A început campania electorală pentru Primăria Capitalei. Ce reguli trebuie să respecte candidaţii

A început oficial campania electorală pentru Primăria Capitalei, iar candidații au la dispoziție doar două săptămâni pentru a convinge alegătorii. Perioada de promovare se desfășoară între 22 noiembrie și 6 decembrie 2025, până la ora 7.00, cu 24 de ore înainte de deschiderea secțiilor de votare.
Marius Gherghe
22 nov. 2025, 09:58
A început campania electorală pentru Primăria Capitalei. Ce reguli trebuie să respecte candidaţii
A început campania electorală pentru Primăria Capitalei. Ce reguli trebuie să respecte candidaţii

Durata limitată pentru campania electorală este stabilită prin Hotărârea de Guvern nr. 891/2025, care reglementează calendarul electoral al scrutinului.

Alegerile se organizează conform legislației specifice pentru alegerile locale, completate de hotărâri ale Guvernului, decizii ale birourilor electorale și dispoziții ale Autorității Electorale Permanente. Totodată, se aplică și Regulamentul european privind transparența publicității politice, care obligă partidele și candidații să marcheze vizibil materialele electorale, potrivit Adevărul.

Cum pot candidații să își facă campanie

Sunt permise afișele stradale, materialele în presă, la radio ori televiziune, precum și promovarea în mediul online. De asemenea, se pot distribui broșuri și pliante, cu condiția să fie realizate după debutul oficial al campaniei.

Citeşte şi: Sondaj alegeri Primăria Capitalei 2025: Ciprian Ciucu şi Daniel Băluţă – în marja de eroare, Cătălin Drulă, la mustaţă în faţa Ancăi Alexandrescu

Pe de altă parte, legea interzice folosirea vehiculelor inscripționate cu mesaje electorale, difuzarea de materiale audio din mașini, precum și organizarea de spectacole sau evenimente festive. Nu sunt permise bannerele, mesh-urile, corturile ori alte forme de publicitate outdoor de mari dimensiuni.

Principalele repere ale calendarului electoral

  • 22 noiembrie – începutul campaniei
  • 23 noiembrie – candidaturile devin definitive
    24 noiembrie – stabilirea ordinii pe buletinul de vot
  • 2 decembrie – tipărirea buletinelor și desemnarea conducerii secțiilor
  • 6 decembrie, ora 7:00 – încheierea campaniei
  • 7 decembrie, 7:00–21:00 – votarea

Din dimineața zilei de 6 decembrie și până la închiderea urnelor este interzisă publicarea de sondaje, difuzarea de spoturi electorale sau apariția candidaților în mass-media. În ziua votului nu pot fi prezentate exit-poll-uri și nu sunt permise comentariile sau apelurile publice privind susținerea unui candidat.

Citeşte şi: Sondaj INSCOP: Nicuşor Dan, peste Călin Georgescu la notorietate în Bucureşti, în timp ce George Simion este mai cunoscut ca Ilie Bolojan. Cum stau candidaţii la Primăria Capitalei

Mesajul AEP

Cu puțin timp înainte de începerea oficială a campaniei, Autoritatea Electorală Permanentă a transmis un avertisment către actorii politici, cerând desfășurarea unei competiții corecte, fără atacuri discriminatorii, îndemnuri la ură sau mesaje denigratoare pe criterii etnice ori religioase, subliniind importanța transparenței și a corectitudinii în campania electorală