Judecătorii din Franţa au respins, din nou, cererea autorităţilor române de a-l extrăda pe Paul al României

Curtea de Apel din Paris a refuzat marți, pentru a treia oară, extrădarea prințului Paul al României către autoritățile române, decizia fiind luată pe motivul încălcării drepturilor omului. Hotărârea nu este definitivă, întrucât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Paris urmează să formuleze recurs.
George Russo
18 nov. 2025, 17:19
Judecătorii din Franţa au respins, din nou, cererea autorităţilor române de a-l extrăda pe Paul al României

Prințul Paul, descendent al regelui Carol al II-lea, este condamnat definitiv în România la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”. Sentința a fost pronunțată în decembrie 2020 de Înalta Curte de Casație și Justiție, care l-a găsit vinovat de cumpărare de influență și complicitate la abuz în serviciu.

În același dosar au fost condamnate 18 persoane, prejudiciul adus statului fiind estimat la cel puțin 145 de milioane de euro, conform agenției France Presse.

Potrivit procurorilor români, prințul Paul ar fi colaborat, începând cu 2006, cu o grupare de escroci pentru a obține ilegal retrocedări ale unor proprietăți pe care le revendica drept moștenitor al familiei regale. Dosarul Ferma Băneasa a vizat una dintre cele mai ample rețele de retrocedări ilegale investigate în România, implicând persoane influente din mediul public și privat.

Citeşte şi: Mitică Dragomir a cerut ordin de protecție împotriva activistului Marian Ceaușescu. Reacția protestatarului: „Nea Mitică, ești o doamnă, speriecioaso!” VIDEO

Paul al României a fugit din țară în decembrie 2020, înainte ca instanța supremă să pronunțe decizia definitivă. De atunci, el s-a stabilit la Paris, iar autoritățile române au emis pe numele său un mandat european de arestare. Cu toate acestea, Camera de extrădare a Curții de Apel din Paris a respins cererea României încă din noiembrie 2023, argumentând că nu i-ar fi fost respectat dreptul la un proces echitabil.

Situații similare s-au repetat și în alte state europene. La finalul lunii aprilie 2024, prințul Paul a fost reținut în Malta, însă și justiția malteză a respins cererea de extrădare formulată de România, invocând motive asemănătoare cu cele ale Franței.

Citeşte şi: Prezentarea avocatului italian care îi va reprezenta pe Dani Mocanu și fratele său: ”Avocatul de încredere al unora dintre cei mai mari traficanți”

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Mitică Dragomir dezvăluie discuția avută cu Gică Hagi: “Răzvan Burleanu i-a tras batista prin gură!”
Capital.ro
După temperaturile neobișnuit de mari, vine marea schimbare. Când sunt anunțați primii fulgi
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Ce să pui în dulap pentru ca hainele să nu capete miros de închis în sezonul rece
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte