Guvernul pregătește o amplă reformă a administrației centrale. Bolojan: Toate ministerele să aibă în vedere anul viitor o reducere a bugetului de salarii cu până la 10%

Premierul Ilie Bolojan a explicat, miercuri, într-un interviu pentru ȘtirileProTV.ro, că în 2026 toate ministrele vor trebui să reducă cheltuielile, astfel încât deficitul din bugetul de stat să înceapă să ajungă ”la un nivel sustenabil”.
Irina Dumitrescu
19 nov. 2025, 13:42
Guvernul pregătește o amplă reformă a administrației centrale. Bolojan: Toate ministerele să aibă în vedere anul viitor o reducere a bugetului de salarii cu până la 10%

Premierul Ilie Bolojan a declarat că în pachetul de reformă în administrație s-a prevăzut o ”anvelopă de recomandare”, ca toate ministerele să aibă în vedere pe anul viitor ”o reducere a cheltuielilor față de anul acesta cu până la 10% din anvelopa salarială”.

Șeful Executivului a insistat asupra faptului că acest lucru nu înseamnă neapărat concedieri. El a explicat că unii miniștri pot face reduceri de personal, ”dacă se constată, în urma analizei, că este personal excedentar”, însă alții ”pot să lucreze la sporuri” sau la alte măsuri de acest gen.

”Și atunci, în pachetul de reformă în administrație s-a prevăzut această anvelopă de recomandare, ca toate ministerele să aibă în vedere pe anul viitor o reducere a cheltuielilor față de anul acesta cu până la 10% din anvelopa salarială. Asta înseamnă că unii pot să facă reduceri de personal, dacă se constată, în urma analizei, că este personal excedentar – și în multe locuri avem această situație. Alții pot să lucreze la sporuri sau la alte măsuri de genul acesta, care să țină cheltuielile de salarii la un nivel rezonabil.

Citește și: SURSE Parlamentarii din PNL și PSD iau în calcul să voteze moțiunea de cenzură împotriva lui Ilie Bolojan

Dacă NU le ținem sub control, și din păcate, în ultimii ani au fost întotdeauna scăpate de sub control, între ceea ce îți estimezi la început de an și ceea ce atingi la final de an este o mare diferență. Pentru ca România să-și recâștige credibilitatea, pentru a ne scădea dobânzile, ceea ce s-a întâmplat acum, le-am scăzut cu aproximativ un punct procentual față de jumătatea anului, am recâștigat puțină încredere. Asta trebuie să continuăm și anul viitor, ca să ne scadă dobânzile în continuare.

Doar în felul acesta, crescând rating-ul țării, recâștigându-ne credibilitatea, ne vor scădea dobânzile în așa fel încât să ne putem rescadența anumite credite pe care le avem, iar ceea ce împrumutăm în anii următori pentru investiții să fie contractate la niște dobânzi mult mai mici.

Și, de exemplu, doar economiile făcute într-un an la datele pe care le-am obținut în ultimele luni înseamnă aproximativ 700 de milioane de lei, ceea ce este o sumă destul de importantă doar în câteva luni.”, a spus Ilie Bolojan la StirileProtv.

Întrebat dacă va discuta cu miniștrii săi și cu partenerii de coaliție despre aceste reduceri de cheltuieli ”cu până la 10%”, premierul Ilie Bolojan a declarat că ”vom clarifica cum controlăm această anvelopă”.

”Vom clarifica cum controlăm această anvelopă, pentru că aici e o problemă, deci să ne controlăm costurile. Cum luăm măsuri ca să ni le reducem treptat, treptat. Exact ce am făcut în această perioadă. Și măsurile care au fost adoptate în luna iulie, care au fost, bineînțeles, nepopulare, nici în exteriorul guvernului, când ai crescut taxa pe valoare adăugată, dar nici în interior, când ai tăiat sporuri, își arată rezultatele în prezent. În sensul în care ne-au crescut încasările. Asta este un efort care a fost făcut de către contribuabilii noștri de către Ministerul de Finanțe și le mulțumesc tuturor românilor pentru că au înțeles că trecem printr-o perioadă dificilă, dar ne-au scăzut și cheltuielile de funcționare ale statului, așa cum am precizat, pentru că am tăiat niște sporuri, n-am mai făcut angajări și am lucrat pe tema asta. Asta trebuie făcut și anul viitor, să nu mai creștem taxe și impozite.”, a mai spus Bolojan.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Cristiano Bergodi și-a ieșit din nou din minți! Scandal uriaș după Dinamo – U Cluj 2-1: italianul, ținut cu greu și eliminat!
Capital.ro
Ziua care va avea 25 de ore. De ce este atât de diferită trecerea României la ora de iarnă
Playtech.ro
Ai văzut pomi cu trunchiul învelit în alb? Motivul pentru care grădinarii fac asta toamna
Adevarul
Reclama românească în care Trump este ironizat subtil: „Nu se crede buricul pământului și nu provoacă conflicte”. Reacțiile internauților străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Atacantul a refuzat oferta de la FCSB și a semnat cu rivala roș-albaștrilor pe un salariu mai mic: ”Dacă nu dădeam gol, mă dădea Becali afară!”
MediaFlux
Se dau pensii mai mari. După doi ani de suspendare, creșterea pensiilor e semnificativă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat