Mașinațiunea care l-a dat jos pe Ludovic Orban din postura de consilier prezidențial e dintr-un alt film. Are doar doi membri, perfect infiltrați, imposibil de deconspirat unul fără celălalt, notează jurnalistul Dan Andronic într-un editorial publicat în Evenimentul Zilei.
Sunt mulți care îl vor crede pe Ludovic Orban când spune că unul dintre ei este șeful SPP, Lucian Pahonțu. Eu aș adăuga cel puțin încă unul, premierul Ilie Bolojan. Și nu ar putea fi contraziși foarte ușor. Pentru că legendarul șef al SPP este binecunoscut pentru modul eficient în care îl protejează pe titularul fotoliului de la Cotroceni. Fie că-l cheamă Traian Băsescu, Klaus Iohannis sau Nicușor Dan. După cum Ilie Bolojan, cel care semnează condica de prezență în fiecare zi la Palatul Victoria, avea nevoie de un aliat în bătălia politică. Așa că un Ludovic Orban frustrat și enervat, este numai bun de folosit în lunile grele care urmează.
Povestea e simplă și, tocmai de aceea, devastatoare. Orban ajunge consilier prezidențial într-un moment complicat, într-o echipă nouă. Dar mai ales într-o funcție în care discreția e regulă scrisă, iar vorbitul la televizor e tolerat doar dacă ai acordul Președintelui.
Numai că Ludovic nu poate trăi fără expunere. Fost premier, fost președinte de partid, obișnuit să fie cap de afiș, tratează funcția de consilier nu ca pe o responsabilitate, ci ca pe rampă de lansare. O răzbunare pe toate ocaziile pierdute. În loc să fie vocea ponderată din umbră, devine comentatorul omniprezent al Cotroceniului, cu intervenții pe toate subiectele: alegeri București, USR, PSD, PNL, coaliție, magistrați, reforme, strategii. Hiper-expunerea nu e un accident, ci o metodă. Iar metoda intră direct în coliziune cu logica funcției.
Nicușor Dan face eforturi să-l prindă din urmă pe Ludovic în materie de apariții publice. Fiind nevoit să explice ce a spus Orban cu o seară înainte. Așa se naște complotul. Numai că nu e asezonat cu agenți secreți, întâlniri conspirative, ci pleacă din fața oglinzii și se termină pe “sticlă”.
Ludovic vorbește, Orban îl admiră și îl încurajează. Nedându-și seama că prin fiecare declarație pe care o dă taie câte un milimetru din cordonul ombilical ce-l leagă pe Consilier de Președinte.
Cu fiecare apariție, Ludovic îi sapă groapa lui Orban. Din punct de vedere mediatic, totul arată bine: notorietate, reacții, titluri. Din punct de vedere instituțional, e un autogol în reluare. La final, vine inevitabil și „eliberarea din funcție”. Oficial, elegant, cu formulări standard. Neoficial, complotul L&O și-a atins obiectivul: Orban a fost demis de Ludovic.
Ceea ce face povestea și mai interesantă este felul în care Ludovic explică eșecul lui Orban. Nu există regret, ci un soi de (in)satisfacție amară: ei doi l-au creat pe Nicușor Dan, dar au fost nedreptățiți. Un mic amănunt uită cei doi să menționeze. În rerun-ul alegerilor prezidențiale din 2024, Ludovic Orban s-a retras în favoarea Elenei Lasconi, nu a lui Nicușor Dan. Nu din mărinimie sau devotament, ci pentru că avea 0,7 la sută în sondaje. Iar voturi a luat fix 20.089, adică 0,22 la sută.
În manualele despre comunicare politică, cazul Ludovic Orban ar merita un capitol separat: cum să te demisionezi singur dintr-o funcție de vârf, fără să-ți saboteze nimeni cariera, fără comploturi externe, fără dușmani vizibili. Doar cu tine însuți drept principal adversar. Într-o țară marcată de conspirații, de „stat paralel” și „sisteme oculte”, cel mai eficient complot rămâne uneori cel mai banal, fiind ilustrat de proverbul românesc cu gura care bate fundul…
De aceea eu anunț că am descoperit făptașii! Așa cum ar spune Sherlock Holmes: It’s elementary, my dear Watson…
Pe unul îl cheamă Ludovic și pe celălalt Orban. Aceeași persoană, două roluri, bine plasați lângă Nicușor Dan. E poate singurul caz din politica românească în care executantul și victima împart același buletin.
Dar sunt convins că acum își vor da mâna și vor fi din nou o singură persoană. Uniți împotriva lui Nicușor Dan!