09:00-21 noiembrie, ora 23:00. Conducta din această zonă, pusă în funcțiune în 1990, a ajuns la 35 de ani de exploatare.

Citește și: Centralele de apartament vor fi interzise. Alerta lansată de directorul Termoenergetica: „Este o chestiune de ani până când for fi interzise. Este inevitabil”

Pe Bulevardul Liviu Rebreanu din Sectorul 3 se lucrează la o conductă preizolată cu diametrul de 600 mm. Intervenția presupune sistarea agentului termic pentru 11 puncte termice, care deservesc 77 de blocuri, în aceeași perioadă 17-21 noiembrie.

Pe Bulevardul Unirii se repară o conductă cu diametrul de 800 mm, ceea ce afectează 5 puncte termice și 44 de blocuri, între 18 noiembrie, ora 09:00, și 21 noiembrie, ora 23:00. Această porțiune de rețea, pusă în funcțiune în 1990, are 35 de ani de funcționare.

Pe strada Sgt. Nițu Vasile nr. 29A se intervine asupra unei conducte cu diametrul de 600 mm, iar lucrările necesită oprirea furnizării agentului termic către 9 puncte termice care deservesc 106 blocuri și un agent economic. Operațiunile au loc între 17 noiembrie, ora 09:00, și 21 noiembrie, ora 23:00. Conducta din zonă funcționează din 1983 și are o vechime de 42 de ani.

Pe Calea Văcărești, sunt programate reparații la o conductă cu diametrul de 800 mm, ceea ce impune sistarea furnizării de apă caldă și căldură pentru un punct termic ce deservește 21 de blocuri și un agent economic. Intervenția este programată între 18 noiembrie, ora 09:00, și 20 noiembrie, ora 23:00. Conducta a fost pusă în funcțiune în 1987 și are o vechime de 38 de ani.

Termoenergetica: „Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora”

Pe Bulevardul Iuliu Maniu, în zona subtraversării pasajului Lujerului, are loc o lucrare de remediere a unei avarii la o conductă de 800 mm. Furnizarea agentului termic este sistată pentru un punct termic, PT 3 Uverturii, care alimentează 10 blocuri, în perioada 18 noiembrie, ora 09:00-19 noiembrie, ora 23:00. Conducta reparată datează din 1968 și are 57 de ani de funcționare.

La intersecția străzilor Valea Călugărească și Valea lui Mihai, se lucrează la racordul punctului termic „3/7”, respectiv o conductă de 200 mm. Intervenția constă în remedierea unei avarii la aerisirea conductei de 50 mm și necesită oprirea apei calde și a căldurii către punctul termic ce deservește 20 de blocuri. Lucrările sunt programate în data de 20 noiembrie, între orele 09:00 și 22:00. Conducta reparată a fost pusă în funcțiune în 1998 și are o vechime de 27 de ani.

Pe Bulevardul Constructorilor se intervine asupra unei conducte de 600 mm, iar lucrările determină oprirea agentului termic pentru 4 puncte termice care alimentează 94 de blocuri și imobile. Acestea au loc între 17 noiembrie, ora 09:00, și 18 noiembrie, ora 23:00. Conducta a fost pusă în funcțiune în 1980 și funcționează de 45 de ani.

Termenele iniţiale de repunere în funcţiune a sistemului de termoficare sunt estimate înainte de deschiderea şantierelor şi decopertarea galeriilor. Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor”, a transmis Termoenergetica București într-un comunicat.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Cum a câștigat Pancu din lojă derby-ul Petrolul – Rapid 0-2! Mutarea decisivă, dezvăluită de Andrei Vochin
Capital.ro
Primești bani ca să călătorești prin Europa timp de 8 săptămâni. Ce trebuie să facă persoana aleasă
Playtech.ro
Românii cheltuie mai puțin pentru servicii. Domeniile în care încasările au scăzut cel mai mult în 2026
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
A spus care ar fi motivul real pentru care Baiaram nu a plecat încă de la Craiova: ”Asta e de fapt povestea!”
MediaFlux
Războiul merdenelelor vs. croissante continuă, chiar dacă La Mița Biciclista și Edmond Niculușcă și-au pus cenușă în cap și și-au cerut, târziu, scuze. Nea Mihai a dat lovitura, în timp ce primarul Ciucu s-a băgat și el în seamă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat