Războiul din Ucraina se extinde în Rusia: Rafinărie de petrol aflată lângă Moscova, lovită într-un atac cu drone VIDEO / SUA somează Ucraina să cedeze teritorii Rusiei

O rafinărie din regiunea Riazan ar fi fost lovită într-un atac cu drone în noaptea de miercuri spre joi, potrivit relatărilor localnicilor, autoritățile confirmând doar existența atacului și izbucnirea unui incendiu provocat de resturi căzute.
Viorel Dobran
20 nov. 2025, 08:11
Războiul din Ucraina se extinde în Rusia: Rafinărie de petrol aflată lângă Moscova, lovită într-un atac cu drone VIDEO / SUA somează Ucraina să cedeze teritorii Rusiei

Ucraina ripostează pe teritoriul Rusiei după atacurile masive cu drone. O rafinărie de petrol din regiunea Riazan, la 180 de kilometri sud-est de Moscova, ar fi fost ținta unui atac cu drone în noaptea de miercuri spre joi, au relatat locuitorii din zonă.

Deși autoritățile locale nu au confirmat oficial avarierea rafinăriei, guvernatorul Pavel Malkov a anunțat că apărarea antiaeriană a doborât mai multe drone deasupra regiunii, iar resturile acestora au provocat un incendiu pe teritoriul unei întreprinderi.

„Noaptea trecută, apărarea antiaeriană a distrus drone deasupra regiunii Riazan. Din cauza căderii resturilor, a izbucnit un incendiu pe teritoriul unei companii”, a declarat Malkov.

El nu a precizat însă ce tip de obiectiv a fost afectat.

The Kyiv Independent notează că nu a putut verifica independent informațiile, iar armata ucraineană nu a comentat deocamdată incidentul.

Atacurile asupra instalațiilor petroliere și industriale din interiorul Rusiei s-au intensificat în ultimele luni, în contextul în care Ucraina încearcă să lovească infrastructura energetică ce alimentează efortul de război al Moscovei.

Pe 16 noiembrie, Statul Major ucrainean a anunțat lovituri asupra rafinăriei Novokuibyshevsk din regiunea Samara și asupra unui depozit de drone al unității rusești Rubikon.

Zelenski s-a întâlnit cu Erdogan în Turcia. Preşedintele Ucrainei vrea să propună noi schimburi de prizonieri cu Rusia

Regiunea Riazan se află la aproximativ 450 de kilometri de granița ucraineană din regiunea Sumî. Autoritățile ruse nu au furnizat detalii despre amploarea pagubelor.

Un atac rusesc la Ternopil ucide 25 de persoane, în timp ce Zelenski se întâlnește cu Erdogan, iar avioane NATO sunt ridicate pe fondul tensiunilor regionale.

Un atac masiv cu drone și rachete lansat de Rusia asupra orașului Ternopil, din vestul Ucrainei, a ucis cel puțin 25 de persoane, inclusiv trei copii, în timp ce președintele Volodimir Zelenski se afla în Turcia pentru a obține sprijin diplomatic împotriva invaziei Moscovei, scrie AP.

Atacul, unul dintre cele mai letale din ultimele luni, a devastat două blocuri de locuințe și a rănit zeci de oameni, subliniind extinderea razei loviturilor rusești în regiuni considerate până de curând sigure.

Autoritățile ucrainene au declarat că Rusia a lansat 476 de drone de atac și de diversiune, precum și 48 de rachete de diferite tipuri, vizând mai multe regiuni.

Apărarea antiaeriană a interceptat majoritatea rachetelor de croazieră, inclusiv cel puțin 10 doborâte de avioane F-16 și Mirage-2000 furnizate de Occident.

Ministrul de interne Ihor Klymenko a confirmat că 19 victime au murit arse de vii și că 24 de persoane sunt încă dispărute, echipele de salvare continuând căutările printre dărâmături.

Ternopil, aflat aproape de granița cu Polonia, era considerat până acum o zonă relativ sigură. Atacuri rusești în alte trei regiuni au rănit aproape 50 de persoane.

Zelenski se întâlnește cu Erdogan în timp ce presiunea diplomatică crește

Zelenski s-a întâlnit la Ankara cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan, încercând să intensifice presiunea internațională asupra lui Vladimir Putin și să readucă în discuție posibilitatea unei soluții negociate.

Turcia menține legături atât cu Kievul, cât și cu Moscova și joacă un rol-cheie de mediator în regiunea Mării Negre.

Zelenski a spus că așteaptă „anumite semnale din partea Statelor Unite”, referindu-se la noile sancțiuni americane împotriva sectorului petrolier rus, care intră în vigoare vineri.

Citeşte şi: Polonia, reacție dură după sabotajele feroviare atribuite rușilor. Închide ultimul consulat al Moscovei din țară!

Speculațiile privind participarea emisarului american Steve Witkoff au fost respinse ulterior de oficialii turci.

Între timp, secretarul armatei SUA, Dan Driscoll, a sosit în Ucraina pentru întâlniri cu oficiali de la Kiev, deși aceștia au negat că ar exista discuții imediate privind reluarea negocierilor de pace.

Atacul a declanșat reacții din partea NATO. România a ridicat de la sol două Eurofighter Typhoon și două F-16 după ce o dronă a pătruns în spațiul său aerian.

Polonia a mobilizat, de asemenea, avioane militare și a închis temporar două aeroporturi pentru a prioritiza aviația defensivă.

La Harkov, dronele rusești au rănit 46 de persoane și au avariat clădiri rezidențiale și infrastructură medicală.

Moscova a susținut că a vizat instalații energetice și obiective militar-industriale ucrainene și a afirmat că a doborât patru rachete ATACMS furnizate de SUA, lansate de Ucraina asupra orașului Voronej.

 

Putin anunţă construirea a 38 de noi reactoare nucleare la Conferinţa AI Journey, la Moscova, la care a fost primit de către un robot dansator. Centralele urmează să fie construite în Ural, Siberia şi Extremul Orient rus şi să dubleze capacitatea centralelor actuale
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat miercuri, a Conferinţa AI Journey, la Moscova, la care a fost primit de către un robot dansator, construirea a 38 de noi reactoare nucleare, relatează Euronews.

Rusia ”trebuie să dispună de o gamă completă de tehnologii şi de produse care-i sunt proprii în domeniul inteligenţei artificiale active”, a declarat el pe scena acestei a 10-a ediţii a conferinţei, care se desfăşoară în perioada 19-21 noiembrie în capitala rusă.

”Toate aceste modele trebuie să fie antrenate şi controlate în întregime de către specialişti ruşi, în toate etapele”, a subliniat el.

Şeful statului a susţinut un discurs de aproximativ 20 de minute. Liderul de la Kremlin a subliniat că înfiinţarea unor noi centre de date şi construirea unor noi instalaţii nucleare compacte în vederea alimentării acestora constituie o prioritate absolută a Rusiei.

”În mai puţin de 20 de ani, în principal în Ural, în Siberia şi în Extremul Orient, prevedem construirea a 38 de unităţi de producţie nucleară”, a anunţat el.

”Capacitatea lor totală va fi aproape echivalentă celei a tuturor centralelor nucleare care se află în prezent în seviciu”, a precizat Vladimir Putin.

Ucraina – Un plan american prevede cedarea unor teritorii către Moscova

Ucraina a primit miercuri o nouă propunere de pace din partea Statelor Unite, care prevede, printre altele, cedarea unor teritorii către Rusia şi reducerea cu jumătate a armatei sale, în momentul în care a suferit unul dintre cele mai sângeroase atacuri ruseşti din acest an.

Bombardamentele din noaptea de marţi spre miercuri, care au vizat în special regiunile din vestul ţării, îndepărtate de front, au făcut cel puţin 26 de morţi, dintre care trei copii, şi 92 de răniţi în oraşul Ternopil, unde un jurnalist AFP a văzut două clădiri cu ultimele etaje distruse.

Dar, în ciuda apelurilor Kievului de a intensifica presiunea asupra Moscovei, noul plan american, potrivit declaraţiilor făcute pentru AFP de un înalt oficial ucrainean sub anonimat, pare să preia condiţiile avansate anterior de Rusia, cerinţe denunţate de autorităţile ucrainene ca fiind echivalente cu o capitulare.

Propunerea include „recunoaşterea (anexării) Crimeei şi a altor regiuni cucerite de Rusia” şi „reducerea armatei la 400.000 de persoane”, a indicat această sursă. Ucraina ar trebui, de asemenea, să renunţe la toate armele sale cu rază lungă de acţiune.

„O nuanţă importantă este că nu înţelegem dacă este vorba într-adevăr de un plan al lui Trump sau al anturajului său”, a adăugat înaltul oficial ucrainean, care a considerat, de asemenea, că informaţiile privind atitudinea pe care Rusia ar trebui să o adopte în schimb sunt neclare.

Publicaţia americană Axios afirmase anterior că Washingtonul şi Moscova lucrau în secret la un plan pentru a pune capăt războiului declanşat de Moscova împotriva vecinului său în urmă cu aproape patru ani. Kremlinul a refuzat să comenteze aceste informaţii.

Acest lucru a alimentat vizita la Kiev a secretarului armatei americane, Daniel Driscoll, care s-a întâlnit cu comandantul suprem al armatei ucrainene, Oleksandre Sirski.

„Am subliniat încă o dată că întărirea protecţiei spaţiului aerian ucrainean, extinderea capacităţilor noastre de lovire la distanţă mare împotriva ţintelor militare inamice, precum şi menţinerea şi stabilizarea liniei frontului vor slăbi potenţialul ofensiv al adversarului şi îl vor obliga în cele din urmă să accepte o pace justă”, a declarat Sirski pe Telegram, fără a menţiona noul plan american.

Rusia, care ocupă aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei, cere ca aceasta să îi cedeze cinci regiuni şi să renunţe la aderarea la NATO. Kievul refuză şi cere desfăşurarea de trupe occidentale pe teritoriul care rămâne sub controlul său, ceea ce Rusia consideră inacceptabil.

De la revenirea sa la putere la începutul anului, Donald Trump s-a prezentat ca un mediator cu Moscova în acest conflict, în timp ce Washingtonul a fost un susţinător militar şi financiar important al Kievului în ultimii patru ani.

Eforturile sale nu au dus însă la încetarea ostilităţilor. Declarându-se frustrat pe rând de Volodymyr Zelensky şi apoi de Vladimir Putin, el a adoptat în cele din urmă, în octombrie, sancţiuni împotriva sectorului petrolier rus.

Preşedintele Volodimir Zelenski s-a aflat miercuri în Turcia, unde a încercat în zadar să relanseze negocierile de pace. Însă, la încheierea întâlnirii cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan la Ankara, el nu a putut decât să spere la reluarea schimburilor de prizonieri de război cu Rusia „până la sfârşitul anului”.

Această vizită, fără prezenţa Rusiei, avea ca scop „reangajarea” Statelor Unite în procesul de pace, a declarat un oficial ucrainean pentru AFP. Dar emisarul american Steve Witkoff nu a fost prezent, iar Rusia a continuat atacurile asupra oraşelor şi infrastructurilor energetice ucrainene.

La Ternopil, cel puţin 26 de persoane au fost ucise în timpul nopţii, dintre care trei copii, iar 92 au fost rănite, dintre care 18 copii, potrivit unui nou bilanţ al serviciilor de urgenţă.

Oksana, în vârstă de 46 de ani, era în drum spre serviciu când atacurile ruseşti au lovit Ternopil. Nu are veşti despre fiul ei de 20 de ani, care a rămas în apartamentul lor dintr-un bloc rezidenţial, unde mai multe etaje au fost distruse.

„L-am sunat şi i-am spus: «Bogdan, îmbracă-te şi ieşi afară». El mi-a răspuns: «Mamă, nu-ţi face griji, totul va fi bine». Dar este prea târziu”, a declarat ea pentru AFP. „Aşteptăm de dimineaţă şi încă nu a fost găsit”, a adăugat sora ei, Natalia Bachinska.

Armata ucraineană a afirmat că Rusia a lovit oraşul cu zece rachete de croazieră. Aproximativ 476 de drone şi 48 de rachete ruseşti au vizat ţara în timpul nopţii, dintre care 442 şi, respectiv, 41 au fost doborâte, a spus ea.

Cancelarul german Friedrich Merz a denunţat „intensificarea masivă” a atacurilor ruseşti. „Acest lucru nu are nimic de-a face cu obiective militare. Este pur şi simplu un război de teroare împotriva populaţiei civile ucrainene”, a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă.

Ca şi în cazul altor atacuri, România, membră NATO şi vecină a Ucrainei, a anunţat că a fost nevoită să lanseze avioane de vânătoare din cauza unei noi incursiuni a unei drone pe teritoriul său.

DailyBusiness
Doi muncitori îngropați de vii la 5 metri sub pământ, într-o localitate din Prahova, după surparea unui mal. Pompierii militari intervin de urgență
Spynews
Piept de pui popcorn. Rețeta simplă și delicioasă a lui Chef Horia Manea
Fanatik.ro
Cum au ajuns peste 150 de contracte publice la o singură firmă, totul fără nicio licitație. Schema pusă în practică la Institutul Fundeni, pentru mafia deșeurilor
Capital.ro
EXCLUSIV. Cometa politică Călin Georgescu. Dan Andronic a aflat de ce s-a prăbușit complet: Asta e concluzia tristă
Playtech.ro
Brazi naturali în ghiveci, preţuri actualizate. Cât costă la final de noiembrie un pom de Crăciun
Adevarul
„Trebuie dați afară cei angajați pe pile” - Un economist explică cum ar trebui aplicată reducerea cu 10% a anvelopei salariale la bugetari
Mama fetiței de 2 ani care a murit la stomatolog, gest sfâșietor după ce nu a putut participa la înmormântare. Durere de nesuportat pentru cei doi părinți
Economica.net
Un nou magazin cu preţuri mici se deschide. 1.500 de produse sub 5 lei
kanald.ro
O mamă și fiul de 8 ani au fost găsiți fără suflare la câteva ore distanță, în locuri diferite. Primele ipoteze luate în calcul de anchetatori
iamsport.ro
Ladislau Bölöni îi bate obrazul premierului Ilie Bolojan: 'Eu așa am auzit'
MediaFlux
Planul secret făcut de SUA cu Rusia. Trump îi va cere Ucrainei să capituleze
stirilekanald.ro
Anunț de ultim moment pentru români! Breaking news
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume